Malnata este surpriza lunii pe care am anticipat-o din momentul în care am văzut descrierea cărții. Beatrice Salvioni a venit cu o poveste proaspătă, cu un subiect intens despre puterea prieteniei în combinație cu finalizarea copilăriei și începutul maturității. Legătura dintre cele două personaje feminine, Malnata și Francesca, este una deosebită din mai multe puncte de vedere. Autoarea o construiește fără dificultate, însă pe parcurs îi adaugă piedici din cauza cărora va fi pusă la îndoială puterea acesteia.

O prietenie pe fundal de război

Într-o perioadă în care ambițiile lui Mussolini depășeau granițele Italiei și războiul era pe buzele tuturor, Francesca o urmărea cu interes pe fata care era considerată întruchiparea răului. Diferențele de educație și statut ale celor două sunt vizibile din primele pagini. Pentru cei din jur este un mister acest duo ieșit din comun, nu și pentru ele însă. Una duce lipsă de aventură și are o curiozitate prea mare, cealaltă este străină de încrederea în sine și oameni. Momentul în care cele două fac cunoștință va reprezenta o întrerupere a copilăriei, pentru Francesca cel puțin.

Aceasta va ieși din coconul în care a fost crescută și va face cunoștință atât cu diferențele de mentalitate ale oamenilor, dar și cu schimbările interioare pe care nu știe cum să le controleze. Mai presus de orice, va simți că Malnata este sprijinul de care nu a avut parte și îi va căuta aprobarea prin orice mijloace. În aceeași măsură și pentru Malnata este benefică această legătură fiindcă va ajunge să îi ușureze mustrările de conștiință pentru fapte pe care nu știe cum să și le explice.

Mi-am dat seama că eram mai fericită dacă era ea cea care îmi spunea „bravo”. Îmi plăcea cum mă admira dacă la școală o ajutam să rezolve o problemă dificilă sau îi repetam difența între complementul indirect și complementul posesiv. „Tu înțelegi imediat lucrurile astea”, îmi spunea, întorcându-se să se concentreze pe ce scria în caietul ei pătat și cu colțurile îndoite.

În paralel cu dezvoltarea relației dintre cele două suntem puși la curent cu situația tensionată din țară care, inevitabil, va ajunge și în viața celor două. Momentul în care vor lua contact cu pierderea provocată de război este acela în care cruzimea și nedreptatea capătă proporții de altă natură. Le arată ce înseamnă să fii condus fără să poți prelua conducerea asupra destinului. Fac cunoștință cu mizeria umană și frustrările care apar atunci când nu ai ce să faci. Cunosc răul și într-o anumită măsură ajung să se identifice cu el.

Malnata – o lectură captivantă

Malnata este o carte tensionată, o lectură care te face să te simți inconfortabil datorită situațiilor în care sunt puse personajele. Cel puțin eu așa am simțit și mi-a plăcut. A avut o construcție care m-a făcut să trec prin multe stări și tocmai de aceea v-o recomand. Aștept și impresiile voastre și vă urez lecturi plăcute! 

Malnata este disponibilă pe  Editura Litera.

Aici găsești alte recenzii pentru cărțile apărute la editura Litera.

• Titlu: Malnata
• Autor: Beatrice Salvioni
• Editura: Litera
• An apariție: 2023
• Număr de pagini: 304

Viața ca un râu este noutatea de la Editura Litera despre care toată lumea vorbește. Și pe bună dreptate. Nu pare a fi un debut literar, căci Shelley Read povestește atât de frumos încât lasă impresia că face acest lucru dintotdeauna. Nu apelează la artificii, nu îți ascunde lucruri și din acest motiv anticipezi mare parte din întâmplări încă de la primul capitol. Cartea nu are nevoie de o rezolvare, ci de o persoană căreia să i se destăinuie.

De la adolescentă la femeie

Atmosfera intimă este construită de Victoria Nash, inițial o adolescentă cu multe întrebări și lipsuri, mai târziu o femeie cu și mai multe întrebări, doar că de altă natură. Născută într-o familie cu istorie și anumite principii, lipsa mamei de la o vârstă fragedă își va pune amprenta asupra destinului ei. Știe tot ce trebuie pentru a ține în picioare casa în care are parte doar de influență masculină, dar nu este stăpână pe sentimentele feminine pe care începe să le experimenteze. La fel de nesigură este și de întâlnirea cu Wilson Moon despre care putem spune că a fost momentul de cotitură din viața acesteia.

