Marea iubirii pierdute este a doua mea întâlnire cu Santa Montefiore, prima fiind cu Primăvară în Toscana. Nu m-am putut abţine şi am făcut mici comparaţii ce ţin de poveste, ritm şi stil. Cu toate acestea, am reuşit să le separ şi să le privesc individual aşa cum merită. Întotdeauna am fost atrasă de subiectele care au la bază familii de aristocraţi, aşa că m-am bucurat să descopăr personaje noi din această sferă. Nu am compătimit pe nimeni, cu toate că aceştia parcă cereau o astfel de atenţie. I-am privit dintr-un colţ pe fiecare în parte şi m-am amuzat de problemele cu care obişnuiesc să se confrunte.
În vara anului 1958, conacul Pendrift Hall era plin de viaţă. Cu mic cu mare, membrii familiei ce deţineau domeniul din Cornwall îşi petreceau în linişte ultimele zile de vacanţă. Sub fiecare zâmbet existau totuşi tot soiul de frământări. În funcţie de statutul şi vârsta acestora, masca pe care o afişau proteja punctele slabe care i-ar fi putut compromite. În aceste condiţii a avut loc elementul declanşator, căci o catastrofă s-a abătut asupra tuturor, iar lucrurile au luat o întorsătură cât se poate de ciudată.

Probleme în Paradis
Singura interesată de cauza şi credibilitatea nefastei întâmplări este Celestria. Deoarece am petrecut multe pagini în compania ei, am reuşit să descopăr multe nuanţe ale acestui personaj. Făcând parte dintr-o familie înstărită, era inevitabil să nu aibă comportamentul tipic fetelor mironosiţe. Când vine vorba despre acest gen de personaj, pur şi simplu nu am cum să mă supăr. În schimb, ceea ce pot face este să mă amuz şi să mă las condusă de copilăriile de care dă dovadă. Mi-a plăcut faptul că au fost prezentate amănunţit elementele de suprafaţă ale Celestriei, deoarece mi s-a oferit ocazia de a descoperi singură interiorul.
Cartea are două părţi: prima ne oferă diverse detalii despre vieţile şi interesele personajelor, iar a doua se bazează pe călătoria Celestriei pentru aflarea adevărului. Mi-a adus un strop de încântare iniţial, căci m-am bucurat de descrieri şi conversaţii piperate. Am reuşit să mă familiarizez uşor cu personajele şi să le clasific după diverse criterii. De la jumătatea cărţii lucrurile au început să fie mai alarmante, misterul se cerea dezlegat şi apăreau noi personaje. Nu ştiu dacă să fiu deranjată de întâmplările care s-au conturat periculos de repede sau ar trebui să las totul pe seama vremurilor respective.
O călătorie cu surprize
Faţă de alte cărţi care abordează subiectul dramelor familiale din acea perioadă, Santa Montefiore reuşeşte să strecoare un element surpriză. Îşi propune să aducă ceva nou pentru acest gen de lectură şi alege un mister. Dacă la început mi se părea cât se poate de uşor de elucidat, până la final vă garantez că va fi neaşteptat. Este ciudat şi în acelaşi timp inteligent. Dacă l-am acceptat sau nu voi păstra pentru mine, fiindcă îmi doresc să trageţi singuri concluziile.
În ceea ce privea membrii familiei Montague, nimic nu era ieşit din comun în acea vară a anului 1958. Nici urmă de nemulţumire. Nici o umbră de nefericire. Nimic.
Tare mult s-au înşelat aceştia când au crezut că vor încheia vara cu bine. Cu această ocazie, autoarea reuşeşte să le scoată la suprafaţă frământările interioare, problemele sociale şi dorinţele adevărate. I-am văzut captivi într-un glob de cristal care la un moment dat a fost scuturat. Perturbarea normalităţii i-a făcut să devină haotici, să îşi uite valorile sau pur şi simplu să deschidă ochii. Fiecare s-a descurcat pe cont propriu şi au ales tactica „de luptă” care i-a caracterizat cel mai bine.
Marea iubirii pierdute nu are un ritm constant, ceea ce uneori poate fi deranjant, însă îţi oferă posibilitatea de a te relaxa. Este o lectură care se citeşte uşor şi care cu siguranţă îţi poate aduce zâmbetul pe buze. Vei descoperi intrigi, poveşti de dragoste şi mistere ce necesită o rezolvare. Vă doresc lectură plăcută şi vă aştept impresiile!
Dacă doriţi să achiziţionaţi cartea o găsiţi aici.
- Titlu: Marea iubirii pierdute
- Autor: Santa Montefiore
- An apariție: 2010
- Editura: RAO
- Număr de pagini: 448