Despre viața de zi cu zi…

 

● Care este activitatea pe care o faci zilnic, fără excepții?

Postez pe pagina de Facebook. Pe Insta mai ratez câteodată, dar pe Facebook foarte rar se întâmplă.

 

● Ce îţi doreai să devii atunci când erai mică?

Pilot, arheolog, doctor, polițist, marinar, cântăreață (aici nu prea mă ajuta vocea, recunosc). Am vrut să mă fac și scriitoare, dar mi s-a zis că scriitorii mor de foame. Nu mi-a plăcut perspectiva. Cred că le-am încercat pe toate în copilărie. Când eram foarte mică voiam să fiu sirenă, vrăjitoare și alte creaturi fantastice, dar n-am vrut niciodată să fiu prințesă, nu știu de ce nu m-a atras. Poate de vină e și faptul că nu mi-a plăcut niciodată culoarea roz.

 

● Ce anume te inspiră cel mai mult?

Viața, oamenii, muzica, experiențele personale, raza de lumină care se strecoară pieziș pe fereastră, printre perdele și lasă particulele de praf să zboare bezmetice în văzul tuturor, lucrurile frumoase, lucrurile defecte, imperfecte. În orice găsesc inspirație. Și nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru asta.

 

În postura de cititor…

 

● Ce carte citești în momentul de față?

Biblioteca de la miezul nopții – Matt Haig.

 

● După ce criterii îţi alegi cărţile pe care le citeşti?

Coperta e importantă pentru mine. Da, fac parte din acea categorie meschină de oameni care judecă o carte după copertă.

Titlul contează mult. Trebuie să îmi trezească interesul sau să îmi transmită ceva.

Descrierea e și ea importantă, deși în ultima vreme nu știu dacă am mai citit-o la vreo carte. M-am lăsat surprinsă.

Autorul e foarte important. Dacă îmi place cum scrie cineva, cu siguranță voi cumpăra și celelalte cărți ale sale. Dacă nu îmi place…de obicei citesc 2-3 cărți ale aceluiași autor până să renunț definitiv la el. Unii merită a doua șansă.

Nu prea mă ghidez după recenzii pentru că am niște gusturi literare foarte capricioase. Prefer să trag singură concluzii.

 

● Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Am mulți autori preferați, dar îl voi menționa pe Backman pentru că are un stil care îmi ajunge la suflet de la primele rânduri. E simplu și plin de încărcătură, nu exagerează, nu ține partea nimănui, nu îmi dă impresia că „face pe deșteptul”, așa cum au mulți autori tendința să facă.

Iar cartea preferată… Nu, nici aici nu pot alege. Citesc foarte mult, cât de mult pot. Autori străini, autori români, genuri diferite, clasici, contemporani. În fiecare categorie am câte o carte preferată. Citesc de toate pentru că sunt un om obișnuit să facă mereu comparații. Am impresia că doar făcând comparații pot să evoluez. Am crescut cu întrebarea aia nenorocită care a chinuit multe generații: „X de ce poate și tu nu poți?”. Și am făcut tot posibilul să pot, să fiu mai bună, să nu existe termen de comparație între mine și alții, să fiu acel „x” care poate, când alții nu pot. Nu încurajez mentalitatea asta pentru că au fost momente când m-a durut și m-am simțit insuficientă, dar trebuie să recunosc că a dat rezultate. Știu că nu voi putea niciodată să fiu mulțumită pe deplin de mine, știu că toată viața voi continua să mă compar cu alții, dar am făcut din comparațiile astea o scară pe care o urc treaptă cu treaptă. Există un gram de bine în fiecare rău, probabil.

Iar am deviat de la întrebare.

 

În postura de scriitor…

 

● Ai ştiut dintotdeauna că vei scrie sau că îţi doreşti asta?

Da!

