Din lumea reală …
● Care este activitatea pe care o faci zilnic, fără excepții?
Îmi beau cafeaua. Nu există zi fără cafea. Pe lângă asta, citesc în fiecare zi cu foaaarte mici excepții – încerc să strecor mereu câteva pagini ori dimineața, ori seara – dacă e zi de muncă.
● Dacă ai putea invita la cină trei oameni (în viaţă sau nu), care ar fi aceia?
Hmmm, grea întrebare. Eu tot mă gândesc la personaje fictive, ar fi minunat să se transpună Rhysand din carte (Regatul Spinilor și al trandafirilor) și să vorbim ore în șir.
● Ce îţi doreai să devii atunci când erai mică?
Când eram la grădiniță, nu aveam habar ce voiam să fiu, nu eram atrasă de ceva anume, așa că m-am luat după un coleg, care a spus că vrea să devină preot.. și am zis că vreau să fiu preoteasă :)) niciunul dintre noi nu am devenit ce am zis atunci, desigur.
Din lumea cărților …
● Ce carte citești în momentul de față?
Am început acum The Love Hypothesis, carte care se traduce și la noi în Ianuarie la Editura Litera.
● După ce criterii îţi alegi cărţile pe care le citeşti?
După recomandări de la alte persoane, după gen, dar cel mai mult după cum mă simt. Încerc să mai aplic o regulă când îmi aleg lecturile următoare – încerc să nu citesc romance după romance, sau fantasy după fantasy fiindcă tind să le compar, așa că mereu alternez genurile.
● Care este cea mai mare dorinţă a ta?
Mi-ar plăcea foarte mult să deschid o cafenea cu pisici și cărți, desigur.
Întrebări de la cititori …
● De unde a venit pasiunea aceasta pentru citit? (@_art_of_reading_)
Am fost un copil care se simțea singuratic, mezina familiei. Părinții munceau foarte mult, frații erau cu ale lor. Eu am rămas cu ale mele cărți – de prima dată când am învățat sa citesc, nu le-am mai lăsat din mâini.
Și mama mi-a fost un exemplu bun – citea cărțile alea romance – ediție de buzunar. Mi se spune că mergeam la bibliotecă si luam tot ce prindeam – la un moment dat am ajuns să citesc cărți despre comunism:)) La 8-9 ani:)) Eu normal că nu-mi amintesc nimic. Apoi au venit lecturile școlare pe care vrei, nu vrei le citeai – dar știu sigur că mai strecuram si eu cărți de ale mele. Iar când am crescut, a crescut și piața de carte si am făcut cunoștință cu vampiri și minunatul gen fantasy. Prima carte fantasy totusi, a fost Povestea fără sfârșit – e minunată!!
● Ce carte te-a impresionat foarte mult? (@_art_of_reading_)
Printre preferatele mele se numără multe cărți fantasy, așa că de ele pot vorbi mai mult. Mereu o să fiu impresionată de ce pot crea niște oameni – lumi de poveste, cu sisteme complexe de magie… incredibil. Printre seriile mele fantasy preferate, a căror lume m-a impresionat, se numără Eragon, Stăpânul Inelelor și Harry Potter.
● Cum ți-a venit ideea de a face booksleeve-uri? (@gavrilut_maia)
Ideea mi-a venit dintr-o nevoie. Urmăream multe conturi din străinătate și mereu le admiram husele de carte. Dar nu puteam să-mi comand – veneau foarte greu de acolo, iar în țară nu am găsit ceva care să-mi placă. Așa că mi-am luat o mașină de cusut și am învățat să fac huse. Îmi place că pot oferi un așa produs și că este apreciat. Sper să mai aduc si alte concepte la noi în țară. Mai am câteva chestii în minte.
● Care sunt primele 3 cărți importante de achiziționat în 2022? (@monicaianache)
Pentru mine, primele cărți de cumpărat vor fi House of Sky and Breath, volumul doi din Crescent City, & vol. 3 din From Blood and Ash și atât momentan.
● În ce constă job-ul de la Nemira? Este greu să te angajezi la o editură (pe orice poziție)? (@irinadevil)
Nu pot să-mi dau cu părerea dacă e greu sau nu – bănuiesc că trebuie să fii omul potrivit la locul potrivit. Dacă ai experiența și cunoștințele să te angajezi într-un loc, nu ar trebui să fie greu. Eu lucrez ca social media specialist într-o echipă foarte prietenoasă și faină. Am avut bătăi de cap și eu, fiind primul job în acest domeniu, dar îmi place mult.
● Care este „Top 3” cărți preferate din toate timpurile? (@read.with.cris)
Eragon, Harry Potter și Love, Rosie.
● Cum ai reușit să-ți crești contul așa de bine? Ai niște sfaturi? (@bookwormkingdom)
Am început acest cont fiindcă îmi doream foarte mult să sharuiesc cu cineva păreri despre ce citesc și să vorbesc cu persoane la fel de entuziasmate ca și mine. Numai bine că am dat peste conturi de bookstagram din străinătate și asta a fost – am creat laviniareads. A fost greu să-mi găsesc un ritm al meu, dar am testat și tot testat – ce merge bine, cum să vorbesc, cu cine să vorbesc, etc. În primă fază m-am focusat pe conturile din străinătate, la noi activând puțini oameni pe atunci. Ca începător, te sfătuiesc să vorbești cu pasiune despre ce citești, să interacționezi foarte mult cu oamenii și să fii sincer.
● Cum îți gestionezi timpul astfel încât să ai timp și pentru tine, dar și pentru muncă? (@bookwormkingdom)
Încerc să mă organizez foarte bine, astfel încât să am timp de toate. Organizarea și un bun management al timpului aș zice că e cheia reușitei dar nu sunt expert încă la asta. Aș vreau eu:))
● Numește o carte pe care ai citit-o într-un timp când erai foarte fericită. (@bookwormkingdom)
Hmmm, Biblioteca de la miezul nopții ar putea fi una dintre ele. Cartea merge citită și când nu ești foarte fericit.
● Ne poți spune care este rutina ta zilnică (dacă ai)? (@bookwormkingdom)
Îți pot spune rutina ideală – trezit la 7, mers la sală, duș, mâncat & citit, work work, prânz, work work, puțin relax (citit sau altceva), cusut de huse, cină, cusut de huse iar, citit & somn😊 Desigur, nu se întâmplă așa în fiecare zi, mai intervin și altele… Dar am norocul să lucrez de acasă iar asta m-a făcut mai confortabilă.😁 Oricum, încă lucrez la rutina ideală pentru mine. Vreau să fiu și mai organizată.
Unde îți putem urmări activitatea?