Recenzie: „Minciuna lui Michelangelo – Catedrala în flăcări” de Igor Bergler
13 octombrie 2021

Recenzie: „Minciuna lui Michelangelo – Catedrala în flăcări” de Igor Bergler

Minciuna lui Michelangelo – Catedrala în flăcări este cea mai bună carte a lui Igor Bergler, în opinia mea. Adevărul este că pe celelalte le-am citit cu ceva timp în urmă și nu mai țin minte atât de bine amănuntele, însă aceasta mi-a plăcut enorm. Ce mi-a sărit din prima în ochi a fost munca depusă pentru documentare și talentul de a așeza atât de cursiv povestea în pagini. Cartea este o combinație de istorie și thriller. Eu așa am văzut-o și simțit-o, iar pentru mine cele două categorii sunt perfecte când vine vorba de lectură.

„Minciuna lui Michelangelo – Catedrala în flăcări” de Igor Bergler

Un roman cu multă informație

Titlul de față face parte din seria Charles Baker, profesorul pasionat de istorie, arme și tot ce ține de misterele ascunse prin colțurile Vaticanului. În anul 2022 se anunță partea a doua a acestei cărți, Minciuna lui Michelangelo – Profeți și sibile. Mă bucur că nu a spus tot ce a avut în minte doar într-un volum fiindcă sunt multe informații de asimilat și nu mi-aș dori să fie eliminat ceva. Cartea este voluminoasă, însă lectura curge foarte ușor. Avem capitole scurte și foarte mult dialog. Personajele sunt și ele în număr mare, informație și mai multă, însă cu răbdare și interes se parcurge ușor.

Cred că v-ați prins că acțiunea are loc la Vatican, locul în care mereu izbucnesc scandaluri pe subiectul pedofiliei, asta atunci când cei din spate nu reușesc să mușamalizeze. Uneori este greu de citit despre asta și poate părea ceva de domeniul fantasticului, dar din păcate este real și actual. Cu toate că aceste cazuri sunt cunoscute, rutina continuă și probabil că nu va reuși nimeni să le oprească complet. Subiectul acesta este abordat în carte și face parte din povestea care se împarte între pedofilie și documentul descoperit de Michelangelo. Să nu credeți însă că firul acțiunii se oprește doar aici. Combinația este mult mai complexă fiindcă, pe lângă ce v-am prezentat, avem de-a face cu o serie de crime al cărui mister trebuie rezolvat. De fapt aici este baza, de aici pornesc discuțiile și ies la lumină secretele.

 

Legați-vă centurile de siguranță! Fie că sunteți obișnuiți cu cărțile acestui fenomen literar unic care este Igor Bergler, fie că îl întâlniți pentru prima dată! Pentru că Minciuna lui Michelangelo vă va face să vă reevaluați toate cunoștințele, vă va face să vă întrebați ce știți, de fapt, despre lucruri pe care toți credem că le cunoaștem, vă va zgudui certitudinile. Cartea aceasta vă va ține în suspans, vă va emoționa, vă va face să râdeți, să plângeți, să vă temeți, să vă reevaluați valorile. Cum se zice la noi, e «mind-blowing». Pentru că dacă n-ați citit Minciuna lui Michelangelo înseamnă că n-ați citit nimic! – Jean Harris

 

O recomandare de carte

La începutul cărții avem următoarele cuvinte „lucrurile descrise în această carte sunt adevărate și au fost relatate întocmai cum s-au întâmplat”. Evident că numele au fost schimbate sau unele amănunte au fost introduse pentru a închega și dezvolta povestea. Tocmai din acest motiv, după finalizarea lecturii este greu să rămâi indiferent la ceea ce ai citit. Îți dezvoltă cumva bagajul de cunoștințe și te face să cauți mai departe informații suplimentare care ori confirmă ceea ce tocmai ai citit, ori îți arată ceva nou.

Nu pot și nu vreau să vă spun mai multe despre Minciuna lui Michelangelo fiindcă nu vreau să stric surprizele din carte sau să dezvălui ceva ce ar trebui să descoperiți singuri. Sper doar că v-am stârnit interesul pentru această carte. Vă aștept cu interes părerile despre ea și vă urez lecturi plăcute!

Minciuna lui Michelangelo – Catedrala în flăcări este disponibilă aici, aici sau aici.

  • Titlu: Minciuna lui Michelangelo – Catedrala în flăcări
  • Autor: Igor Bergler
  • Editura: Litera
  • Număr de pagini: 656

Impartaseste:

Adauga comentariul