Recenzie: „Hoţul de vise” de Cami Suciu
5 iunie 2020

Recenzie: „Hoţul de vise” de Cami Suciu

Hoţul de vise este primul volum de poezii pe care l-am lecturat cap-coadă în ultimii ani. De multe ori am evitat acest gen de lectură fiindcă nu îmi puteam ţine gândurile într-un loc astfel încât să pătrund mesajul. Acum ceva timp am primit acest volum care a fost în ediţie limitată. Bineînţeles că am deschis cartea imediat ce am ajuns în posesia ei şi am început să citesc. Din curiozitate, din dorinţa de a pătrunde mesajele ascunse, din respect. 

„Şotron cu vise”

Acest titlu al uneia dintre poezii m-a ajutat să îmi explic cum anume am simţit conţinutul întregii cărţi. Parcursul acesteia a fost exact în acest fel: au început încet să-mi curgă prin faţa ochilor rând după rând, titlu după titlu şi, uşor-uşor, am intrat în ritm. Ştiam ce trebuie să fac, dar în acelaşi timp jocul devenea mai greu. Aveam nevoie de o îndemânare mai mare şi de o înţelegere mai corectă, căci mesajele curgeau încontinuu. Cu cât am înaintat în carte mai mult, cu atât am simţit că mi se cere o concentrare mai mare. De ce? Fiindcă versurile deveneau mai profunde.

Întreaga lectură m-a ajutat să îmi relaxez mintea, m-am bucurat de fiecare vers în parte şi am apreciat gândurile autorului. Am descoperit stări de tristeţe dar şi de speranţă; ca viata unui om, ca întâmplările zilnice care se schimbă într-un ritm alert. Şi, la final, am fost curioasă ce înseamnă poezia pentru dânsa. Mi s-a răspuns sincer că Scrisul este salvarea mea. Simt că sufletul meu nu are anii pe care îi arată cartea de identitate. Astfel cu Hoţul de vise am redescoperit plăcerea poeziei. 

E timpul să crezi

că rătăcirea printre cuvinte

cu mâinile goale

ca o plasă pentru fluturi,

fără fluturi,

nu mai are sens.

Nu vei găsi

cuvântul care să exprime

Fericirea.

E timpul să crezi

că dragostea

nu mai ţine loc

nici de palton, nici de pâine.

Doar tăcerea e gratuită acum

când viaţa şi moartea

sunt un lux pe care

nu şi-l pot permite decât

cei care şi-au tăiat aripile

ca să uite zborul

înainte să simtă

prăbuşirea.

E timpul să crezi

că frunzele

protestează prin galben,

că deja

maşinile au înlocuit

sentimenele

iar oamenii nu sunt decât

nişte biete litere

care se zbat în capcana

cuvintelor.

E timpul să crezi.

Impartaseste:

Adauga comentariul