Fata dinainte de J.P. Delaney (recenzie)

Fata dinainte de J.P. Delaney (recenzie)

În general oamenii tind să facă schimbări majore în momentul în care trec printr-un eveniment traumatizant, dar modul în care aleg să o facă rămâne la latitudinea lor. Unii aleg să schimbe ceva nesemnificativ, însă alții fac direct un pas mare, până la alegerea unei noi locuințe. Fata dinainte și fata de acum au avut norocul sau neșansa să aleagă casa visurilor oricărei persoane iubitoare de tehnologie. One Folgate Street este locul în care J.P. Delaney a ales să dea peste cap viața personajelor iar nouă, cititorilor, să ne întindă nervii la maxim.

 

Vă rog să faceți o listă cu toate bunurile pe care le considerați esențiale pentru viața dumneavoastră. 

 

Simplitate și minimalism

Cât de importante sunt obiectele pentru tine, ai putea trăi fără cele zece perechi de blugi sau teancurile de vase din dulap? A trăi minimalist este mai mult o provocare decât un stil de viață, căci dependența de lucruri din partea multora dintre noi a atins anumite cote ce nu pot fi coborâte.

Cele două personaje feminine, Emma și Jane, par să accepte condițiile impuse de proprietar și chiar să se obișnuiască cu regulile ieșite din comun pe care sunt nevoite să le îndeplinească pe parcursul șederii în locația închiriată.

Pare că cele două au același destin până în momentul în care își fac loc întrebări și suspiciuni care duc la devierea evenimentelor. Viețile lor sunt prezentate alternativ, fapt care sporește suspansul și amplifică întrebările ce apar inevitabil ca o avalanșă. Deoarece orice lucru bun presupune un sacrificiu sau are un final, te aștepți ca ceea ce consideri inițial calea către adevăr să fie răsturnată până la final.

Răsturnări de situație și suspans

Ambele vieți sunt interesante și pline de evenimente, există multe personaje care să te îndrume sau depărteze de adevăr iar acestă multitudine de detalii crește tensiunea pagină cu pagină. Consideri că ești informat asupra evenimentelor, dar apoi descoperi că ești mințit de o bună perioadă de timp, ca mai apoi să te îndoiești și de acest fapt. Tocmai aceste răsturnări de situație mi-au plăcut cel mai mult la carte fiindcă m-au provocat să gândesc și să caut. Am simțit până la ultima pagină că tot mai vreau să aflu, că sigur mai este ceva de spus și chiar așa a fost căci suspansul a rămas în aer până în ultima clipă.

Fata dinainte are stil, are poveste și secrete. Față de alte cărți din acest gen, am descoperit mai multe scene obscene care ar putea trece drept nepotrivite în altă situație, dar aici parcă nu deranjează și nici nu se insistă foarte mult pe ele iar unele sunt esențiale pentru poveste. Consider că este un thriller bun, perfect pentru iubitorii de suspans, care se citește ușor. Vă recomand cartea și vă urez lecturi plăcute!

Fata dinainte poate fi achiziționată de pe Cartepedia sau de pe Libris.

 

  • Titlu: Fata dinainte
  • Autor: J.P. Delaney
  • An apariție: 2017
  • Editura: Litera
  • Număr de pagini: 289

Impartaseste:

Adauga comentariul