Ipoteza iubirii de Ali Hazelwood (recenzie)

Ipoteza iubirii de Ali Hazelwood (recenzie)


Ipoteza iubirii este o lectură care merge mână în mână cu primăvara, căci ambele transmit culoare și sentimente. Ali Hazelwood scrie o poveste care te duce cu gândul la filmele americane romantice. Ținând cont de acest aspect, există și o doză de comedie regăsită în diverse situații pe parcursul cărții. Se pare că a avut un mare succes pe unele rețele de socializare, mai ales în rândul adolescenților. Din păcate, am văzut-o citită de multe fetițe de 12-13 ani. Nu ar fi o problemă povestea per total, doar că există niște detalii foarte explicite și întinse pe câteva pagini care nu ar trebui să ajungă în atenția copilelor. Din punctul meu de vedere, ar trebui menționat măcar un 16+ chiar dacă amănuntele sunt de 18+.

O lectură cu multe găuri

Pe mine nu a reușit să mă cucerească sau să mă facă să mă atașez de personaje. Știam că voi citi o carte ușurică, dar nu mă gândeam că va avea atâtea lipsuri. Povestea pleacă de la personajul feminin principal care sărută primul bărbat care îi iese în cale pentru a-și păcăli prietena. De aici pornește relația „falsă” pe care cei doi vor ajunge să o aibă în încercarea de a-i minți pe cei din jur, dar și pe ei. Nu cred că se consideră spoiler dacă vă spun că este destul de previzibilă continuarea.

M-a deranjat că din lipsă de idei s-au repetat destul de mult situațiile. Chiar și pe o singură pagină scria același lucru în trei feluri diferite sau chiar în același mod, ceea ce era obositor. O femeie de 26+ ani care se află la doctorat în științe se comportă totuși mult prea pueril. Nu cred că e valabilă discrepanța aceasta între a încerca să rezolve o problemă canceroasă și acțiunile sale în relația cu prietenii.

 

Olive descoperă că singurul lucru mai complicat decât o ipoteză despre iubire este să-și pună propria inimă sub microscop.

 

Părerea este pur subiectivă, iar asta nu ar trebui să vă împiedice să vă faceți o opinie proprie despre carte. Dar pentru cei care rezonează cu gusturile mele de obicei, poate fi de ajutor avertismentul, cred eu. Nu o recomand persoanelor sub 16 ani, dar o recomand celor care caută povești de dragoste jucăușe sau o carte care poate fi citită rapid.

Ipoteza iubirii este disponibilă Litera, Libris sau Cărturești.

  • Titlu: Ipoteza iubirii
  • Autor: Ali Hazelwood
  • Editura: Litera
  • An apariție: 2022
  • Număr de pagini: 336

Adauga comentariul