Zboruri frânte de Christy Lefteri (recenzie)

Zboruri frânte de Christy Lefteri (recenzie)

Zboruri frânte de Christy Lefteri vine cu o poveste pe măsură după Apicultorul din Alep. Îmi place drumul pe care autoarea s-a hotărât să îl urmerze, căci modul în care abordează aceste subiecte este potrivit pentru a atrage atenția asupra oamenilor care luptă pentru o viață decentă. De data aceasta se află în centru lucrătorii migranți. Mai exact o femeie care a ajuns în Cipru în calitate de menajeră. Nu a plecat pentru a-și satisface ei nevoile, ci pe cele ale familiei. Viața a pus-o în poziția în care trebuie să aibă grijă de un copil al altei femei, pentru a reuși să și-l hrănească pe al ei. Dar se pare că prețul pentru această decizie a fost mult prea mare.

zboruri frante de christy lefteri
Zboruri frânte de Christy Lefteri

Riscuri asumate

Nu povestea te marchează inițial la această carte, ci imaginile pe care le creează. Până să intri cum trebuie în subiect și să te atașezi de personaje, autoarea vine cu o avalanșă de descrieri care te fură instant. Atmosfera pe care o propune este una delicată, urmând să pregătească locul pentru sentimente precum dorul, regretul, rușinea, speranța.

 

Într-o bună zi, Nisha a dispărut și s-a transformat în aur. S-a transformat în aur în ochii ființei care stătea în fața mea. S-a transformat în aur în cerul senin al dimineții și în cântecele păsărilor. Apoi, în chipurile și vocile tuturor servitoarelor care au luat cu asalt străzile ca un râu învolburat de furie, cerând să fie băgate în seamă și ascultate. În toate aceste locuri și ființe, Nisha continuă să existe. Dar să ne întoarcem în timp. Trebuie să ne întoarcem în timp.

 

Destine frânte

Dacă stăpânele și-ar fi văzut ajutoarele în postura de om, și nu doar de servitoare, poate că lucrurile ar fi stat altfel. Tot așa, dacă poliția nu ar fi fost plină de rasism, poate că ar fi ascultat. Dar în Cipru, în cazul de față, nu s-a putut altfel, nu se poate altfel. Nisha a dispărut într-un mod misterios, lăsând în urmă o mulțime de întrebări. A fugit sau a fost atacată? A preferat să lase în urmă oamenii dragi sau a fost prinsă într-un vârtej? Atât Yiannis, bărbatul care a văzut frumusețea din ea, cât și femeia pe care a slujit-o cu toată dăruirea de care a fost în stare, își pun toate aceste întrebări.

Zboruri frânte propune o călătorie prin pădurile pline de păsări călătoare care au ghinionul să asculte chemarea din zorii zilei. O asemănare propice cu destinele celor care de voie, de nevoie zboară pentru a-și salva puii. Vă propun această lectură care pe mine m-a emoționat. Vă aștept cu interes părerile legate de subiect, dar și de modul în care autoarea te prinde între pagini.

Zboruri frânte este disponibilă Litera, Bookzone sau Libris.

  • Titlu: Zboruri frânte
  • Autor: Christy Lefteri
  • Editura: Litera
  • An apariție: 2022
  • Număr de pagini: 336

Adauga comentariul