Macbeth a lui Shakespeare este o capodoperă, în timp ce Macbeth a lui Jo Nesbo nu face altceva decât să susţină acest fapt. Puse una lângă alta am descoperit o lume identică de la un capăt la celălalt, indiferent de perioda istorică în care ne aflăm. Nimic nu se schimbă, nimic nu este mai bun mâine decât a fost astăzi. Cititorii mei nu aveau nevoie de o carte în care scriitorul încearcă din răsputeri să îl imite pe Shakespeare, aşa că m-am hotărât să ofer o versiune personală a poveştii. Fix asta am citit, o versiune cât se poate de actuală a luptei pentru putere.

Mi-a plăcut mult cum a fost scrisă, fiecare paragraf oferă detalii de aşa natură încât am fost cu totul transpusă în peisaj. Nu au existat amănunte de umplutură, totul făcea parte din plan. Dacă uneori am primit indicii pe care nu le-am înţeles, până la final acestea şi-au găsit locul aşa cum trebuie. A fost o carte cu multe replici inteligente rostite de personaje construite în aceeaşi manieră. Au fost multe la număr, mulţi actori pe această scenă a lui Nesbo şi toate, până la ultimul, au dansat jocurile multor tipologii.

O noapte lungă şi sumbră

La finalul cărţii fix aşa mi-am imaginat întreaga acţiune, că totul s-a petrecut într-o singură noapte foarte lungă. Povestea a debutat într-o seară de luptă între două mari puteri. Nu ştiu cum funcţionează mintea omului dar am ales o tabără încă de atunci şi, chiar dacă ulterior am descoperit că eram de partea greşită, tot nu am „dezertat”. O explicaţie poate ar fi faptul că nu există o parte bună şi una rea, că dacă faci un pas înapoi poţi vedea stricăciunea în ambele, doar că sub altă formă.

Duncan, noul şef al poliţiei din oraş, este nevoit să ia o decizie privind persoana potrivită pentru a conduce una din secţiile importante ale instituţiei. La suprafaţă şi din punct de vedere moral, toţi sunt uniţi în lupta contra lui Hecate, stăpânul invizibil al principalului lanţ de droguri. Scaunul putea fi ocupat de oricine atâta timp cât nu era o ameninţare a planurilor, dar a fost ocupat de Macbeth. Aşa cum eu am crezut că îl cunosc din relatările primite până într-un anumit punct, tot aşa a fost şi în cazul celor care au făcut alegerea. Nimeni nu cunoaşte pe nimeni, toţi ne ştim doar sufletele noastre şi uneori chiar şi la acest capitol eşuăm.

Am asistat la trecerea personajelor prin multe stări şi schimbări de comportament. Au fost cazuri în care îmi puneam speranţa de a fi tocmai ele lumina de care avea nevoie lumea. Vă previn, nu vă lăsaţi înşelaţi şi nu vă ataşaţi de nimeni. Capetele au picat unul după altul şi atunci am înţeles de ce acest roman este unul sumbru. Fascinant este faptul că nu moartea fizică oferă acest sentiment, ci pur şi simplu transformarea în inuman a aparentului uman.

Macbeth – o lectură actuală

Am avut parte de multă acţiune, multă luptă corp la corp şi mentală, totuşi a fost lectură atipică pentru mine. Macbeth este un thriller în care cunoşti paşii tuturor, nu alergi după criminal ci eşti fix lângă el. În acest fel ai ocazia să înţelegi mult mai bine motivele care îl conduc către luarea de decizii. Aproape că aşteaptă un semn de la tine, un sfat care să îl scape de apăsarea deciziilor. Pe umerii tuturor personajelor stau o gramadă de acţiuni care îi obligă să acţioneze într-o direcţie sau alta.

 

Dacă vrei să îţi atingi ţelurile, trebuie să poţi renunţa la ce iubeşti. Dacă cel împreună cu care urci spre vârf devine slab, trebuie fie să îl încurajezi, fie să tai frânghia

 

Aici legile sunt încălcate complet şi nici măcar iubirea pentru cea mai apropiată persoană nu contează. Gândul de a fi deasupra tuturor a condus personajele către decizii atipice. Nu am vrut să vă dezvălui multe din carte, de aceea am încercat să vă prezint cum mi s-au înfăţişat mie personajele. Merită să descoperiţi singuri întreaga situaţie şi să aveţi răbdare cu ea. Uneori poate vă va părea că este înceată ca acţiune dar altfel nu se putea, trebuia să urmeze firul natural al lucrurilor.