Poate conștientizarea a venit ceva mai târziu, prin clasa a 2-a sau a 3-a când am scris primele poezii (versuri, nu vreau să exagerez), dar dorința asta de a scrie a fost mereu prezentă. Eu nu îmi amintesc, dar îmi povestește mama că scriam peste tot prin casă. Mă ascundeam în dulap cu pixuri, creioane, culori și mâzgăleam acolo lucruri fără sens, iar când mă întreba ce fac, răspundeam simplu „scriu”. „Ce scrii?” mă ataca ea înapoi. „Povești” răspundeam.

Atunci nu cred că era relevant, dar acum, privind înapoi, s-ar putea să fie.

 

● Îţi propui o perioadă din zi în care să scrii sau inspirația apare în cele mai neașteptate momente?

Câteodată mă lovește „din senin”. Mi se întâmplă să fiu pe stradă sau în mașină și să mă gândesc la cu totul altceva, iar în minte să-mi încolțească ideea unei povești sau a unui personaj. Când se întâmplă asta, scriu repede în telefon totul, cât mai detaliat pentru că la fel cum vin, tot așa pleacă aceste idei.

Nu am o perioadă a zilei preferată pentru scris. De obicei, când scriu o carte, înțepenesc cu laptopul în brațe. Scriu de dimineața până noaptea târziu sau chiar până a doua zi. La mine inspirația vine scriind, în mare parte. Cu cât scriu mai mult, cu atât am mai multe idei, cu atât aș scrie și mai mult.

Dar, dacă ar fi totuși să aleg un moment mai „special” în ceea ce privește inspirația, aș alege minutele de dinainte să adorm. Mă lupt adesea cu insomnii. Mi se întâmplă să mă pun în pat și să mă întorc de pe o parte pe alta o oră, două, câteodată mai mult. Și e un moment, undeva în starea de veghe, când nu sunt nici adormită, nici trează, în care încep să mi se aranjeze cuvintele în cap în versuri sau fraze frumoase.

Recitind ce am scris, sună absurd. Dar așa e. Când se întâmplă, mă ridic din pat și scriu poeziile respective. De câteva ori am zis „lasă, le scriu mâine dimineață”, dar dimineața nu le mai știam. Și îmi părea rău.

 

● Cât de mult analizezi o frază înainte de a o considera finalizată?

Depinde de frază. În general, nu de foarte multe ori. Mă consider o norocoasă pentru că la pasajele în care descriu stările personajelor și la narațiune îmi vine totul foarte ușor în mod natural. La dialoguri sunt mai exigentă pentru că mi se pare important ca ele să caracterizeze personajele, să fie interesante, să nu plictisească. Dialogul trebuie să curgă într-un anume fel. Cititorul așteaptă dialogul și e mai ușor să-l dezamăgești acolo. Urăsc dialogurile de genul „Bună! Ce faci? Bine. Tu?”.

Dialogul e singura parte la care câteodată mă blochez. Când se întâmplă, iau o pauză, fac o plimbare și revin la scris cu mintea mai limpede.

 

● De unde îţi vine inspiraţia pentru operele tale?

„Opere” e mult spus. La fel cum nici titulatura de „scriitor” nu cred că mi se prea potrivește. Sunt un om care scrie. Atât.

Revenind la întrebare: de peste tot. Mintea umană e un mecanism extrem de interesant. În cazul meu, ia o față de undeva, o tipologie de altundeva, ticuri, însușiri și le lipește într-un personaj original. Mă gândesc la o situație și plasez personajul respectiv acolo, apoi mă întreb ce ar face omul ăsta, așa cum e el, în acest caz? Planurile mele pentru cărți nu sunt rigide tocmai din această cauză. Mi se pare o greșeală mare să tratezi personajele ca pe simple marionete care se plimbă prin acțiune așa cum le porți tu, ca om care scrie. Acțiunea și tipologia personajelor trebuie să se potrivească, altfel pare totul tras de păr, îți pierzi credibilitatea. Ajungi să iei decizii prostești pentru personaje tocmai pentru a te încadra în tiparul de la început. Eu cred că ar trebui să lăsăm și personajelor o libertate a lor. Iar de la un punct, totul curge de la sine.

