Recenzie: „Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon

Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon este o lectură impresionantă. A fost prima întâlnire cu acest autor foarte lăudat și știu sigur că nu va fi nici ultima. Încă de la primele pagini am știut că ceea ce am în față se numește calitate. Aceasta poate fi depistată cu ușurință în modul de expunere al ideilor și al prezentării unei povești care nu prea are cum să nu îți capteze atenția. Atunci când citești divers, reușești să îți creezi o privire de ansamblu asupra literaturii și să ți se amplifice bucuria descoperirii lecturilor valoroase pentru tine. Sunt zgârcită la ocaziile în care afirm că aș reciti o carte, dar Umbra vântului mi-a creat acel moment.

Cimitirul cărților uitate

Până să vă povestesc despre subiectul cărții, vreau să vă prezint cuvintele lui Stephen King: Un roman de primă mână, plin de capcane, de intrigi care se desfac unele din altele. Aceasta este imaginea de ansamblu asupra romanului. În momentul lecturii am sărit cu totul în acele capcane și, umăr la umăr cu protagoniștii, am încercat sa găsesc ieșirea corectă. Umbra vântului nu este o carte pe care o poti citi în orice condiții, cere atenție și concentrare. Asta nu înseamnă că este greu de citit, doar că trebuie să o simți.

Într-o clădire din Barcelona anului 1945 se afla un loc ascuns multor priviri, Cimitirul Cărților Uitate. Era un loc sacru și învăluit în mister, un labirint în care nu treceai niciodată de două ori pe aceeași rută. Timpul dintre acele ziduri nu avea margini, iar oricine pășea între ele avea datoria să păstreze secretul până în momentul în care găsea o persoană demnă de a păși printre rafturi. Daniel Sempere, copilul speriat de o lume în care trebuia să trăiască fără un al doilea părinte, este condus în fața acelei comori și lăsat să aleagă o carte. O singură carte care îi va schimba viața.

 

În locul acesta, cărțile de care nimeni nu-și mai amintește, cărțile care s-au pierdut în timp trăiesc pentru totdeauna, așteptând să ajungă într-o bună zi în mâinile unui nou cititor, ale unui nou spirit.

 

Cartea aleasă de Daniel, spre norocul sau ghinionul lui, este Umbra vântului a lui Julian Carax. Un scriitor necunoscut pentru majoritatea, dar care va stârni interesul noului proprietar al cărții. Din momentul în care paginile au cerut să fie atinse și Daniel a simțit că povestea trebuie împărtășită, s-a produs o schimbare iremediabilă în destinul acestuia. Din acest punct începe aventura numită Julian Carax. Vei primi informații împrăștiate pe care va trebui să le potrivești astfel încât să iasă forma perfectă. Va fi o poveste cu și despre fantome ale trecutului, dar și prezentului. Uneori îți va fi greu să îți dai seama care dintre ele umblă pe străzi în căutarea cărților misteriosului autor. Va trebui să descoperi cine îi arde cărțile și de ce, cum au ajuns lucrurile în acel punct și vei răsufla ușurat abia la ultimul punct din carte.

Umbra vântului – o recomandare

Mi-a plăcut foarte mult totul, de la decor până la sentimentele atribuite fiecărui personaj. Totul a fost construit cu atenție, iar faptul că citim o carte în care este vorba despre alte cărți cu o poveste în poveste face lectura ideală. Umbra vântului oferă emoții și suspans, este o carte despre cărți blestemate, despre omul care le-a scris, despre un personaj care a ieșit din paginile unui roman ca să-l ardă, despre o trădare și o prietenie pierdută. E o poveste de dragoste, ură și despre visele care trăiesc în umbra vântului.

Aș avea mult mai multe citate de prezentat, dar vă las pe voi să le descoperiți și să le alegeți pe acelea care vă ating mai mult. Vă invit la o lectură fascinantă, recomandată și iubită de mine și multe alte persoane.

Umbra vântului poate fi găsită aici, aici sau aici.

• Titlu: Umbra vântului
• Autor: Carlos Ruiz Zafon
• An apariție: 2013
• Editura: Polirom
• Număr de pagini: 496