Culorile vieții este cartea pe care am așteptat-o cu un entuziasm aparte, oferit uneia dintre scriitoarele mele preferate – Kristin Hannah. Am început lectura acesteia imediat cum a ajuns în posesia mea, dar ceea ce m-a determinat să o termin atât de repede a fost disperarea de a o găsi pe Kristin în acele rânduri, unde era stilul ei specific?

Iubire împletită cu ură

După cum ne-a obișnuit, scriitoarea abordează subiectul care are la bază legătura de familie. În cazul de față avem trei surori și un tată care, din motive necunoscute, nu a știut sau nu a vrut să le ofere iubirea de care aveau nevoie odată cu moartea prematură a mamei. Lipsa de afecțiune începută de la o vârstă fragedă a dezvoltat sentimente de gelozie în inima uneia dintre surori, iar acest lucru a generat rupturi de relații de-a lungul vieții acestora.

Winona, sora în cauză, a avut sentimente contradictorii pe tot parcursul cărții. În cazul acesteia nu a existat niciodată o balanță, aceasta ori își ura sora cea mai mică, ori îi oferea toată iubirea de care era capabilă. Acest lucru m-a deranjat în mare măsură căci nu am reușit deloc să mă conectez cu personajul, instabilitatea acesteia mi-a provocat doar repulsie.

Vivi Ann fiind cea mai mică dintre cele trei a reușit să obțină o anumită atenție din partea tatălui, dar și al oamenilor în general. Întreaga carte se concentrează pe destinul acesteia în timp ce pentru ultima soră rămasă, Aurora, parcă nu mai rămâne nimic. Nu știm nimic despre Aurora, e ca și cum ar fi un personaj care intră în cadru doar ca să balanseze situațiile atunci când este cazul. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre personaj căci și ea avea o familie, și ea avea probleme în căsnicie însă nimeni nu i-a oferit atenția cuvenită.

Dacă pentru Aurora tot au mai fost scăpări de informații, aflând în ce stadiu se mai afla viața ei, despre tată nu știm absolut nimic. Faptul că emană doar ură și înverșunare prin toți porii, mi-a stârnit și mai mult curiozitatea despre motivele acestuia și am așteptat întreaga lectură să le aflu, însă au venit într-o cantitate infimă.

Prințesa de porțelan

Vivi Ann este personajul cu care m-am conectat cel mai bine, fiind și cel mai complex prezentat. Este frumoasă și subapreciată din acest motiv. Pare plăpândă, dar în ea se ascunde un caracter puternic și frumos. Mi-a plăcut de ea, cum a trăit și a luptat pentru ceea ce și-a dorit și a iubit, cu toate că a avut niște scăpări mari în relația cu personajul pe care trebuia să îl iubească necondiționat.

 

Fără ploaie nu sunt curcubeie.

 

Toată viața a pierdut ceea ce iubea mai mult, dar optimismul l-a avut până când a simțit că nu mai găsește nimic de care să se agațe. A trecut de la încredere în sine la teamă și regrete. Cu toate că i s-a făcut rău, a știut să ierte și să ceară iertare atunci când a fost cazul. A căzut și s-a ridicat de fiecare dată, chiar dacă puterile i-au scăzut treptat.

Culorile vieții – o semi-dezamăgire pentru mine

Am considerat bun subiectul ales, dar au existat aspecte care m-au dezamăgit, aspecte care au ținut atât de scriitoare cât și de traducător. Aș fi preferat să existe mai puține personaje. Mi-ar fi plăcut să nu bănuiesc toată acțiunea de la primul semn, să nu se îndrepte către un clișeu în cele mai multe cazuri. Consider că ar fi fost potrivit să existe mai puține pagini decât să fie un număr mai mare umplut cu amănunte care nu aveau de-a face cu subiectul de interes.

Am discutat cu mai multe persoane și am acceptat faptul că această carte a fost scrisă înaintea celor care au ridicat-o în ochii mei pe Kristin Hannah. Poate că voi veți vedea altfel povestea și nu o veți judeca așa cum am făcut-o eu, dar dacă o veți face totuși, vă recomand să nu abandonați scriitoarea doar fiindcă a avut o poveste dezordonată aici. Are cărți mult mai bune. Vă aștept părerile și vă urez lecturi plăcute!

Culorile vieții poate fi achiziționată de pe Litera sau de pe Libris.

 

• Titlu: Culorile vieții
• Autor: Kristin Hannah
• An apariție: 2020
• Editura: Litera
• Număr de pagini: 552