Cât de multe lucruri putem învăța din viața unui om? Atât cât dorim să vedem și înțelegem. Dacă acordăm răbdare vieții Victoriei și lăsăm deoparte judecata pe care am fi tentați să i-o aplicăm, vom atinge subiecte pe care toți le experimentăm la un moment dat. Puterea de a merge mai departe este unul dintre cele mai aprinse, în combinație cu iertarea de sine și a celui care a lovit.

Multe se schimbaseră, însă istoria se ținea de mine ca un ghimpe încăpățânat. Punctul acela mi se păruse cel mai potrivit pentru o reuniune, o socoteală cu trecutul înainte de a întoarce fața spre viitor, însă acum, privind apele albastre și frământate de deasupra locurilor unde se aflase cândva Iola, nu mai eram sigură.

Viața ca un râu – o recomandare

Mi-a plăcut stilul autoarei, liniștea pe care o emană povestea și structura cărții. Viața ca un râu este o lectură potrivită pentru momentele în care simți că ai nevoie de un impuls pentru a merge mai departe. Este posibil să rezonezi cu greutățile prin care trece personajul sau doar să furi din curajul acestuia. Vă recomand cu drag acest titlu și vă aștept cu interes părerile! 

Viața ca un râu este disponibilă pe Editura Litera.

Aici găsești alte recenzii pentru cărțile apărute la editura Litera.

• Titlu: Viața ca un râu
• Autor: Shelley Read
• Editura: Litera
• An apariție: 2023
• Număr de pagini: 304

Poarta cerului este cartea pe care am așteptat-o cu mare nerăbdare timp de un an și, cel mai probabil, voi sta ca pe ace în următorii șase. Eric Emmanul Schmitt a pornit o serie spectaculoasă, de proporții considerabile. Cartea de față este volumul doi din seria Străbătând secolele, primul fiind Paradisuri pierdute despre care am scris aici.

Călătoria lui Noam începe timid și pare că autorul trage de timp, dar am apreciat acest lucru fiindcă am avut ocazia să îmi reamintesc diverse detalii uitate din primul volum. Chiar și Noam are nevoie de acestă perioadă de acomodare fiindcă este plasat într-un alt timp, cu alți oameni și alte obiceiuri. Omenirea a evoluat între timp, populațiile au crescut, spațiul s-a micșorat și dorința de a atinge cerul a luat amploare.

O singură iubire pentru eternitate

Această călătorie în trecut pe care ne-o propune Schmitt este susținută de o poveste de dragoste pusă la încercare constant. Iubirea pe care o simte Noam față de Noura oferă atât un farmec aparte întâmplărilor, cât și un sens. Ce rost ar avea eternitatea dacă nu ar exista și un motiv pentru care cineva să și-o dorească? Noam și-a găsit scopul, doar că este într-o continuă luptă pentru atingerea acestuia. De fiecare dată când crede ca a reușit, evenimentele îl duc și mai departe de rezultat. De data aceasta, în lumea mesopotamiană, în orașul Babel.

Babel se ridica magnific în fața mea. Lumina orbitoare dezvăluia miracolul: nu era nici sat, nici oraș, era o ființă maiestuasă, așezată în lotus, palatul reprezentând trunchiul, turnul chipul, în timp ce brațele și șoldurile se întindeau ca ziduri. Însă această ființă se adeverea a fi un pericol. Perversă, plină de meandre, manipulatoare, sufoca îmbrățișând, iar zâmbetul îi ascundea o capcană. Oricine se lăsa subjugat de ea își vedea mișcările, gândurile, într-un cuvânt libertatea, prinse în cursă. În loc să te întâmpine cu brațele deschise, Babelul te încarcera.

O schimbare de peisaj

Babel este descris cu multă forță, emană putere, frumusețe și mizerie. Toate la un loc. Nu are limite, adăpostește în aceeași măsură dezmățul cu evoluția. Odată cu intrarea lui Noam în acea lume, acțiunea prinde avânt și evenimentele se desfășoară cu mult mai mult curaj. Nu mai ai senzația de stagnare, ci totul capătă avânt. Este locul în care se vorbește pentru prima dată despre arta scrisului, despre arhitectură, astronomie și multe alte noțiuni care au lipsit până în acel moment. Deja cartea se îndepărtează de așezările liniștite și ajunge în aglomerări umane și urbane.

