Poarta cerului este cartea pe care am așteptat-o cu mare nerăbdare timp de un an și, cel mai probabil, voi sta ca pe ace în următorii șase. Eric Emmanul Schmitt a pornit o serie spectaculoasă, de proporții considerabile. Cartea de față este volumul doi din seria Străbătând secolele, primul fiind Paradisuri pierdute despre care am scris aici.

Călătoria lui Noam începe timid și pare că autorul trage de timp, dar am apreciat acest lucru fiindcă am avut ocazia să îmi reamintesc diverse detalii uitate din primul volum. Chiar și Noam are nevoie de acestă perioadă de acomodare fiindcă este plasat într-un alt timp, cu alți oameni și alte obiceiuri. Omenirea a evoluat între timp, populațiile au crescut, spațiul s-a micșorat și dorința de a atinge cerul a luat amploare.

O singură iubire pentru eternitate

Această călătorie în trecut pe care ne-o propune Schmitt este susținută de o poveste de dragoste pusă la încercare constant. Iubirea pe care o simte Noam față de Noura oferă atât un farmec aparte întâmplărilor, cât și un sens. Ce rost ar avea eternitatea dacă nu ar exista și un motiv pentru care cineva să și-o dorească? Noam și-a găsit scopul, doar că este într-o continuă luptă pentru atingerea acestuia. De fiecare dată când crede ca a reușit, evenimentele îl duc și mai departe de rezultat. De data aceasta, în lumea mesopotamiană, în orașul Babel.

Babel se ridica magnific în fața mea. Lumina orbitoare dezvăluia miracolul: nu era nici sat, nici oraș, era o ființă maiestuasă, așezată în lotus, palatul reprezentând trunchiul, turnul chipul, în timp ce brațele și șoldurile se întindeau ca ziduri. Însă această ființă se adeverea a fi un pericol. Perversă, plină de meandre, manipulatoare, sufoca îmbrățișând, iar zâmbetul îi ascundea o capcană. Oricine se lăsa subjugat de ea își vedea mișcările, gândurile, într-un cuvânt libertatea, prinse în cursă. În loc să te întâmpine cu brațele deschise, Babelul te încarcera.

O schimbare de peisaj

Babel este descris cu multă forță, emană putere, frumusețe și mizerie. Toate la un loc. Nu are limite, adăpostește în aceeași măsură dezmățul cu evoluția. Odată cu intrarea lui Noam în acea lume, acțiunea prinde avânt și evenimentele se desfășoară cu mult mai mult curaj. Nu mai ai senzația de stagnare, ci totul capătă avânt. Este locul în care se vorbește pentru prima dată despre arta scrisului, despre arhitectură, astronomie și multe alte noțiuni care au lipsit până în acel moment. Deja cartea se îndepărtează de așezările liniștite și ajunge în aglomerări umane și urbane.

Poarta cerului reprezintă prima dorință a omenirii de a-și întrece limitele. Este un punct de plecare pe un drum fără cale de întoarcere. Răul oricum era infiltrat printre oameni, doar că acum acesta capătă alte proporții datorită evoluției cunoștințelor. Seria a ajuns la nivelul următor și cred eu că a făcut-o într-un stil mare. Mi-a plăcut totul, de la idee la punerea acesteia pe hârtie.

V-ați dat seama deja că Poarta cerului este o recomandare din partea mea. Sper să ne auzim cu păreri pozitive despre aceasta și să petrecem împreună anii de așteptare pentru evoluția acestei serii.

Poarta cerului este disponibilă pe Libris, Bookzone, Librex, Cartepedia, Humanitas

Aici găsești alte recenzii pentru cărțile apărute la editura Humanitas

• Titlu: Poarta cerului
• Autor: Eric Emmanuel Schmitt
• Editura: Humanitas
• An apariție: 2023
• Număr de pagini: 528

Cum a ajuns Paradisuri pierdute cea mai bună carte de până acum pe anul 2022? Nimic mai simplu: am avut încredere în unul dintre autorii mei de suflet: Eric-Emmanuel Schmitt.

Am citit o parte dintre romanele sale, nuvelele și iată că acum am ajuns la un mare proiect. Un proiect la care a lucrat zeci de ani. Ne spune că pe la vârsta de 25 de ani i-a venit ideea acestei povești. În momentul de față nu mai este o simplă schiță, ci primul volum din cele 8 titluri care vor alcătui seria Străbătând secolele.

Încă din primele pagini am văzut o altfel de abordare, ca și cum lucrurile ar fi mult mai serioase aici. Am simțit o tensiune și o importanță a celor scrise ca și cum ar vrea să îmi arate amplitudinea acestei călătorii literare. Sunt imagini și rânduri cu un limbaj mult mai complex. Se fac treceri între prezent și trecut. Un trecut tare îndepărtat.

Noam s-a născut în urmă cu 8000 de ani, iar acum umblă cu o mulțime de sentimente într-o lume care se află în continuă schimbare. Nu mă întrebați cum de poate fi Noam încă în viață. Un mic aspect din această întâmplare îl veți afla doar citind cartea. Important este că acest personaj va fi pionul care va parcurge secole întregi și îți va prezenta într-o formă unică umanitatea și schimbările prin care a trecut aceasta încă de la Potop.

Vei descoperi o civilizație de mult uitată, relațiile și obiceiurile familiilor străvechi. Acoperă partea de comunicare, supraviețuire, dragoste, cunoaștere. Toate acestea prin ochii omului care le-a văzut pe toate.

Nu este o carte alertă, nu trebuie citită pentru acțiune, ci pentru descrieri, poveste, mesaj și o nouă viziune asupra a ceea ce a făcut omul cu acest pământ. Cât de bună a fost această dezvoltare? Care ar fi avantajele și dezavantajele? Când era viața mai bună, a fost vreodată bună sau este vorba doar de unghiul din care privește fiecare individ situația? Sunt câteva idei pe care le-am extras în urma acestei lecturi.

Vă recomand cu drag cartea dacă sunteți în căutarea unei lecturi serioase, interesante, care curpinde câte puțin din viața care ar fi putut fi și care este. Eu aștept cu interes noul volum!

Paradisuri pierdute este disponibilă aici, aici sau aici.

• Titlu: Paradisuri pierdute
• Autor: Eric Emmanuel-Schmitt
• Editura: Humanitas Fiction
• An apariție: 2022
• Număr de pagini: 496