Iubire în mai multe forme

Copilăria fermecată din cartea Ioanei Trif se poate transforma instant în copilăria ta. Jucăuşă şi plină de aventură, lectura te îmbie la visare. Acest lucru se întâmplă rapid, încă de la primele pagini. Consider că este o carte pentru copii şi adulţi în egală măsură. Cu siguranţă copilaşii se vor îndrăgosti instant de gemenii vedetă care au parte de o copilărie liniştită, departe de zgomotul şi nebunia oraşului. În schimb, adulţii vor cădea în butoiul cu amintiri.

Gruia şi Novac sunt frăţiorii care au norocul să locuiască la ţară, cu bunicii, cu pisoii şi cu timpul care pare fără graniţe. Sunt iubiţi şi răsfăţaţi cu toate bunătăţile posibile dar, cel mai important, conduşi prin viaţă de cei care au o vastă experienţă. Bunicii au mereu un farmec aparte pentru cei care abia pornesc la drum, aşa cum i-am văzut şi pe cei din carte.

O lume de poveste

Am descoperit-o pe Ioana cu ajutorul cărţii Omul a uitat că trebuie să moară. În momentul în care am avut în braţe Copilăria feremecată, am fost foarte curioasă să ştiu ce anume îmi va transmite şi care va fi stilul în care este scrisă povestea. Deoarece nu am mai citit de mult o astfel de carte, îmi era oarecum teamă de lectură. Toate îndoielile mi-au dispărut încă de la primele pagini. Cumva, autoarea a reuşit să redevină copil şi să mă tragă şi pe mine după ea în lumea ei, a noastră, a tuturor.

În fiecare pagină mi-am căutat copilăria, după fiecare capitol mi-am luat câte un moment pentru a-mi rememora amintirile ce se năşteau în urma descrierilor din carte. Am fost într-o continuă visare şi încântare, însă am avut şi o tristeţe, aceea de a termina cartea în câteva ore. Tare mi-aş fi dorit să mai aflu, să mai descopăr. Aş fi putut citi mult şi bine rânduri de acest fel şi nu m-aş fi plictisit.

Înţelepţii din vieţile noastre

Mi-a plăcut mult faptul că s-a pus accent pe înţelepciunea bătrânilor. Căci, pe lângă faptul că lectura prezintă aventuri diverse din viaţa gemenilor, aceasta ne oferă şi sfaturi despre viaţă spuse într-un mod accesibil. Bunicii poveştii sunt oameni de la care ai ce învăţa, au suflete curate şi ştiu ceea ce noi încă nu am aflat. Au bunătatea pe care ar trebui să o posede orice persoană şi sunt oamenii cu care toţi ar trebui să discutam măcar o dată în viaţă.

 

– Bunico, ce faci aici? o întrebau gemenii câteodată.

-Pai ce sa fac, dragii bunicii, ascult vântul!

Încercaseră şi ei să asculte vântul, însă nu reuşiseră să înţeleagă despre ce era vorba. Bunica le spusese că era necesar să aibă răbdare şi desigur să ciulească bine urechile. Şi aveau să audă şi ei cândva ce veşti aducea vântul, de peste mări şi ţări.

 

Copilăria fermecată este o carte pentru toţi. O recomand cu drag copiilor şi, mai ales, adulţilor. Este perfectă pentru această perioadă agitată prin care trecem căci ne ajută să ne deconectăm. Reuşim prin intermediul ei să ne amintim şi să ne dorim să putem fi şi noi în stare să realizăm astfel de amintiri pentru alţii. Îi mulţumesc autoarei pentru această poveste şi îi urez mult succes în următoarele proiecte.

Dacă doriţi să achiziţionaţi cartea o puteţi găsi aici.

Şi Lumea unei cititoare a scris o recenzie despre această carte, o găsiţi aici.

• Titlu: Copilăria fermecată
• Autor: Ioana Trif
• An apariție: 2020
• Editura: Libris Editorial
• Număr de pagini: 132

Despre viața de zi cu zi…

 

•  Dacă ai putea alege un cuvânt care să descrie viața ta, care ar fi acela?

Nebunia este cea care îmi guvernează viața. Nu vorbim despre ceva patologic, medical aici, ci o nebunie a unui om normal, să zicem așa.

 

• Există vreun lucru pe care îl faci zilnic, fără excepții?

Da, îi mulțumesc Universului pentru tot ceea ce mi-a dat și îl rog să nu strănute cumva din greșeală peste noi și să ne mistuie.

 

•  Care este locul în care te simți cel mai relaxată?

Marea. Întotdeauna m-am simțit foarte bine în apă, iar marea este pentru mine un univers deosebit, o lume plină de secrete și de viață, o lume care îți șoptește dacă o asculți cu atenție. Acolo simt relaxarea în adevăratul sens al cuvântului.

 

În postura de cititor…

 

• Ce carte citești în momentul de față?

Acum citesc Călărețul cu șoim de Ismail Kadare și Originile creativității umane de Edward O.Wilson.

 

•  Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Pff, o întrebare extrem de dificilă. Iubesc mulți autori, nu cred că mă pot alege, iar despre cărți nici nu se pune problema. Dar cred că pot enumera câțiva autori, să zicem spre exemplu Philippa Gregory, Anne Rice, Simon Sebag Montefiore, Carlos Ruiz Zafon, Bernard Cornwell, Neagu Djuvara și mulți alții. Sunt un mare fan al poveștilor și legendelor.

 

• Există vreo carte care a avut un rol important în viața ta?

Da, o mulțime. Și sincer fiecare carte pe care o citesc are un rol extrem de important pentru mine. Fiecare prinde viață în mintea mea, totul devine personal. Însă pe la treispezece ani Magicianul de John Fowles mi-a spus foarte clar că nu am să renunț la citit prea curând în viață, iar Inelul Nibelungilor mi-a arătat calea spre o altă lume, pe care nu am mai părăsit-o de atunci.