Poarta cerului reprezintă prima dorință a omenirii de a-și întrece limitele. Este un punct de plecare pe un drum fără cale de întoarcere. Răul oricum era infiltrat printre oameni, doar că acum acesta capătă alte proporții datorită evoluției cunoștințelor. Seria a ajuns la nivelul următor și cred eu că a făcut-o într-un stil mare. Mi-a plăcut totul, de la idee la punerea acesteia pe hârtie.

V-ați dat seama deja că Poarta cerului este o recomandare din partea mea. Sper să ne auzim cu păreri pozitive despre aceasta și să petrecem împreună anii de așteptare pentru evoluția acestei serii.

Poarta cerului este disponibilă pe Libris, Bookzone, Librex, Cartepedia, Humanitas

Aici găsești alte recenzii pentru cărțile apărute la editura Humanitas

• Titlu: Poarta cerului
• Autor: Eric Emmanuel Schmitt
• Editura: Humanitas
• An apariție: 2023
• Număr de pagini: 528

Locul unde mai trăia ziua este primul roman semnat de Mona Șimon, am speranța că nu va fi și ultimul. Pe Mona o știu de câțiva ani și mereu am simțit că la un moment dat voi ține în brațe comoara ei. Mă bucur că acest lucru s-a întâmplat atât de curând. Mă bucur și mai mult fiindcă mi-a plăcut, chiar dacă la început am avut câteva emoții.

O întorsătură de situație garantată

Cartea debutează cu epilogul care ne face părtași la confesiunea unuia dintre personajele principale. A avut loc o crimă, avem criminalul, avem motivul (oare?), treaba este rezolvată. Sau nu? A fost foarte ușor să îi pun ștampila și să-l notez pe lista personajelor negative. La fel de lejer mi-a fost să intru și în perspectiva următorului personaj, crezând că este destul de simplu să-i urmăresc evoluția. M-am înșelat cum nu se poate. La un moment dat am pierdut firul, m-am întors la unele pagini și m-am supărat că nu are sens ce citesc. Asta până într-un punct al cărții în care mi s-a luminat creierul și am spus „nu se poate”. Căzusem în capcană.

În momentul în care am terminat și ultima pagină, prima inteție a fost să o iau de la capăt. Cumva această carte se poate citi de două ori și îți poate oferi două seturi de sentimete. Întâmplările sunt construite în așa fel încât abia la final, când pui toate informațiile la un loc, vei descoperi cu adevărat care este ordinea corectă a celor citite, dar și înțelesul din spatele tuturor momentelor în care ai simțit că ceva este greșit.

Mai mult umbre, mai puțin oameni 

Evit să povestesc întâmplările fiindcă nu vreau să stric ceva. Este suficient să vă spun că avem o combinație de crimă, dragoste, suspans, povești de viață. În special ultima categorie fiindcă pe tot parcursul cărții am urmărit niște umbre. În punctul în care le-am găsit, personajele nu mai erau oameni, deja se șterseseră și bântuiau în căutarea luminii. Atunci când vei reuși să știi va fi momentul în carei vei mirosi frica, singurătatea și moartea.

Mi-am primit restul de viață în schimbul unei crime. Ar trebui probabil să fiu recunoscător. Nu sunt mulți octagenari care să poată spune asta. Vreau să zic, care să aibă un rest de viață de trăit, deoarece bătrâni neputincioși, dar criminali, probabil sunt cu duiumul. În plus, culmea îngăduinței, mi s-a mai dat și speranța că poate mi-l voi petrece alături de femeia iubită.

Locul unde mai trăia ziua este o carte tristă, a cărei poveste te va urmări o perioadă. Mona a reușit frumos. Pe mine m-a cucerit. Am apreciat că a introdus unele dintre exprimările sale tipice, dar și elemente care fac parte din viața ei. Probabil sunt mult mai multe amănunte știute doar de ea, dar m-am simțit bine găsind și eu câteva. Ca puncte slabe, din perspectiva mea de cititor, ar fi trecerea de la un plan narativ la altul. Știu că intenția a fost de a ne băga în ceață, dar uneori chiar nu îmi dădeam seama o bună perioadă de timp despre ce personaj citesc (acolo unde nu era secret) și devea frustrant. Cu toate acestea, mesajul a fost livrat cu succes, povestea simțită și cartea iubită. Recomand Locul unde mai traia ziua cu mare drag, pentru mine a fost o plăcere să descopăr acest debut. 

Locul unde mai trăia ziua este disponibilă pe Libris.

