Culoarea purpurie este scrisă cu multă sinceritate şi curaj, iar subiectele abordate acoperă o plajă largă de nedreptăţi pe care unele femei au fost obligate să le îndure. O tânără afro-americană îi scrie scrisori lui Dumnezeu, singurul care pare să audă ceea ce are ea de spus. Ceea ce îi spune şi ne spune nu are nimic complicat, nicio răsturnare de situaţie şi nimic înflorit, este pur şi simplu aşa cum este.

O viaţă de sclav

În Georgia anilor ’30 să te naşti femeie era una dintre cele mai mari greşeli. Din start nu aveai drepturi, nu vorbim de drepturi politice ci despre cele care acum ni se par simple şi absolut normale cum ar fi dreptul la respect. Pe Celine nimeni nu a respectat-o, nici măcar atunci când încă era minoră, căci în loc de asta s-a ales cu violuri din partea unui membru important al familiei şi ulterior cu doi copii. Nu, nu vă imaginaţi că partea bună a situaţiei a reprezentat-o creşterea micuţilor, căci aceştia au fost vânduţi încă din primele zile de viaţă.

Faptul că întâmplările sunt povestite la persoana I amplifică trăirile şi acest lucru te ţine legat în poveste. Citeşti scrisori după scrisori în forma lor brută şi brutală, cu greşeli gramaticale despre viaţa deprimantă a acelor vremuri. Cred că dacă Celine nu o cunoştea pe Scumpi, amanta soţului ei, aceasta nu ar fi ştiut că există şi o parte luminoasă a vieţii.

Printre bătăi, denigrare şi silă faţă de viaţă, Celine reuşeşte să se agaţe de o frumuseţe care i se pare iniţial de neatins, viaţa lui Scumpi. Aceasta din urmă reprezintă simbolul sfidării a tot ceea ce însemnă „reguli pentru femei”. Simte puterea pe care o deţine prin corpul şi talentul cu care a fost înzestrată, iar acest lucru o ajută să se ridice deasupra tuturor regulilor nescrise. Femeia frumoasă, puternică şi independentă găseşte modalitatea prin care o ridică pe cea de la polul opus. Poate fix din acest motiv Celine prezintă sentimente pentru această femeie, este îndrăgostită nu de corpul femeii ci de puterea pe care o exercită şi răzvrătirea acesteia asupra a tot ceea ce este considerat interzis.

Da ea o ţine pe a ei, tre să lupţi. Tre să lupţi.

Da eu nu ştiu să lupt. Ştiu numa să supravieţuiesc.

 

O altfel de eliberare

Lupta continuă pentru supravieţuire a ajutat personajul să ajungă acolo unde a ajuns, să treacă peste barierele invizibile impuse de ceilalţi şi să reuşească acolo unde nu ar fi crezut că va putea reuşi vreodată. O carte plină de învăţături, de personaje care sunt destinate a fi simbolul unei anumite clase sociale sau a unei puteri. Fiecare pare să aibă rolul ei doar că cele mai slabe sunt sătule de mizeria primită. Altele, din contră, sunt puse la pământ şi reduse la tăcere.  Vă recomand cu drag Culoarea sentimentelor şi vă aştept părerile!

Dacă doriţi să achiziţionaţi cartea o găsiţi aici sau aici.

• Titlu: Culoarea sentimentelor
• Autor: Alice Walker
• An apariție: 2015
• Editura: Art
• Număr de pagini: 296