Cerul roșu al amiezii este cartea cu care am continuat Trilogia Moscova a lui Simon Sebag Montefiore. Romanul nu are prea mare legătură cu primul volum din serie, Sașenka, așa că puteți citi recenzia fără probleme. Elementul comun între cele două cărți este reprezentat de prezența anumitor personaje mai mult sau mai puțin importante din prima carte. Ca o comparație între cele două, această carte mi s-a părut mult mai slabă. Acest lucru cred că are legătură cu schimbarea de peisaj și perspectivă. Ideea de bază mi-a plăcut și am apreciat efortul autorului de a scoate un fel de jurnal de război, de a ne arăta „la cald” impresiile soldatului chinuit pe frontul rusesc. Cu toate acestea, ceva a fost prea mult sau prea puțin, a existat un dezechilibru.

„Numele meu este Nimic, prenumele meu este Nimeni”

Cartea se împarte în două perspective: cea de pe front și cea din clădirile centrale ale conducerii. Fiecare poveste are frământările ei, dramele și sentimentele de iubire apărute în cele mai curioase condiții. Astfel de lucruri apar inevitabil, indiferent de partea în care se află personajele, astfel că romanul poate sublinia ușor asemănarea dintre sufletul pângărit si cel care decide soarta celui dintâi. Această nuanță este explicația mea pentru apariția fiicei lui Stalin în roman. Mai mult decât motivul pe care l-am exprimat mai sus, nu găsesc nicio altă explicație pentru paginile dedicate ei. Și chiar cu acest motiv, tot mi se pare total nepotrivită această poveste de dimensiuni medii din carte.

 

Dacă ți-e teamă, n-o face, spusese Jurko în timp ce se îndepărtau. Dacă o faci, nu-ți fie teamă.

 

Povestea urmărește în principal câteva zile din viața deținutului politic trimis pe front, la moarte sigură. Ne sunt prezentate  modul de luptă și tehnicile de supraviețuire în confruntările cu dușmanul. Dușman care se poate afla atât în tabăra adversă, cât și în cea din care făceau parte. Fiecare încerca să își salveze pielea prin orice metodă, așa că trădările erau la ordinea zilei. Nu puteau avea încredere în nimeni, nici măcar în ei, căci și ei erau nimeni.

Războiul – lupta tuturor și a numănui

O altă perspectivă este cea din zona lui Stalin aflat la Kremlin. Avem de-a face cu un om dur, impulsiv, așa cum ni l-am imaginat cu toții din ceea ce știm sau am aflat despre el. Pe lângă faptul că ni se prezintă un conducător care știe în orice moment ce vrea, aflăm și despre bucățica din el care tinde spre omul de rând. Se observă din când în când o urmă de oboseală, un tremur în voce sau o scurtă dezorintare. Însă în cea mai mare parte este omul care trimite spre moarte orice suflet. Cei care sunt ghinioniști să meargă pe acel drum al condamnării, luptă cu toate forțele să rămână în viață încă puțin, își rezervă drepturile la speranță în doze mici.

Cerul roșu al amiezii este un roman care nu mi-a trezit niciun sentiment. A fost liniar, nu a avut acțiune, dar nici elemente care să îmi explice acest ritm. Pentru a doua oară în scrierea lui Montefiore am găsit elementul iubirii care este adăugat pe fugă și exagerat mult prea mult. Sunt sceptică de obicei, nu cred în iubire adevărată apărută între 7 și 14 zile. Poate că este o greșeală și într-un anumit univers al personajelor asta chiar se întâmplă. Știți că mereu spun că părerile cititorilor sunt diferite, nu putem să rezonăm toți cu aceleași cărți. Așa că celor care le-a plăcut această carte le cer scuze și îi rog să nu mă judece prea tare. Eu vă recomand să încercați și acest volum pentru a descoperi singuri dacă există sau nu vreo problemă cu povestea autorului.

Cerul roșu al amiezii poate fi găsit aici, aici sau aici.

