Fracturi a fost cartea pe care am citit-o în câteva ore, pe nerăsuflate. Atât stilul de scriere accesibil, cât şi subiectul de actualitate au dus la o lectură de care m-am bucurat în întregime. Încep această părere despre Fracturi prin a vă mărturisi că în ultima vreme am început să citesc mult mai mult autorii români şi de cele mai multe ori rămân cu zâmbetul pe buze la final. Romanul lui Mihail Victus mi-a adus sentimentul de mulţumire fiindcă în ţara noastră există astfel de personalităţi care pot dezvolta atât de frumos şi coerent un subiect de poveste. 

La baza cărţii stau minciuna, adevărul şi lupta interioară a omului care pendulează între cele două. Cunosc persoane care nu reuşesc să mintă sub nicio formă, cunosc persoane care spun minciuni fără să gândească, însă oamenii care mi se par interesanţi sunt cei care ştiu să le facă pe amândouă într-un mod inteligent. Am simţit că personajul nostru face parte din ultima categorie. Ştie cum şi când să spună un lucru fals sau modificat astfel încât să obţină ceea ce vrea şi, mai mult decât atât, să mulţumească interlocutorul. Consider că minciuna are rostul ei în vieţilor tuturor în anumite cazuri, dar ce se întâmplă atunci când situaţia scapă de sub control şi aceasta devine un viciu?

Minciuni care te ajung din urmă

Cartea este scrisă sub forma unei confesiuni, ceea ce face ca totul să fie mult mai personal. Eşti introdus în cele mai adânci gânduri ale personajului şi trăieşti odată cu el povestea care l-a dus în stadiul final al neliniştii. A făcut o greşeală şi caută scăpare din bucla în care a intrat. A fost martor, dar s-a debarasat de acest statut din prima clipă. Şi dacă nu ar fi putut face nimic pentru victimă, atunci de ce atâta durere şi nelinişte interioară? Am fost lăsată să aştept sau să deduc motivul, mi s-au pus în faţă dovezi şi păreri. Nu am aruncat cu piatra, însă nici nu am simpatizat cu bărbatul aflat pe marginea prăpastiei.

…fiecare alegere ne împinge într-o direcţie. De multe ori, o facem inconştient. Nu ne asumăm cu adevărat faptele. Eu alesesem de prea multe ori minciuna şi refuzam să procedez altfel. Aproape fiecare particulă din mine se lupta să mă menţină pe aceeaşi direcţie. Acţionau ca un sistem de apărare împotriva schimbării.

O fractură psihologică

În Fracturi am descoperit suspans psihologic, o situaţie care m-a făcut să pun la îndoială sănătatea mintală a personajului şi un impuls de a mă pune în pielea lui. Nu am reuşit în totalitate, asta fiindcă nu am înţeles din prima de ce a ajuns să fie atât de obsedat de situaţie, atât de nepăsător de viaţa lui de zi cu zi. Mi s-au părut pripite deciziile lui şi uneori credeam că am omis ceva. Poate această inducere în eroare a fost provocată doar de una din măştile purtate de personaj. Până la urmă este un mincinos, de ce aş crede că a exagerat cu ceva fără să îi cunosc gândurile care i-au rămas mereu ascunse.

Vreau să-ţi readuc aminte că dincolo de măştile pe care le purtăm, ne asemănăm destul de mult unii cu alţii. Avem atâtea lucruri în comun, încât ar trebui să respingem din start ideea că suntem speciali.

 

După această scriere, Mihail Victus a devenit unul din autorii români pe care îi recomand şi de la care aş citi cu mare drag altă carte. Vă aştept cu interes părerile voastre despre Fracturi şi vă doresc lecturi plăcute în continuare!

Dacă doriţi să achiziţionaţi cartea o găsiţi aici.

• Titlu: Fracturi
• Autor: Mihail Victus
• An apariție: 2019
• Editura: Vremea
• Număr de pagini: 176