Interviu cu Emilia Toma
11 octombrie 2020

Interviu cu Emilia Toma

Despre viața de zi cu zi…

 

●  Dacă ai putea alege un cuvânt care să descrie viaţa ta, care ar fi acela?

Cred că…schimbătoare. Poate. Da, pentru că am făcut schimbări radicale de-a lungul timpului și nu știu de ce îmi tot vine să mă caracterizez prin asta, prin schimbările pe care le-am tot făcut.

 

●  Care este activitatea pe care o faci zilnic, fără excepţii?

Citesc. Se întâmplă fără excepții de când am descoperit un challenge drăguț în comunitatea cititorilor de pe Instagram, lansat de o persoană pe care o admir mult, Andreea Chiuaru. Se numește #10minutesreadingchallenge și se bazează pe faptul că nu contează câte pagini citești într-o zi, dar nu lăsa să treacă ziua respectivă fără cel puțin 10 minute de lectură. Așa că eu din luna martie a acestui an pot spune cu mâna pe inimă că nu am lăsat să treacă o singură zi fără să citesc.

 

●  În care perioadă a zilei te simți cel mai productivă?

Aș fi spus dimineața, dar mă corectez degrabă să răspund că în prima parte a zilei. Asta pentru că sunt zile în care nu mă trezesc chiar la prima oră, cu toate că sunt o persoană matinală. Dar și atunci când se întâmplă să dorm până mai târziu, primele ore după ce mă trezesc sunt cele mai prețioase în termeni de lucru, creație, concentrare și voință.

 

În postura de cititor…

 

●  Ce carte citești în momentul de față?

Istanbul de Orhan Pamuk.

 

●  Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Of, cum să răspund eu la întrebarea asta când tocmai anul acesta, cu câteva luni în urmă, topul meu a suferit un șoc, după mai bine de zece ani de părere neschimbată? Nu pot să îți răspund cu un singur titlu. Zece ani sunt prea mulți, iar faptul că Mizerabilii a lui Victor Hugo a căzut subit și neașteptat pe locul doi, nu înseamnă că nu rămâne o carte de suflet în continuare. Numai că, în aprilie, am citit cartea O viață măruntă care m-a dat complet peste cap și care a devenit cartea mea preferată. Nu pot spune că autoarea, Hanya Yanaghiara, este scriitoarea mea preferată pentru că de obicei citesc minimum două, trei cărți de la același autor pentru a îl declara autorul meu preferat, însă eu am citit numai acest roman și nu știu prea multe despre ea în rest. Autorul meu preferat a fost Milan Kundera tocmai din acest motiv. Într-o vară, pe când eram în liceu, i-am citit toate cărțile care se traduseseră în limba română până la momentul respectiv. Le-am devorat și mi-au plăcut enorm. Însă sunt cam cincisprezece ani de atunci, așa că nu mai am un autor preferat astăzi, așa cum a fost Milan Kundera atunci. Mai nou citesc foarte multă nonficțiune, iar autorii sunt variați. Îmi vine în minte Irvin Yalom, însă i-am citit numai două cărți.

 

●  Te exteriorizezi atunci când citești?

Cam da. Am aflat asta odată cu Mizerabilii, în urmă cu mult timp, cu toate că și înainte de această carte trăiam foarte mult împreună cu personajele. Dar îmi este greu să îmi amintesc dacă am plâns sau râs sau cum am trăit la cărți citite cu prea mult timp în urmă, cum ar fi Singur pe lume sau Cireșarii, însă cea mai veche amintire cu pagini de carte udate de lacrimi este când citeam Mizerabilii. Și da, admit, s-a întâmplat și cu O viață măruntă, și cu Poate ar fi bine să discuți cu cineva, și cu Un bărbat pe nume Ove, toate citite în trecutul apropiat. Hm, deja încep să mă simt ca o plângăcioasă. 😊

 

În postura de scriitor…

 

●  De ce ai schimbat coperta cărţii tale?