Aici găsești alte recenzii pentru cărțile apărute la Editura Pentru Arta si Literatura

• Titlu: Locul unde mai trăia ziua
• Autor: Mona Șimon
• Editura: Editura Pentru Arta si Literatura
• An apariție: 2023
• Număr de pagini: 224

Zboruri frânte de Christy Lefteri vine cu o poveste pe măsură după Apicultorul din Alep. Îmi place drumul pe care autoarea s-a hotărât să îl urmerze, căci modul în care abordează aceste subiecte este potrivit pentru a atrage atenția asupra oamenilor care luptă pentru o viață decentă. De data aceasta se află în centru lucrătorii migranți. Mai exact o femeie care a ajuns în Cipru în calitate de menajeră. Nu a plecat pentru a-și satisface ei nevoile, ci pe cele ale familiei. Viața a pus-o în poziția în care trebuie să aibă grijă de un copil al altei femei, pentru a reuși să și-l hrănească pe al ei. Dar se pare că prețul pentru această decizie a fost mult prea mare.

Riscuri asumate

Nu povestea te marchează inițial la această carte, ci imaginile pe care le creează. Până să intri cum trebuie în subiect și să te atașezi de personaje, autoarea vine cu o avalanșă de descrieri care te fură instant. Atmosfera pe care o propune este una delicată, urmând să pregătească locul pentru sentimente precum dorul, regretul, rușinea, speranța.

Într-o bună zi, Nisha a dispărut și s-a transformat în aur. S-a transformat în aur în ochii ființei care stătea în fața mea. S-a transformat în aur în cerul senin al dimineții și în cântecele păsărilor. Apoi, în chipurile și vocile tuturor servitoarelor care au luat cu asalt străzile ca un râu învolburat de furie, cerând să fie băgate în seamă și ascultate. În toate aceste locuri și ființe, Nisha continuă să existe. Dar să ne întoarcem în timp. Trebuie să ne întoarcem în timp.

Destine frânte

Dacă stăpânele și-ar fi văzut ajutoarele în postura de om, și nu doar de servitoare, poate că lucrurile ar fi stat altfel. Tot așa, dacă poliția nu ar fi fost plină de rasism, poate că ar fi ascultat. Dar în Cipru, în cazul de față, nu s-a putut altfel, nu se poate altfel. Nisha a dispărut într-un mod misterios, lăsând în urmă o mulțime de întrebări. A fugit sau a fost atacată? A preferat să lase în urmă oamenii dragi sau a fost prinsă într-un vârtej? Atât Yiannis, bărbatul care a văzut frumusețea din ea, cât și femeia pe care a slujit-o cu toată dăruirea de care a fost în stare, își pun toate aceste întrebări.

Zboruri frânte propune o călătorie prin pădurile pline de păsări călătoare care au ghinionul să asculte chemarea din zorii zilei. O asemănare propice cu destinele celor care de voie, de nevoie zboară pentru a-și salva puii. Vă propun această lectură care pe mine m-a emoționat. Vă aștept cu interes părerile legate de subiect, dar și de modul în care autoarea te prinde între pagini.

Zboruri frânte este disponibilă Litera, Bookzone sau Libris.

• Titlu: Zboruri frânte
• Autor: Christy Lefteri
• Editura: Litera
• An apariție: 2022
• Număr de pagini: 336

Casa de sticlă de Eve Chase este una dintre lecturile care te pot calma într-o zi agitată sau pot avea efect contrar, în funcție de cum o abordezi. Este destul de alertă și povestea este plăcută, așa că se citește ușor. Urmează rețeta clasică pe care o regăsim în multe titluri de la Editura Litera: un pic de dragoste, un pic de dramă, dar preponderent mister. Am primit-o ca recomandare de la multe persoane din lista mea și am ridicat-o mai sus în lista de lecturi. Cu toate acestea, mi-a plăcut mai puțin decât am sperat. Nu am reușit să creez conexiunea cu ea decât spre final, când era prea târziu.

O familie condamnată

Întorcându-ne la primele pagini, ajungem în momentul în care familia Harrington trece printr-o perioadă dificilă din viața lor agitată. Nu primim prea multe indicii despre ce se întâmplă în interiorul acesteia, doar frânturi pe care le vom strânge pe tot parcursul cărții pentru a desluși misterul care o învăluie. Vom reuși să o analizăm prin ochii bonei care are sentimente amestecate pentru situația în care a ajuns. Pe de o parte iubește copiii pe care și-ar dori să îi poată considera ai ei, iar pe de altă parte ar prefera să se distanțeze cât mai curând de pericolul care planează asupra celor doi soți.