Revenind la inspirație – mulți autori și artiști, în general, consideră că arta ia naștere doar din tristețe, din nefericire, că de acolo vine inspirația. Nu știu dacă e adevărat. Tind să cred că da. Tind să cred că nu. Și ca să justific… Întotdeauna am avut un sâmbure de tristețe în mine. Îl simt acolo, e al meu. Sunt un om fericit, am o mulțime de motive să fiu, dar sâmburele ăsta e acolo. Mă face să plâng când aud anumite acorduri, când privesc un apus frumos sau când simt miros de lemn ars pe străzile de acasă. Nu e nostalgie, nici sensibilitate, nu sunt amintiri. Ce simt eu atunci e tristețe. Poate din sâmburele ăsta pleacă dorința de a scrie, nu știu. Dar știu că e doar un sâmbure și că s-ar putea să-l avem mulți dintre noi în suflete. Și mai știu că e bine să trăim în pace cu el, dar să nu-i dăm voie să încolțească și să prindă rădăcini.

 

● Care a fost elementul declanşator care a dus la scrierea primei cărţi?

Am început o sută de cărți înainte să o public pe prima. Acum îmi pare rău că nu am păstrat acele caiete pe care scriam. Îmi era rușine că scriu, îmi era teamă că vor citi alții și îmi vor interpreta sau răstălmăci cuvintele. Le-am ascuns, ars și aruncat pe toate. Din aceleași motive am ales să public cu pseudonim. Plus multe altele.

Totuși, acestea nu au fost chiar cărți, doar începuturi. Prima scriere pe care o pot numi aproape carte e o jumătate de roman de care nu am mai fost mulțumită și la care am renunțat. Am folosit câteva idei de acolo în primul volum al trilogiei „Mai presus de el”. Culmea, nici documentul cu acea carte nu știu pe unde mai e, dacă mai e pe undeva.

Iar elementul declanșator care a dus la scrierea primei cărți publicate au fost oamenii, oamenii care mă urmăreau pe Facebook și îmi citeau blogul. Mi-au cerut cartea asta, au așteptat-o. Mi-o doream și eu, dar mi-era teamă să scriu, să sper, să visez. Și totuși am îndrăznit. De atunci nu mi-a mai fost niciodată teamă să îndrăznesc să visez. Și am o mulțime de visuri care câteodată mi se par „prea mari”. Dar nu e nimic rău în asta. Rău e să visăm „prea mic”.

 

Ce preferi?

 

● Ceai sau cafea?

Cafea când scriu, căci mă apucă dimineața de multe ori și am nevoie să-mi țin ochii deschiși. Ceai în restul timpului.

 

● Film la cinema sau acasă?

La cinema. Mi-e dor de un film la cinema.

 

● Pix sau stilou?

În ultima vreme doar pix. Știu că unii au preferințe, pentru mine nu contează. Singurul moft pe care îl fac e faptul că vreau să alunece greu pe hârtie. Scriu urât și dezordonat, dovadă a gândirii mele haotice, așa că am nevoie de puțin ajutor de la instrumentul de scris.
Cărțile le scriu la laptop. Dar ideile principale și tipologiile de personaje le schițez pe hârtie.

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Cititorii mă pot găsi pe Facebook, Instagram și, mai nou, pe Wattpad. La mesaje răspund mai repede pe Instagram. La cele de pe Facebook am acces doar de la laptop. Și nu, nu mă deranjează niciodată să primesc mesaje. Mulți oameni încep cu „scuze că deranjez” sau „nu vreau să deranjez”. Mie îmi face plăcere să vorbesc cu fiecare în parte. Cu unii dintre cititori am legat chiar prietenii foarte frumoase.

Cărțile pot fi cumpărate de pe site-ul editurii Bookzone. Și cred că de la alte câteva, dar nu aș ști să dau nume.