Secretul din pădure de Kate Alice Marshall este cartea tradusă și publicată într-un moment foarte potrivit. Odată cu venirea frigului și schimbarea culorilor din jur, parcă te simți mult mai pregătit pentru lecturi care îți provoacă fiori. Eu una mi-am dorit o astfel de poveste și nu am fost dezamăgită de alegere. A venit cu doza potrivită de mister, acțiune și un strop de dragoste care să intensifice și mai mult tensiunea situației.

Imaginația poate deveni coșmarul oricărui copil
Ținta acestui roman este imaginația copiilor. Am fost acolo la un moment dat, toți știm cât de departe poate merge și cât de ușor se poate amesteca cu realitatea. Este o linie fină între lumile în care trăiesc cei mici, iar dacă sunt lăsați prea mult să se stea acolo, s-ar putea să nu se mai întoarcă. Pe o astfel de muchie sunt și cele trei copile care deschid povestea cărții. Au o întreagă pădure la dispoziție, loc în care stau ascunși atât monștrii imaginari, cât și cei reali. Ar fi putut face ușor diferența între ei, dar nu au vrut. Era vara lor, ultima vară în care simțeau că se mai pot juca. Și s-au jucat, doar că rezultatul le-a urmărit toată viața.
Sub bolta de ramuri învelite în mușchi, ne-am împreunat mâinile și ne-am legat cu făgăduială unele de altele pentru veșnicie – acea veșnicie care înflăcărează doar inimile celor prea tineri ca să știe mersul lucrurilor. Veșnicia s-a sfârșit odată cu vara. S-a sfârșit odată cu un țipăt, cu căldura șocantă a sângelui și cu două fete împleticindu-se spre șosea.
Naomi a fost înjunghiată de șaptesprezece ori, Cassidy și Olivia au privit. Toate au supraviețuit, dar urmările au fost dezastruase pentru fiecare în parte. S-au spus adevăruri și minciuni. Misiunea este să le separi. Erau mici, erau fete și fetele mici au ceva sălbatic în ele. Au spus ce au crezut că s-a întâmplat, dar dacă una dintre ele a mințit și asta le-a schimbat parcursul vieții? Aceasta este întrebarea pe care Naomi și-o pune în momentul în care simte că trebuie să afle mai mult.
Secretul din pădure – lectură pentru sezonul rece
Cartea urmează drumul spre adevăr, doar că până în acel punct se întâmplă multe și afli o varietate de detalii. Nu ai timp să bați pasul pe loc, acțiunea curge într-un ritm alert și autoarea știe cum să îți lase momeli astfel încât să îți păstreze atenția vie. Este un thriller care nu are cum să nu te prindă în misterele și ghicitorile lui. Are și scăpări de detalii sau treceri rapide peste momente care din punctul meu de vedere ar fi necesitat o mai mare atenție, dar pentru o lectură antrenată care are ca scop detașarea de cotidian, a fost suficient. Vă recomand pentru serile întunecate Secretul din pădure și aștept cu interes impresiile voastre.
Găsiți cartea Secretul din pădure pe Libris, Cartepedia, Cărturești, Storia
Aici găsești alte recenzii pentru cărțile apărute la editura Storia
- Titlu: Secretul din pădure
- Autor: Kate Alice Marshall
- Editura: Storia Books
- An apariție: 2023
- Număr de pagini: 408