• Titlu: Cerul roșu al amiezii
• Autor: Simon Sebag Montefiore
• An apariție: 2018
• Editura: Trei
• Număr de pagini: 424

Sașenka este cartea care face parte din Trilogia Moscova și care m-a determinat să citesc o serie. Nu sunt fan serii, îmi este teamă de ele fără să am un motiv întemeiat, dar intenționez să schimb acest lucru. Simon Sebag Montefiore ne propune o lectură pe care cu greu aș putea să o clasez într-o categorie. Cartea are puțin din toate și acest lucru cred că reprezintă un avantaj, astfel este posibil să fie pe placul mai multor persoane. Suntem introduși într-o lume rusească în care vom descoperi o îmbinare de ficțiune istorică, dragoste și dramă. O poveste frumoasă, cu intrigi din lumea politică, o lectură care a avut o structură și anumite lipsuri care pe mine personal m-au deranjat, dar care per total m-a facut să îmi doresc să citesc și celelalte două romane.

O tânără cu principii

Sașenka este o tânără rusoaică specială din multe puncte de vedere, interesantă pentru cei din jur și cu o dorință neînțeleasă de membrii familiei. Lumea în care trăiește este diferită față de cea la care aspiră. Este fiică de baron, are o mamă obsedată de atenție și înfățișare și mult potențial în a-și găsi un soț și a se așeza într-un conac. Planurile celorlalți nu corespund însă cu planurile ei, iar acest lucru va marca viața și istoria familiei Zeitlin. Tinerețea și energia o conduc către acțiuni periculoase pentru acea vreme. Anul 1916 în Sankt Petersburg este unul greu, Rusia este în pragul revoluției și orice mișcare făcută împotriva Țarului este aspru pedepsită.

Cu această perioadă începe cartea; cea în care spiritele erau încinse, totul era pus sub semnul întrebării iar Sașenka își îndrepta gândurile către comunism. Această primă parte ne prezintă terenul pe care vom păși, personajele a căror viață o vom descoperi și ne ajută să înțelegem obiceiurile și clasele din acea perioadă. Nu are un ritm foate alert în mod constant. Uneori îți poate lăsa impresia că bați pasul pe loc, ca în momentul următor să simți că începe acțiunea și tot așa. Ritmul ei este ca viața acelor comuniști – nu știi niciodată unde pândește pericolul.

 

Și tu ai nevoie de iubire, îi spuse. Nu trăi numai pentru viitor. S-ar putea să nu mai fie niciun viitor. Cine poate ști ce stă scris în Cartea Vieții tale?

 

În partea a doua a cărții suntem în perioada comunistă a anului 1939. Aici oamenii fugăriți din prima parte devin cei de la putere. Lucrurile sunt fix invers, Stalin împreună cu supușii săi „fac curățenie” și mențin ordinea. Teroarea psihologică pare a fi aceeași, dar totuși se simte că ceva este schimbat. Totul este amplificat în sensul rău – controale, supravegheri și trageri la răspundere. Aici se petrece cea mai mare parte a acțiunii. Nu o să intru în detalii și ultima parte o las ca surpriză.

O serie de continuat

Nu mi-au plăcut deloc trecerile între cele trei părți ale cărții. Mi-au lăsat impresia de lucruri neterminate, mi-au tăiat entuziasmul fix atunci când acesta ajungea la cote înalte. Au adus goluri care cumva au fost umplute pe parcursul lecturii, dar care tot m-au deranjat din firul poveștii. Pe lângă asta, am simțit că o secvență destul de importantă a fost ciopârțită doar ca să se poată lega în alt punct al cărții, dar nu într-un mod prea solid. Fix părțile care păreau a avea potențial într-un anumit element cheie pentru carte, au fost ori exagerate si duse la extrem, ori subțiate. Cum am spus și la început, cartea mi-a plăcut la modul general și o recomand, dar nu m-a făcut să îi acord acel punctaj maxim la care speram. Voi ce părere aveți despre ea? Iar dacă nu ați citit-o încă v-o recomand.

Sașenka poate fi găsită aici, aici sau aici.

• Titlu: Sașenka
• Autor: Simon Sebag Montefiore
• An apariție: 2015
• Editura: Trei
• Număr de pagini: 704