Recenzie: „Un semn de întrebare este o jumătate de inimă” de Sofia Lundberg
9 martie 2020

Recenzie: „Un semn de întrebare este o jumătate de inimă” de Sofia Lundberg

Un semn de întrebare este o jumătate de inimă este cartea pe care o am tot într-o jumătate de inimă și clar pusă sub semnul întrebării. Atunci când citești o carte care are acțiunea bazată pe două planuri – trecut și prezent în cazul de față – te aștepți să existe o strânsă legătură între modul în care sunt scrise. Eu nu am mai citit-o pe Sofia Lundberg dar sper din suflet ca stilul ei să nu fie cel folosit în expunerea evenimentelor din prezentul personajului. Pe cât de frumoasă și clară mi s-a părut partea în care evoca trecutul lui Elin, pe atât mi-a displăcut cealaltă parte.

Regrete pentru o viață

Elin, copilul cu o viața grea, nebăgată în seamă și cu convingerea că nu este iubită, a ajuns adultul cu regrete și probleme pe plan personal. Mi-a plăcut de copil, de modul în care reușea să treacă peste situațiile create de familie. Cu toate că în jurul ei lucrurile luau întorsături pe care nu le putea pricepe, încerca să treacă prin viață în așa fel încât să scoată ceva bun din orice. Poate că viața ei ar fi urmat un alt traseu dacă nu ar fi avut acel prieten adevărat după care a tânjit atât de mult mai târziu, atunci când lucrurile au luat o întorsătură atât de bruscă. 

Și atunci? E mai bine să ne abținem să iubim? Pentru că oamenii pot muri sau dispărea?

Mi-a plăcut să citesc despre oameni cu suflet mare, gata să ajute în orice moment, oferindu-mi astfel momente de liniste. Asemenea personaje au reușit să fie stâlpi de susținere pentru cele mai slabe persoane din jurul lor. În toată acea dezordine, cu o viață grea și plină de violență, existau persoane care încă aveau puterea să ofere speranță și suport. Din păcate, acestea nu au putut și nici nu li s-a oferit ocazia să prevină dezastrul care urma să se întâmple în viața lui Elin. Aceasta a înfăptuit și crezut lucruri mai mult sau mai puțin adevărate dar care au împins-o către o viață de fugar.

O semi-dezamăgire pentru mine

Anii de după eventimentele care au avut loc în mica lor comunitate îmi sunt neclari și prezentați haotic. Cartea m-a făcut să îmi pun întrebări la care am sperat mult timp că voi primi niște răspunsuri. Cu toate acestea, după jumătate deja renunțasem la acea dorință fiindcă modul în care aveau loc conversațiile dintre personaje si deciziile luate de acestea îmi tăiau tot elanul de a mai afla ceva. Am simțit că am citit două cărți, scrise de doi autori diferiți dar cu același subiect: unul dintre ei reușind să mă sensibilizeze și învioreze iar celălalt fiind chinuit de dorința de a scrie o poveste care să o susțină pe precendenta.

Este posibil să fi fost eu prea sensibilă la aceste aspecte așa că vă recomand să citiți cartea, cel puțin pentru anumite părți din ea. Dacă lăsați lectura să curgă și nu încercați să o găsiți coerentă de la cap la coadă atunci va fi o carte relaxantă, chiar plăcută. Vă aștept părerile și vă urez lecturi plăcute!

Dacă doriți să achiziționați cartea, o puteți găsi aici sau aici.

  • Titlu: Un semn de întrebare este o jumătate de inimă
  • Autor: Sofia Lundberg
  • An apariție: 2020
  • Editura: Litera
  • Număr de pagini: 320

Adauga comentariul