Interviu cu Anca Zaharia

Interviu cu Anca Zaharia

Despre viața de zi cu zi…

 

Ce anume te inspiră cel mai mult?

Liniștea din casă, frânturile pe care le prind din discuțiile celor pe lângă care trec pe stradă sau pe care îi aud din balcon, de exemplu, și după care încerc să reconstruiesc discuții și contexte, imaginându-mi bucățile lipsă; o carte bună sau nu, că sunt și situații când îmi zic că mie mi-ar fi ieșit mai bine; un film, deși mai rar, ceea ce visez dacă dorm mult și bine, așa cum am nevoie mereu.

 

Ți-ai dorit să devii scriitoare de când erai mică sau pasiunea a apărut mai târziu?

Pasiunea a fost mereu acolo, dorința nu. Nu mi-am dorit asta neapărat nici când am publicat, s-a întâmplat pur și simplu; eu căutam să primesc feedback la ce scriam, am primit propunerea de a publica și-apoi am rămas pe acest drum. Acum da, simt o oarecare datorie, pe lângă respect, față de oamenii care mă citesc constant și care n-au greșit cu nimic, săracii.

 

Care este motto-ul tău?

De când mi-am dat seama că mă sperie certitudinile, nici măcar motto nu mai am.

 

În postura de cititor…

 

Ce carte citeşti în momentul de față?

Lucia Berlin, „Manual pentru femei de serviciu”. Și răspund acestei întrebări privind spre stânga, unde se află corpul de bibliotecă în care am TBR-ul, aproximativ 100 de cărți ce trebuie citite cât mai curând, care au ajuns acolo pentru că „vai, îmi trebuie exact acum cartea asta, jur că pe asta o citesc de mâine”.

 

Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Autorii preferați sunt măcar câteva zeci, mi-ar fi greu să numesc doar pe cineva. Însă cei cu care rezonez cel mai mult ar fi, printre cei pe care inevitabil îi nedreptățesc uitându-i acum, Mircea Cărtărescu, Flavius Ardelean, Radu Găvan, Paul Auster, Fredrik Backman, Karl Ove Knausgaard, Mihail Vakulovski, Olivia Gatwood, Elena Ferrante, Ioana Maria Stăncescu, Margaret Atwood, Stefan Ahnhem

 

Te exteriorizezi atunci când citeşti?

E nevoie ca o carte să iasă în evidență într-un mod foarte pregnant ca să scot vreun sunet, să am vreo expresie anume. Altfel, la fel ca-n viață, my resting bitch face ajută să nu transmit vreun mesaj interpretabil. Dacă-mi place o carte, se va vedea în postările de pe social media și-n recenziile de pe ancazaharia.ro.

 

În postura de scriitor…

 

Ai un loc preferat în care scrii, loc în care simți că inspirația îți vine mai ușor?

Orice loc liniștit, unde pot asculta unul dintre radiourile mele preferate, cu cântecele eclectice pentru hipsteri care se cred scriitori, musai cu cafea alături, eventual care să curgă la nesfârșit și să fie doar puțin călduță, nu rece, nu fierbinte. E nevoie de atât de puțin. Și apoi de inspirație, haha.

 

Care a fost elementul declanşator care a dus la scrierea primei cărţi?

Ca la mulți oameni care scriu și pe care-i știu, suma experiențelor prin care ai trecut înseamnă și transformarea ta într-un anume om. Iar din acel om poate să iasă o crimă, un copil căruia să-i dai mai departe traumele tale, încercând să-ți zici că tu faci lucrurile diferit, o carte. În cazul meu, „Sertarul cu ură” s-a scris în timp, alcătuit din diverse nefericiri pentru că asta sunt, omul care nu poate scrie când e bine, și-a ajuns să prindă viață dintr-un motiv mult mai ancorat în concret și real: cartea a fost ce am pregătit, în cele din urmă, ca lucrare finală la masteratul făcut la Litere.

 

Analizezi mult o frază înainte de a o considera finalizată?

Nu, niciodată. Zic sau scriu ceva și așa rămâne. Dacă e o prostie, cu-atât mai bine, dispar repede de pe radarul literaturii române și-mi văd de viață în continuare, fără iluzia că aș fi mare scriitoare dacă aș șterge și rescrie de zeci de ori.

 

Ce preferi?

Pix sau stilou?

Pix, dar cu gel negru și vârf cât mai subțire. Altfel scriu ca un măgar care abia ieri a pus dinții pe o unealtă de scris. Și am tot atâta bună-dispoziție ca un animal pus să facă asta.

 

Ciocolată albă sau neagră?

Kilogramelor mele le va veni greu să creadă, însă nu de la ciocolată sau dulciuri au apărut. Nici albă, nici neagră, nu-mi place ciocolata. Poate doar dacă e bombonică din aia cremoasă cu alcool în centru, dar acolo cred că altul este elementul-cheie, nu culoarea învelișului.

 

Ceai sau cafea?

Cafea. Ceai beau doar de un an de zile, alți 28 m-am ținut departe de licoarea asta pe care încă nu o înțeleg, dar o beau acum de dragul unui om.

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Prin librării, mai prin toate; dacă am dispărut de pe undeva sau sunt prea obscură pentru librarii care nu m-ar găsi în fundul raftului de români contemporani, sunt de găsit online, acolo e mereu mai simplu, mai rapid, mai ieftin.

 

 

Impartaseste:

Adauga comentariul