Vă recomand cartea şi vă urez lecturi plăcute! Dacă doriţi să o achiziţionaţi o puteţi găsi aici sau aici.

• Titlu: Macbeth
• Autor: Jo Nesbo
• An apariție: 2019
• Editura:Humanitas Fiction
• Număr de pagini: 528

Istoria albinelor a fost o carte deosebită din multe puncte de vedere. Inițial îmi era teamă că voi avea de a face cu un fel de documentar, dar a fost mai mult de atât. Cartea conține trei povești care au în centru trei familii din perioade de timp diferite. Perioade în care totul se axează pe viața și dezvoltarea albinelor. Au fost momente în care am zâmbit, însă predominant a fost sentimentul de teamă, căci am văzut viitorul negru care ne așteaptă.

Anglia – 1852

William avea o viață promițătoare, o carieră și o iubire profundă față de cercetare și noutățile pe care le putea atinge la acea vreme. Vorbesc la trecut deoarece un eveniment în aparență banal îi va schimba cursul vieții. Această perioadă descrisă de Maja Jude reprezintă momentul în care oamenii începeau să își îndrepte atenția mult mai mult către aceste micuțe viețuitoare.

Anul 1850 este cel în care se dorea dezvoltarea și domesticirea albinelor, astfel se experimenta un număr mare de prototipuri de locuințe pentru albine care să permită acest lucru. Dorința fiecărui individ care activa în acest domeniu era mare, la fel și competiția, mai ales în momentul în care accesul la informații era destul de limitat.

Statele Unite – 2007

Deoarece părinții mei sunt apicultori, l-am putut înțelege mult mai bine pe George. Acesta are o colonie frumoasă de albine, iubește enorm ceea ce face și își dorește ca afacerea sa să continue din generație în generație așa cum a fost învățat. Pe cât de plăcută îi este munca, pe atât de grea devine aceasta în momentul în care va începe lupta cu schimbările climatice și chimicalele aplicate plantelor.

În momentul de față apicultorii se confruntă cu o mare problemă legată de aceste chimicale. Albinele au nevoie de plante pentru producția de miere, proprietarii culturilor au de asemenea nevoie de albine pentru a avea producție, însă totul se izbește de un zid gros – pesticidele.

China – 2098

Cu povestea din această perioadă a debutat cartea, ceea ce m-a bulversat. Inițial nu puteam pricepe dacă citesc despre o persoană sau despre o albină. De ce? Fiindcă viitorul ajunge să arate sumbru și derutant fără prezența acestora. Ideea perioadei este aceea că albinele au dispărut definitiv iar oamenii, printr-o muncă colosală, trebuie să le ocupe locul.

Aceasta mi s-a părut cea mai tristă perioadă și poveste, în care descoperim o atmosferă apăsătoare și o luptă continuă pentru supraviețuire. Tao este o mama disperată care nu dorește decât pace pentru familia ei. Problema este că într-o lume devastată șansele de reușită sunt foarte mici.

Istoria albinelor – un început promițător și un final dezastruos

Foarte bine conturate mi s-au părut poveștile, le-am savurat pe toate și am simțit fiecare perspectivă în parte. Recunosc că am dat peste câteva amănunte care mi s-au părut deplasate sau irelevante pentru carte dar nu m-au deranjat chiar atât de mult. Atunci când termini cartea și reușești să pui cap la cap toate lucrurile, te pătrunde o stare de bine dar și de tristețe și eu, personal, mă rog totuși ca anumite părți ale cărții să rămână ficțiune, căci altfel ne așteptă ceva tragic.

Vă recomand cartea cu drag și vă urez lecturi plăcute.

Istoria albinelor poate fi achiziționată de pe Cartepedia sau de pe Libris.

 

• Titlu: Istoria albinelor
• Autor:Maja Lunde
• An apariție: 2019
• Editura: Humanitas Fiction
• Număr de pagini: 384