Alias Grace este un roman bazat pe fapte reale. Ce este şi mai tulburător este faptul că nici despre acele „fapte reale” nu se poate afirma cu exactitate cât de adevărate sunt. Aici este vorba de un dublu-asasinat. Nimeni nu ştie cum s-au petrecut lucrurile mai bine decât făptaşii. Cu siguranţă este şi vina vremurilor pentru ancheta incompletă care a fost făcută, dar cert este că anul 1843 îi aduce lui James McDermott un loc la spânzurătoare.

În tot acest timp, Grace Marks reuşeşte să aibă parte de un anumit tip de graţiere. Scapă de pedeapsa capitală, însă tratamentul primit nu va fi unul uşor. Poate datorită frumuseţii răpitoare, vârstei destul de fragede sau pur şi simplu datorită faptului că a fost femeie, a reuşit să obţină simpatia şi astfel să îşi spună povestea. A fost sau nu vinovată?

Grace Marks o servitoare era,

Şi numai şaişpe ani avea,

McDermott de grajduri se ocupa,

Pentru Thomas Kinnear lucra.

O viaţă cu rădăcini putrede

Grace ajunge, fără voia ei, o celebritate. Toţi îşi permit să scrie despre ea şi fiecare îi recreează viaţa. Poate că tocmai din acest motiv a ales să se destăinuiască doctorului Simon Jordan. Pe lângă acest lucru, putem adăuga şi plimbările acesteia de la penitenciar, la azilul de nebuni şi înapoi. Până la urmă era o criminală şi încercau să ia toate măsurile de precauţie împotriva ei. Dar înainte de toate vreau să vă vorbesc despre structura cărţii care mi s-a părut foarte bine pusă la punct. Nu are o formă monotonă, gândurile deţinutei sunt combinate cu diverse scrisori ale doctorilor acesteia, cu mărturisiri ale martorilor şi chiar ale vinovaţilor. Povestea lui Grace ne este înfăţişată treptat şi cu precauţie. Întotdeauna a lăsat loc pentru semne de întrebare. Nu am simţit că o cunosc pe Grace niciun moment, nici acum nu ştiu dacă am crezut-o sau nu în totalitate.

Zilele acestea citeam despre balanţa care există între un psihopat bun şi unul rău. Caracteristicile celor două tipuri sunt aproape identice, însă ceea ce le diferenţiază este intensitatea la care sunt setate acestea. Am plasat-o pe Grace undeva la mijloc din momentul în care am început să îi aflu povestea. Margaret Atwood a dorit să ne facem o părere de ansamblu, aşa că nu a lăsat locuri goale în perioadele din viaţa acesteia. A pornit din momentul naşterii într-o familie care făcea parte din treapta inferioară a societăţii. Grace este un copil care nu a cunoscut dragostea din prea multe locuri, este singuratică şi predispusă mult mai mult la o formă de nebunie decât alte personaje. Când porneşti cu stângul în viaţă, cred că este foarte greu să rămâi centrat şi în ascensiune. Tocmai acest fapt m-a făcut să simt în egală măsură îndoială şi compasiune pentru personaj.

Nebunie sau minciună?

Această întrebare stă pe buzele tuturor, căci piesele disponibile nu se potrivesc întotdeauna. Astfel oamenii o voiau închisă şi liberă în aceaşi măsură. Eu voiam doar să ajung la momentul culminant, acolo unde aflam care este adevarul. Am oarecum impresia că l-am ratat sau că nu a fost ceea ce îmi doream. Spun asta fiindcă dacă m-a dezamăgit ceva la această carte, acel lucru a fost acţiunea mult deplasată spre stânga. Stânga conţinând viaţa personajului dinainte de momentul crimei, împreună cu o explicaţie despre cea a doctorului. Dreapta, în schimb, a fost destul de subţire. Nu mi-a oferit destule detalii care să mă convingă de finalul ales de autoare. Am parcurs un drum lung până când totul a deraiat şi mi s-a învăluit deznodământul. Mi-aş fi dorit să fie pregătit mai bine acesta, mai din timp.

Dacă ar fi să fim judecaţi pentru toate gândurile noastre, atunci cu toţii am sfârşi în ştreang.

 

Un element care mi-a plăcut mult a fost semnificaţia titlului. Cred că din momentul în care îl înţelegi ajungi să îţi faci o idee sau cel putin o teorie despre presupusa vinovaţie a personajului. Atunci îţi pui cu adevărat întrebarea dacă ceea ce se întâmplă cu acesta este nebunie sau manipulare. Şi tot în acel punct faci cunoştinţă şi cu un firicel de dragoste, cu dorinţa arzătoare a tinerei de a o atinge şi de a fi învăluită în acest sentiment străin.

Alias Grace are câteva elemente pe care le pot numi superbe: coperta, subiectul şi structura. Faptul că aflăm prea mult despre mâncăruri şi haine poate că este atribuit deformării „servitoarei” din personaj. Iar faptul că m-a deranjat finalul este, de asemenea, un element subiectiv. De curând am început să urmăresc şi ecranizarea cărţii. M-a uimit să găsesc o acurateţe destul de ridicată a evenimentelor. Serialul este un rezumat bine făcut, dar vă recomand să îl vizionaţi abia după ce citiţi cartea. 

Vă aştept cu drag părerile şi vă urez lecturi plăcute! Dacă doriţi să o achiziţionaţi o găsiţi aici.

• Titlu: Alias Grace
• Autor: Margaret Atwood
• An apariție: 2020
• Editura: Corint
• Număr de pagini: 672