Malnata este surpriza lunii pe care am anticipat-o din momentul în care am văzut descrierea cărții. Beatrice Salvioni a venit cu o poveste proaspătă, cu un subiect intens despre puterea prieteniei în combinație cu finalizarea copilăriei și începutul maturității. Legătura dintre cele două personaje feminine, Malnata și Francesca, este una deosebită din mai multe puncte de vedere. Autoarea o construiește fără dificultate, însă pe parcurs îi adaugă piedici din cauza cărora va fi pusă la îndoială puterea acesteia.
O prietenie pe fundal de război
Într-o perioadă în care ambițiile lui Mussolini depășeau granițele Italiei și războiul era pe buzele tuturor, Francesca o urmărea cu interes pe fata care era considerată întruchiparea răului. Diferențele de educație și statut ale celor două sunt vizibile din primele pagini. Pentru cei din jur este un mister acest duo ieșit din comun, nu și pentru ele însă. Una duce lipsă de aventură și are o curiozitate prea mare, cealaltă este străină de încrederea în sine și oameni. Momentul în care cele două fac cunoștință va reprezenta o întrerupere a copilăriei, pentru Francesca cel puțin.
Aceasta va ieși din coconul în care a fost crescută și va face cunoștință atât cu diferențele de mentalitate ale oamenilor, dar și cu schimbările interioare pe care nu știe cum să le controleze. Mai presus de orice, va simți că Malnata este sprijinul de care nu a avut parte și îi va căuta aprobarea prin orice mijloace. În aceeași măsură și pentru Malnata este benefică această legătură fiindcă va ajunge să îi ușureze mustrările de conștiință pentru fapte pe care nu știe cum să și le explice.
Mi-am dat seama că eram mai fericită dacă era ea cea care îmi spunea „bravo”. Îmi plăcea cum mă admira dacă la școală o ajutam să rezolve o problemă dificilă sau îi repetam difența între complementul indirect și complementul posesiv. „Tu înțelegi imediat lucrurile astea”, îmi spunea, întorcându-se să se concentreze pe ce scria în caietul ei pătat și cu colțurile îndoite.
În paralel cu dezvoltarea relației dintre cele două suntem puși la curent cu situația tensionată din țară care, inevitabil, va ajunge și în viața celor două. Momentul în care vor lua contact cu pierderea provocată de război este acela în care cruzimea și nedreptatea capătă proporții de altă natură. Le arată ce înseamnă să fii condus fără să poți prelua conducerea asupra destinului. Fac cunoștință cu mizeria umană și frustrările care apar atunci când nu ai ce să faci. Cunosc răul și într-o anumită măsură ajung să se identifice cu el.
Malnata – o lectură captivantă
Malnata este o carte tensionată, o lectură care te face să te simți inconfortabil datorită situațiilor în care sunt puse personajele. Cel puțin eu așa am simțit și mi-a plăcut. A avut o construcție care m-a făcut să trec prin multe stări și tocmai de aceea v-o recomand. Aștept și impresiile voastre și vă urez lecturi plăcute!
Malnata este disponibilă pe Editura Litera.
Aici găsești alte recenzii pentru cărțile apărute la editura Litera.
- Titlu: Malnata
- Autor: Beatrice Salvioni
- Editura: Litera
- An apariție: 2023
- Număr de pagini: 304