Șocul imaginii mi-a golit creierul, apoi stomacul. Și nu mi-a mai revenit în minte. Mă chinui, și mă chinui, dar, pur și simplu, nu-mi amintesc: ceea ce am văzut e cumva blurat, ca o față dintr-o fotografie. Tata spune că e mai bine așa. Trebuie să uit orice am văzut în noaptea aceea și să-mi amintesc că întotdeauna am avut o imaginație bogată. Și să nu mai pomenesc de asta în vecii vecilor.

Din păcate nu am înțeles foarte bine rădăcinile acestor probleme, căci par să fi început cu mult înaintea momentului din care preferă autoarea să ne pună la curent. Toți au ceva de spus, dar nu li se oferă suficinet loc în pagini pentru a-și vărsa oful. Din acest punct de vedere mi s-a părut foarte dezordonată cartea. Mă făcea să vreau să aflu mai multe fix despre lucrurile care au fost lăsate deoparte. Dacă nu îți place să îți pui prea multe întrebări, atunci este foarte posibil ca ție să îți fie de ajuns ceea ce oferă. O poveste despre pierderi, despre puterea relației mamă-copil și limitele acesteia.

Casa de sticlă – o lectură decentă

Mi-a plăcut faptul că autoarea a abordat o gamă largă de subiecte, însă m-au dezamăgit găurile din poveste. Nu știu dacă au fost intenționate pentru a spori misterul sau pur și simplu s-au uitat amănuntele pe parcurs. Toate aceste elemente m-au deconcentrat și am ajuns să mă axez mai mult pe ele decât pe poveste în sine. Da, a fost plăcută în ansamblu, dar luată la puricat nu mi s-a părut prea în regulă. Să vă mai spun un secret? Misterul pe care s-a bazat mi s-a părut slab. Eu încă speram să mai fie ceva după ce l-am aflat.

Nu este una dintre cele mai bune cărți citite, dar am parcurs anul acesta pagini mult mai slabe, așa că nu spun că este de lepădat. Este decentă și atât. Nu intrați foarte mult în amănunte, țineți firul poveștii recomandat de autoare și o să fie totul bine.

Casa de sticlă este disponibilă Litera, Bookzone sau Libris.

• Titlu: Casa de sticlă
• Autor: Eve Chase
• Editura: Litera
• An apariție: 2022
• Număr de pagini: 368

Cum a reușit cartea aceasta să fie dezamăgirea anului? Destul de complicat. Am pornit la drum cu Doamna Nobel știind stilul de scriere al autoarei din cealaltă carte a ei – Fata cu fragi. Nu mă impresionase nici aceea, dar îmi plăcuse destul de mult astfel încât să o pun pe lista recomandărilor pentru voi. Îmi plac mult cărțile istorice, ficțiunile istorice și sunt capabilă să înțeleg că autorul pornește de la un fapt real, urmând ca restul acțiunii să fie o versiune a ceea ce ar fi putut fi sau a fost. La cartea de față însă mi-a atras atenția un pasaj de pe copertă: Timp de doi ani am călătorit și m-am documentat asupra vieții lui Alfred Nobel, discutând cu experți din Suedia și din Italia și vizitând Viena și Parisul ca să mă asigur că informațiile mele sunt exacte.

După o astfel de afirmație nu mă aștept ca fiecare cuvând sau dialog să fie real, dar am pretenția ca scheletul poveștii, firul care o ține de la un capăt la celălalt, să fie adevărat. Există o ditamai biografia a lui Nobel unde este povestită relația celor doi, unde sunt incluse scrisori și gânduri pe care cei doi și le-au împărtășit. Și Doamna Nobel se bazează pe corespondența celor doi, dar îmi pare mie din comparația cu biografia (și am mai aflat o astfel de părere) că este cam selectivă. A preferat să aleagă fix acele părți care o scot într-o lumină favorabilă pe Sofie Hess. Mi-am dat seama de asta în momentul în care cartea a început să se contrazică în multe zone asupra sentimentelor femeii. Ba era îndrăgostită peste cap, ba părea o escroacă ce fuge după banii lui Nobel. Autoarea a reușit să scoată din Sofie o persoană care și-a consacrat viața pentru iubirea față de Nobel, care a muncit din greu ca să ajungă la standardele pe care i le cerea, care a sfârșit cum a sfârșit fiindcă nu mai putea de iubire față de el. Din ce m-am documentat și eu, nu era chiar așa.