Prima copertă a fost o alegere de impuls, mânată de cât de mult m-am implicat și a însemnat și încă mai înseamnă pentru mine ultimul capitol al cărții. Coperta inițială era o ilustrație care atrăgea atenția asupra acelui capitol la care eu țin foarte mult, capitol total diferit de celelalte 12, pe care eu îl consider un fel de întorsătură de situație la tot ce scriu până la el. În realitate, însă, cartea mea se adresează tocmai celor care ar respinge o copertă de felul primeia. Am conștientizat acest lucru poate mai târziu decât ar fi trebuit, însă nu îmi pare rău, mi se pare o lecție frumoasă și sunt suprinsă de cât de împăcată am acceptat schimbarea aceasta, eu, care eram cam rezistentă la schimbare atunci când țineam foarte mult la un anumit lucru. Mi-am dat seama că publicul cărții constă mai degrabă în persoane care s-ar regăsi în acele povești, așadar cu o stimă de sine scăzută sau cu dificultăți în cuplu, în viață, persoane care nu sunt ok cu ele. Ori o persoană care nu este bine cu sine, va respinge anumite imagini, va evita, va avea bariere, fie conștient sau subconștient. Așadar, schimbarea coperții era absolut necesară din moment ce mi-am dorit să ajungă mai mult la cele care au nevoie de cartea mea pentru ce scrie în ea. Am întâlnit cititoare care preferau prima copertă. Ce crezi că mi-au spus după ce au citit cartea? Te rog să mă ierți, dar nu m-am regăsit deloc în cartea ta. Această reacție m-a făcut să fac legătura. Îți place coperta, ești ok cu tine. Eu am scris Terapie pe salteaua de pilates pentru cele care nu sunt ok cu ele. Schimbă coperta. Și-am schimbat-o…

 

●  Îți propui o perioadă din zi în care să scrii sau inspirația apare în cele mai neașteptate momente?

Nu îmi propun o perioadă din zi și nici nu aștept mereu să apară inspirația. Pot scrie în orice moment mă apuc. Dacă am zile în care jobul, sala, alte activități îmi ocupă timpul prea mult, prefer ca înainte de culcare să citesc câteva pagini decât să scriu. Dacă însă am câteva ferestre de timp liber, profit de ele pentru a scrie, indiferent de moment al zilei sau de locul în care mă aflu. Sunt genul de persoană care poate scrie la comandă, oricât și despre orice, însă nu profit de această abilitate atunci când îmi scriu cărțile. Acolo pun suflet.

 

●  Ce te inspiră cel mai mult atunci când scrii?

În momentul de față, și prevăd că pentru încă vreo câțiva ani de aici înainte, povești de viață cu izvorul în traume vechi, povești ale oamenilor adulți care repetă tipare sau care se luptă cu tipare datorate anumitor experiențe traumatizante (conștientizate mai mult sau mai puțin) din copilărie. Mă refer la câțiva ani de acum înainte pentru că Terapie pe salteaua de pilates este doar un început timid, o culegere micuță de 13 povești diferite care își au rădăcina în ce am spus mai devreme, însă deja îmi scriu a doua carte care va pune mult mai mult lupa pe ceea ce înseamnă maturitate nesănătoasă, relații disfuncționale, traumă și consecințele ei. Asta mă inspiră momentan, asta scriu. Cartea la care lucrez acum are multă legătură cu prima pentru că este o replică masculină, scriu despre un bărbat care întruchipează tot răul trăit de clientele Veronicăi din cartea de debut. Pot să spun că, în cazul meu, inspirația a venit de la niște povești de viață reale (cartea fiind inspirată din fapte reale într-o proporție de 70%), dar că în timp, odată cu următoarele cărți, se va transforma în imaginație și ficțiune „pe spatele” acelor povești adevărate.

 

Ce preferi?

 

●  Pix sau stilou?

Din păcate pix. Scriu îngrozitor și îmi este teribil de rușine când scriu dedicații pe cărți. Le scriu cu litere de tipar.

 

●  Ceai sau cafea?

Mult lapte cu puțină cafea foarte tare. Cafea 😊

 

●  Ciocolată sau vanilie?

Ciocolată.

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Pe mine mă pot găsi pe Facebook şi pe Instagram și chiar mi-aș dori să îmi scrie și să mă întrebe. Am eu o glumă: dacă tot sunt în viață… 😊 Am și un cont dedicat cărților pe care le citesc, pe care nu îl amestec cu cel personal, iar acesta este numei pe Instagram și se numește emilia.citește. Pentru cititorii nonconformiști și nonjudgemental, cartea mea se găsește pe Carturești online, în ediția, glumesc eu, princeps, adică cea cu prima variantă de copertă. Ediția cea nouă poate fi găsită pe Libris.ro.

 


 

Impartaseste:

Adauga comentariul