 

În postura de scriitor…

 

• Descrie locul în care scrii cel mai des.

Scriu oriunde. Este ceva care vine într-un anumit moment, nu prea îmi programez. Mă gândesc tot timpul la proiectele mele. Uneori îmi vin niște idei în momente în care nu se poate scrie, însă îmi notez și apoi dezvolt când se poate.

 

• Îți propui o perioadă din zi în care să scrii sau inspirația apare în cele mai neașteptate momente?

Nu îmi propun, pentru că am renunțat să îmi fac planuri, nu de alta, dar se găsește ceva care să intervină și atunci mai mult mă supăr. Mai bine profit de moment și sunt atentă când acesta îmi bate în geam.

 

• Ce te inspiră cel mai mult atunci când scrii?

Nu am idee. Cred că mintea mea și personajele care trăiesc acolo. Mă tot bat la cap cu poveștile lor, cu viețile lor, discutăm împreună despre o mulțime de lucruri, iar ele sunt destul de gălăgiaose câteodată și insită să le bag în seamă, chiar și atunci când nu vreau. Nebunie, după cum am zis la început.

Am observat că sunt o mulțime de lucruri care le declanșează, mirosuri, culori, vorbe auzite pe te miri unde. O fracțiune de secundă aduce după sine o viață întreagă pentru un personaj.

 

Ce preferi?

 

• Cafea cu sau fără lapte?

Cu lapte, clar cu lapte! Întodeauna cu lapte!

 

• Plimbări pe plajă sau pe cărări de munte?

Deși m-am născut la munte și tot acolo locuiesc, sufletul meu este cu marea. Nu am idee de ce, dar mi se pare fermecată.

 

• Film la cinema sau acasă?

Acasă, sincer. Îmi place să stau la locul meu, mă simt mult mai bine.

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Eu am un blog, la care lucrez cu drag și spor în fiecare zi. Merg pe principiul că lumea se schimbă cu pași mici și atunci discutăm acolo o mulțime de lucruri, fără să atingem subiectele obișnuite și anume politică, „vedete„ și diverse „normalități„. Discutăm despre locuri frumoase, artă, oameni extraordinari, istorie, animale și bineînțeles cărți. Avem concursuri, ghicitori și o mulțime de activități interesante, zic eu. Mă găsiți pe facebook  sau pe adresa blogului meu.

Cartea mea se găsește în mai multe locuri, dar am să pun aici câteva link-uri: libris.ro, librarie.net, cărturești Și desigur în câteva librării din țară.

 

Recenzia cărții Omul a uitat că trebuie să moară o găsiți aici.

Recenzia cărţii Copilăria fermecată o găsiţi aici.

Omul a uitat că trebuie să moară este cartea de care am simțit că aveam nevoie abia după ce am început-o. Încă din primele pagini am realizat că ceea ce îmi va oferi Ioana Trif nu va fi un subiect ușor de acceptat, căci îți descoperă natura umană în toată splendoarea și stricăciunea ei. A fost un drum rapid și brutal cu amănunte care, dintr-un anumit punct de vedere, ar părea nelalocul lor. Dacă renunți la ceea ce crezi că trebuie să fie corect vei avea o revelație.

Omul a uitat să fie bun

Știe cineva care sunt limitele răutății omului? El, omul, cu siguranță a uitat (asta dacă a știut vreodată) și nu și-a oferit timp să își spună “gata, am făcut destul”, ci mereu a fost nevoie de cineva sau ceva care să îi atragă atenția și să îl îndemne la o pauză. Astfel de situații pot fi exemplificate încă de la începutul omenirii, iar dacă în momentul de față încă se discută pe acest subiect înseamnă că mesajul nu a fost înțeles.

Această carte își propune paragraf după paragraf să contureze rezultatul final al degradării umane. Toate evenimentele sunt prezentate într-un mod brutal, care te înfioară și scârbesc în același timp fiindcă, cu toate că în alte circumstanțe acele lucruri ni s-ar părea firești, în cazul de față sunt de neînchipuit pentru noi.

Un lucru inevitabil

Niciodată nu este prea târziu ca pământul să se sature de noi și să își rezerve dreptul de a ne oferi nici mai mult, nici mai puțin decât ceea ce i-am dăruit noi și credeți-mă că balanța înclină către sensul negativ. Aud uneori că omul a ajuns mai rău decât animalul, dar când oare a fost vreodată animalul un exemplu greșit? Cred că subestimăm puterea naturii căci am ajuns să nu ne vedem doar pe noi și să uităm că dacă suntem aici, suntem datorită lucrurilor pe care încercăm cu tot dinadinsul să le distrugem.

 

Când viața nu mai galopează nebunește și nu mai este plină de „trebuie” și „acum” și toate inepțiile acelea, ajungi să-ți dai seama cât ai greșit și cât de prost ai fost.

 

O carte cu un mesaj puternic

Așa că dacă noi nu oferim, de ce să primim? Ioana ne spune însă că vom primi ceva, însă această viziune nu este una care sa ne bucure, este una cât se poate de macabră și foarte posibilă căci știm atât de puține despre noi și toate…Vă recomand această carte și vă aștept părerile, lecturi plăcute!

Cartea poate fi achiziționată de pe Librăria Delfin sau de peLibris.

Şi Lumea unei cititoare a scris o recenzie despre această carte, o găsiţi aici.

• Tilu: Omul a uitat că trebuie să moară
• Autor: Iona Trif
• Editura: EIKON
• An apariție: 2019
• Numar de pagini: 200