Moartea este doar începutul. De la această premisă pleacă T.J. Klune în romanul Sub ușa care șoptește. Universul pe care îl creează este o variantă a ceea s-ar putea întâmpla dincolo de moarte. O altă șansă de a zâmbi persoanelor iubite, de a le adresa acel salut tipic lor sau pur și simplu de a-și găsi pacea. Wallace nu este genul care să aibă pe cine găsi acolo fiindcă el este un avocat de succes, iar prietenii nu sunt o prioritate pentru el, nu mai mult decât munca. În aceste condiții, cred că vă imaginați ce surpriză a avut atunci când a aflat că a murit.

Wallace ar fi comparat de unii cu Ove din cartea lui Backman, dar eu nu sunt de acord cu asta. Pe Ove l-am iubit din prima secundă, la Wallace altfel a stat treaba. Mi-a trebuit mult timp să mă atașez de el și să îmi pară într-adevăr rău pentru viața lui ratată. Este un personaj dificil și chiar dacă de multe ori este sau se vrea a fi amuzant, mie mi-a provocat mai mult repulsie. Am avut nevoie de pagini bune pentru a-l accepta și ajunge să îmi fie drag de el, dar și când s-a întâmplat, nu mi-am mai schimbat părerea.

Sub ușa care șoptește se vede o luminiță

La Popasul lui Caron ajung să bea o ceașcă de ceai atât cei vii, cât și cei trecuți de partea cealaltă. Nu se văd, dar ambele tabere își doresc să știe cum este în zona opusă. Toți simt că în acel loc ceva important se petrece. Și chiar așa este, fiindcă acea căsuță are scopul de a reda pofta de viață. Am intrat greu în poveste, citeam și parcă nu reușeam să prind firul care să mă țină acolo. Bănuiala mea a fost că este vina traducerii și că este ceva ce nu funcționează acolo. Însă treptat am reușit să trec de bariera aceea de început și să mă implic cu totul în această carte care este mai mult decât o poveste fantastică.

 

Nu-i niciodată destul, nu-i așa? Timp. Întotdeauna credem că avem așa de mult, dar, când contează cu adevărat, nu avem deloc îndeajuns.

 

Se pun în scenă multe probleme care bântuie viața celor care trec pe lângă noi: depresia, frustrarea, anxietatea, singurătatea și prăbușirea mentală. T.J. Klune aduce în discuție toate aceste elemente, le dezvoltă și exemplifică încercând să ni le explice și poate să găsească o rezolvare pentru ele. Propune o privire de ansamblu asupra vieților noastre și ne îndeamnă să ne privim în propriul suflet pentru a vedea ce nu funcționează și de ce nu se întâmplă asta. Pierderile sunt grele, dar e important cumva să avem și pe cine pierde fiindcă viața aceasta înseamnă prea puțin dacă alegem să o parcurgem singuri.

Sper că v-am făcut curioși în legătură cu Sub ușa care șoptește, fiindcă eu vă invit să îi dați o șansă. De la același autor am citit și Casa din marea azurie.

Găsiți Sub ușa care șoptește Libris, Librăria delfin, Cartepedia sau Cărturești.

• Titlu: Sub ușa care șoptește
• Autor: TJ Klune
• Editura: STORIA
• An apariție: 2022
• Număr de pagini: 480

Casa din marea azurie este un roman fantasy scris de TJ Klune care, spre marea mea bucurie, mi-a plăcut. Știți că această categorie de cărți nu este în topul preferatelor mele, dar nu am putut rezista la o așa copertă. Bineînțeles că și premiza m-a făcut curioasă, provocarea fiind dublă din moment ce cartea abordează subiectul minorităților sexuale. Am fost curioasă de modul în care autorul va expune problema și cum va integra ideea. Din punctul meu de vedere i-a ieșit ceva frumos. Citatele pe care le-am marcat au fost în număr mare, fiind potrivite pentru orice situație în care cineva se simte discriminat. Mai mult, sunt idei bune de ținut minte pentru o viață trăită într-o lume în care ura pare că absoarbe din ce în ce mai mult inimile oamenilor.

„Ura e o pierdere de timp”

Ne putem referi la această carte ca la o dramă, o comedie sau o poveste de viață. Este genul acela de lectură cu structură clasică, în care bănuim firul principal al evenimetelor. Cu toate acestea, am parcurs cartea ca și când aș fi ales un film de la care mă aștept să plâng la final. M-am atașat de personaje, am avut creaturi peferate și oameni dragi și mi-am dorit ca finalul să întârzie, să mai aflu câte ceva și încă ceva. Lumea în care am intrat a fost atât de lejer construită, încât mi-a dat impresia că ar fi absolut normal ca oamenii să aibă în preajmă zâne, gnomi și alte creaturi mitologice.

 

Lucrurile care ne sperie cel mai mult sunt adesea lucrurile de care ar trebui să ne temem cel mai puțin. E irațional, dar asta ne face oameni. Și dacă suntem capabili să ne înfrângem aceste frici, atunci suntem capabili de orice.

 

Linus Baker este asitentul social care va dezvolta toată această poveste. Personaj principal în carte și individ general în zilele noastre, Linus trece prin toate etapele celui care începe să aibă de-a face cu unele dintre cele mai speciale și periculoase creaturi. La prima vedere pare ceva înfricoșător, însă dacă privim mai bine ne dăm seama că acele creaturi sunt copii izolați pe o insulă. Avertismentul este valabil până la proba contrarie, căci sunt totuși capabili de provocarea sfârșitului lumii. Misiunea lui Linus este să pătrundă în lumea lor, să îi observe și să decidă nivelul de protecție și evoluția copiilor din orfelinatul de la marginea oceanului.

O altă perspectivă

Casa din marea azurie este genul acela de carte care te scoate dintr-un reading slump. Nu are un limbaj complicat, dar are fraze cu greutate. Amestecă povestea orfanilor cu sfaturi despre acceptare și conviețuire. O face într-un mod subtil, până la un punct. Tocmai acel salt peste linia pe care am simțit-o în marea majoritate a cărții m-a făcut să nu îi acord punctajul maxim. Aș fi preferat să nu fie atât de explicit într-un anumit punct și să te lase până la final cu acea perdea fină care despărțea povestea de ideea din spate. În rest a fost o lectură frumoasă, mi-a adus o stare de bine și mi-a îmbogățit colecția de citate. Aștept cu interes părerile voastre despre carte și vă urez lecturi plăcute!

Casa din marea azurie este disponibilă aici, aici sau aici.

• Titlu: Casa din marea azurie
• Autor: TJ Klune
• Editura: STORIA
• An apariție: 2021
• Număr de pagini: 448