TOP 5 cele mai bune cărţi citite în pandemie

TOP 5 cele mai bune cărţi citite în pandemie

Pentru mine pandemia a fost o perioadă foarte productivă în ceea ce priveşte lectura. Am avut parte de multe experienţe plăcute cu autori pe care i-am descoperit sau redescoperit. Cu toate că nu a fost uşor să aleg cărţile pentru acest articol, am ajuns la cele cinci titluri care m-au fascinat şi în urma cărora am rămas cu idei faine. La final vă invit să îmi spuneţi care au fost preferinţele voastre în această perioadă sau dacă vreauna din cărţile mele se regăseşte şi în lista voastră.

TOP 5 cele mai bune cărţi citite în pandemie

LOCUL 5: ANUL DE GRATIE – KIM LIGGETT

Anul de graţie face parte din acea categorie de cărţi deosebite. Iniţial am fost sceptică cu privire la subiect şi nu eram foarte convinsă, însă coperta a fost elementul decisiv. Cred că fiecare am avut astfel de momente, în care pur şi simplu ne-am lăsat conduşi către lectură de un singur element. Marea mea bucurie a constat în faptul că încă din primele pagini am fost fermecată. Recunosc că acţiunea şi construcţia întâmplărilor m-au dus cu gândul la anumite cărţi cunoscute, însă subiectul a fost unul original.

LOCUL 4: O LUNGĂ PETALĂ DE MARE – ISABEL ALLENDE

O lungă petală de mare  mi-a adus ceva nou în suflet, mi-a arătat o altă ramură a războiului şi m-a umplut de mulţumire pentru felul în care a fost scrisă. Isabel Allende a pornit de la un eveniment real şi bine documentat înainte de a construi povestea pe temelia acestuia. Pe lângă acest lucru am mai simţit un plus, faptul că autoarea a ştiut ce înseamnă exilul din proprie experienţă, iar acest amănunt a ajutat-o în construirea personajelor şi a sentimentelor acestora.

LOCUL 3: VINA – CAMELIA CAVADIA

Camelia Cavadia este o autoare dragă mie, subiectele abordate de aceasta în cărţi fiind deosebite. Vina este una dintre lecturile care te răscolesc şi îţi provoacă sentimente contradictorii. Camelia reuşit să creeze un personaj de care mi-a fost frică şi milă în egală măsură. Povestea acestuia este atât de frumos construită încât m-a făcut să îmi doresc să o recitesc cândva. La final am avut un tremur şi am ştiut că am finalizat o carte bună.

LOCUL 2 – NUFERI NEGRI – MICHEL BUSSI

Nuferi negri este o carte absolut minunată. Nu am găsit o altă introducere fiindcă ceea ce mi-a oferit Michel Bussi a fost pur şi simplu o experienţă uimitoare. Întotdeauna am avut o presimţire cu această carte, cumva mereu mă atrăgea spre ea şi uite că simţurile nu m-au trădat. Autorul a avut grijă să mă atenţioneze că atât locurile menţionate în carte cât şi detaliile legate despre viaţa marelui pictor Claude Monet sunt adevărate iar restul…ei bine, restul este alcătuit din ficţiune şi talentul scriitorului de a te transpune într-o lume de tablou.

LOCUL 1 – SCANDALUL ŞI NOI CONTRA VOASTRĂ

Scandalul şi Noi contra voastră sunt cărţile despre care am simţit că nu pot vorbi separat. Fiecare frază mi-a declanşat o multitudine de emoţii iar temele abordate au fost variate şi inteligent alese. Fredrick Backman are un stil inconfundabil şi îţi demonstrează la fiecare pagină cât suflet pune în ceea ce scrie. Pentru aceste două cărţi a ales un subiect simplu cu ajutorul căruia a construit ceva imens. Pleacă de la un simplu joc şi ajunge la o poveste de viaţă plină de principii şi prejudecăţi ale unui oraş întreg.

Puteţi găsi cărţile:

Anul de graţie aici sau aici

O lungă petală de mare aici sau aici

Vina aici sau aici

Nuferi negri aici

Scandalul şi Noi contra voastră aici

Impartaseste:

Adauga comentariul