Sala de bal dezvoltă o frumoasă și complicată poveste de dragoste între două persoane care nu ar fi trebuit să se întâlnească niciodată. Autoarea cărții, Anna Hope, mi-a făcut o impresie bună fiindcă a știut cum să creeze o poveste matură și inteligentă. Avem un pic de dragoste, un pic de dramă și un strop de aventură. Tocmai din acest motiv cartea prezintă o eleganță și o brutalitate care, contrar așteptărilor, merg mână în mână. Mi se pare și normal ca lucrurile să fie astfel, doar acțiunea are loc la azilul Sharston.
Un strop de nebunie se află în noi toți
Cladirea impunătoare se află în Yorkshire, loc în care poate ajunge orice persoană care a ieșit din cuvântul unui patron, care a suferit o pierdere grea sau care și-a dorit să își ia viața. Un fel de spital de nebuni foarte util pe de o parte, dar, pe de altă parte, un blestem pentru cei care au ajuns acolo pe nedrept. Una din acele persoane este Ella Fay care poate fi acuzată doar de dorința de a privi natura de dincolo de ziduri. John Mulligan este după acele ziduri săpând groapă după groapă, zi după zi, cu speranța momentului în care va trece dincolo de gard.
Sala de bal este locul în care cei doi vor forma o legătură, dar este și locul în care privim viețile prăpădite ale celorlalte persoane din azil. Mi s-a părut că nimeni nu era în întregime normal la cap în acel loc sau în afara acestuia. Am văzut nebunia din ochii doctorului care pretindea că va fi salvarea pacienților și mi-a fost milă de el. M-am așteptat să descopăr speranță, dar am văzut doar putreziciune pe tot parcursul cărții, chiar și acolo unde ar părea că sentimentele mai bune ies la suprafață. Nu m-am lăsat păcălită.
Adesea nebunia e cea mai sănătoasă judecată.
O atmosferă apăsătoare
Mi-a plăcut evoluția personajelor și legăturile pe care le-au dezvoltat de-a lungul timpului. Teoretic cea mai tragică parte ar fi trebuit să fie relația celor doi îndrăgostiți, însă eu am văzut-o ca fiind cea care ne vorbește despre doctor. Ar fi trebuit să îmi provoace repulsie acțiunile lui, însă nu am putut simți altceva în afară de milă. Milă pentru cât de jos poate să fie și cât de sus pare să se creadă. Datorită și din cauza lui viețile personajelor principale vor lua o direcție neașteptată.
Motivul pentru care nu m-a făcut să îi acord punctajul maxim a fost finalul care mi s-a părut foarte prost ales. Știu că nu poți mulțumi toți cititorii, însă pentru mine a stricat tot ce construise mai frumos la poveste. Parcă nu a vrut să supere, a vrut să împace și capra și varza, cum s-ar spune. Din păcate pe mine m-a supărat, așa că am ales să recomand acest titlu pentru ceea ce este cartea până în acel punct. Are o astmosferă plăcută, chiar dacă apăsătoare și poate fi o lectură plăcută de seară. Vă aștept cu interes părerile și vă urez lecturi plăcute!
Sala de bal se găsește aici sau aici.
- Titlu: Sala de bal
- Autor: Anna Hope
- Editura: Humanitas
- An apariție: 2018
- Număr de pagini: 304