Comedia italiană din renaştere a apărut în ediţie bilingvă română-italiană. Am văzut cele două volume la un anticariat şi mi-am dorit pe loc să le citesc, să descopăr abordarea comediei din acea perioadă. Nu pot spune că mi-au plăcut sau displăcut operele, fiindcă am pornit cu gândul de cercetare şi îmbogăţire a cunoştinţelor. Pot să afirm însă că pe unele dintre ele le-am citit cu uşurinţă, în timp ce cu altele am avut puţin de muncă, deoarece necesitau o mare atenţie pentru a nu mă pierde în detalii.

Abordarea comediei în renaştere

Cele două volume cuprind următoarele piese:

• Lena – Ludovico Ariosto
• Calandria – Bernardo Dovizi da Bibbiena
• Mătrăguna – Niccolò Machiavelli
• Clizia – Niccolò Machiavelli
• Moscheta – Ruzante
• Veneţiana – Anonim

La începutul primei cărţi ni se oferă informaţii legate de parcursul comediei italiene. Aflăm astfel cum a luat naştere, cum s-a propagat şi, foarte util pentru înţelegerea lecturii, avem prezentate detalii despre fiecare operă. Dezvoltările narative care evocă modelul comediei au luat amploare în urma apariţiei Decameronului de Boccaccio. Cu ceva timp în urmă am lecturat Decameronul şi pot spune că am descoperit nişte nuvele uimitoare, care dezvăluie obiceiurile italiene ale secolului al XIV-lea în toată splendoarea lor. 

Calandria lui Bernardo

Aleg să vă prezint puţin din Calandria deoarece a fost povestea care mi-a trezit tot felul de sentimente: am râs, mi-a fost frică pentru personaje, am fost indignată de prostia acestora şi iar am râs. Lidio si Santilla – frate şi soră – semănau atât de mult, încât nu ai fi putut să îi deosebeşti. Întâmplarea face să fie despărţiţi şi astfel fiecare să ajungă pe câte o cale plină de nelinişti. Titlul Calandria vine de la numele personajului care va fi exemplul prostiei duse la cote uluitoare. Într-un fel sau altul, toate personajele au doza lor de prostie şi credulitate, fiecare ajungând în situaţii jenante generate de acţiuni realizate în numele iubirii sau a intereselor personale. Facem cunoştinţă cu momente de adulter, înşelăciune şi viclenie. Toate, amestecate şi duse până la extrem, provoacă situaţii hilare care conturează frumuseţea operei. 

Calandro: N-apuc să ies bine din casă, că-mi şi zăresc iubita, soarele meu, venind spre mine. Cristoase! Cum s-o agrăiesc? Să-i zic „Bună dimineaţa?” Nu mai e dimineaţă. „Bună seara?” E încă prea devreme. „Ţi-ajute Dumnezeu?” Salut de cărăuşi. Să-i zic „Frumoasa mea iubită?” Nu pot, că nu-i salut. „Inimioară scumpă?” Numai bărbierii zic aşa. „Îngeraşule iubit?” Vorbă de negustori. „Suflet ceresc?” Doar n-a murit. „Ochi dulci?” Nu sună bine. Aoleu! Vine! Uite-o!

Frumoaso…ini…înger…suflet…ochi.

Ţiii, luate-ar dracu’ să te ia! Doamne, ce nătărău mai sunt!

Concluzia mea este că merită să citiţi aceste cărţi dacă sunteţi în căutare de nou sau dacă vă plac piesele de teatru. Vă urez lecturi plăcute şi vă aştept părerile!

Titlu: Comedia italiană din renaştere vol 1+2
An apariție: 2012
Editura: Humanitas
Număr de pagini: 780