Cartea de față a fost lansată doar în România în anul 2020. Nu o mai găsiți altfel, în nicio limbă. La o simplă căutare, articolele străine spun că Lisa Stromme a publicat doar Fata cu fragi, urmând ca în anul 2022 să publice o nouă carte (care nu are nicio legătură cu Doamna Nobel). Mă întreb de ce după doi ani de muncă (așa cum a afirmat) cartea aceasta a apărut doar la noi? De ce nu există în lista ei de publicații?

O să ofer detalii mai ample din carte, așa că dacă nu ați citit cartea sau vă deranjează, vă recomand să nu citiți în continuare articolul. Sofie Hess este o florăreasă care are norocul să devină protectoarea și femeia întreținută de Alfred Nobel. Era ceva obișnuit la acea vreme, avem o mulțime de exemple în literatură despre astfel de întâmplări. Pe parcursul cărți apare însă și dragostea de ambele părți. Mi s-au părut foarte puerile dialogorile acestora, în contrast cu descrierile despre acțiunile lui Nobel în domeniul științei. Mă gândesc că poate a vrut să facă o diferențiere clară între seriozitatea față de muncă și sensibilitatea față de Sofie.

Sofie este dislexică și are mari dificultăți în a scrie și a citi. Alfred pornește la drum cu ea în ideea de a o ajuta să își dezvolte intelectul. Sofie nu mi-a dat impresia că și-ar dori prea tare să studieze, iar acest lucru se va demonstra pe parcursul lecturii, fiind menționat și în biografie. Între timp Sofie ajunge să prindă gustul opulenței și al banilor, îl roagă în repetate rânduri să o ia de nevastă și ajungem în momentul în care se va prezenta peste tot drept doamna Nobel. Este adevărat că Alfred se adresează astfel în scrisori, dar niciodată nu a numit-o așa în public. În biografie aflăm că Sofie se va folosi intens de acest nume, va face datorii imense în numele Nobel, astfel obligându-l pe Alfred să i le plătească pentru a nu-și păta și mai mult numele. Acesta îi reproșează cheltuielile făcute, folosirea numelui lui, dar Sofie nu face decât să ceară bani în continuare.

Încă de la începutul cărții Alfred o roagă în mod expres să ardă scrisorile pe care i le trimite. Aceasta însă nu o face și va profita la maxim de pe urma acestui lucru la final. În carte este adusă cumva în stadiul de eroină în care șantajează că va publica scrisorile dacă nu i se oferă o sumă considerabilă de bani doar fiindcă fiica sa este grav bolnavă, fiică care nu îi aparține lui Nobel. În biografie însă nu este menționat nimic despre vreo boală, din contră, Sofie nu oferă toate scrisorile și va încerca din nou să șantajeze pentru bani, lucru cu care va eșua. Din ce am citit, scrisorile lui Alfred se axau pe gânduri și detalii personale, în timp ce ale lui Sofie erau în mare parte cereri de bani. Din momentul în care a ajuns în puf, nu si-a mai închipuit posibilitatea de a reveni la o viață simplă. După ce a născut o fiică făcută cu un anume Kapy, începe să ceară bani pentru copilă. Chair și soțul acesteia, căci se va mărita cu Kapy, va încerca să scoată bani.

De ce m-a deranjat așa tare cartea? Fiindcă vrea să scoată din această femeie ceva ce nu pare că a fost. Dacă gândești la rece, e clar ce era și de ce. M-a supărat faptul că a spus că are o documentare foarte minuțioasă și m-am simțit mințită. Altfel, dacă aș fi citit-o doar ca pe o ficțiune de dragoste, pot spune că era aproape decentă. Nu mi-ar fi plăcut nici în acest caz fiindcă personajul feminin este axat pe bani, chiar dacă pare că îl iubește pe Alfred. Profită de pe urma lui chiar și atunci când intră intr-o relație cu alt bărbat și are pretenția să fie în continuare întreținută doar fiindcă nu suportă traiul decent. Dacă știe cineva de ce știu doar românii de existența acestei cărți și dacă a mai fost cineva deranjat de alterarea acestei povești, vă aștept cu interes părerile.

Doamna Nobel poate fi găsită aici.

• Titlu: Doamna Nobe
• Autor: Lisa Stromme
• Editura: Humanitas
• An apariție: 2020
• Număr de pagini: 352