Grădina alchimiștilor este cartea care m-a însoțit la trecerea dintre ani. Știi că o carte a fost bună dacă îți e greu să dai ultima pagină, dacă gândul nu îți este îndreptat instant spre următoarea lectură, dacă visele te poartă spre meleagurile pe care tocmai le-ai descoperit.

Cartea are dimensiuni medii, dar fiecare pagină este atât de bogată în informații încât pare că nu vei ajunge prea ușor la deznodământ. Nu este una dintre lecturile de o zi, două. Mie mi-a luat mult timp să o termin. Am citit-o în liniște, cu interes și curiozitate. Documentarea a fost colosală și minuțioasă. Sunt sigură de asta fiindcă am descoperit extrem de multe informații despre obiceiuri, legende, comportamente din culturi diverse, arhitectură și extrem de multe bucăți din viața secolului al XV-lea.

Toate aceste detalii, alături de povestea neobișnuită a lui Ștefan/Stefano legată de reîncarnările la care este martor sunt plasate în volumul trei din seria aceasta fabuloasă.

Dacă tot vorbim de personajul principal, de data aceasta l-am găsit mai obosit și mai sătul de viața pe care o duce decât altădată. Este încă plin de întrebări și își dorește cu ardoare să încheie ciclul în care a intrat fără voia lui. Simte și el că este foarte aproape de acest lucru odată ce îl găsește pe Ugo – o tânără versiune a lui Miro. Miro cel nemuritor, trădător, personaj cheie și cel care i-a bântuit întreaga viață.

Elementul surpriză a fost povestea din poveste. Acolo a fost frumusețea totală, în amintirile despre Sander, versiunea anterioară a lui Ugo. Acest personaj care mi-a transmis tot felul de sentimente dezlănțuie o serie de întâmplări fabuloase ce vor destăinui explicația titlului. Urmând calea alchimiei, a acestei arte oculte, am fost martora dorinței arzătoare de a atinge nemurirea. Este un subiect greu, dar autoarea a știut cât să ia și cum să îl modeleze astfel încât să mențină interesul și să îmbogățească cunoștințele.

Voi prețui mereu aceste trei volume din seria istorică a Anei Negrilă. Vi le voi recomanda cu drag fie separat, fiindcă se pot citit si astfel, fie în ordine. “Împreună, ele spun povestea unui om și a unei lumi care se schimbă, dar care, în adâncul lor, rămân aceleași.”

Grădina alchimiștilor este disponibilă pe Libris și Cărturești.

• Titlu: Grădina alchimiștilor
• Autor: Ana-Maria Negrilă
• Editura: HYPERLITERATURA
• An apariție: 2025
• Număr de pagini: 496

Femei pe rug de Kiran Millwood Hargrave a ajuns pe lista recomandărilor din partea mea. Contrar culorilor de pe copertă, conținutul tinde mai mult spre nuanțele de gri, violet și negru. Întreaga poveste este tensionată și dă senzația de murdar, noros și noroios. Nici nu se putea altfel ținând cont de subiect.

Furtuna care a schimbat destine

Autoarea pleacă de la un fapt real, iar apoi lasă lucrurile să curgă încet și sigur spre un final catastrofal. În anul 1617, în nordul Norvegiei, o furtună lovește marea fix în momentul în care bărbații din insula Vardo plecaseră la pescuit. Fii, frați, soți și tați vor pluti pe ape câteva zile lungi până când femeile îndurerate le vor recupera trupurile.

Atmosfera este apăsătoare și până să realizeze femeile că aceasta va fi realitatea lor de acum în colo, din Scoția este trimis un personaj care are rolul de a le da viețile peste cap încă o dată. Există printre ele femei sami care practică anumite ritualuri de apărare, ceea ce le plasează în zona de „vrăjitoare”. De aici pornește o vânătoare și o răzbunare crudă din partea conducătorilor.

Femei pe rug – o nedreptate

Ea crezuse că văzuse tot ce era mai rău din portul Vardo, că nimic n-ar fi putut rivaliza cu furia furtunii. Însă acum știe că fusese o naivitate din partea ei să creadă că răul există numai pe mare. Răul era acolo, printre ei, mergea în două picioare și emitea judecăți cu limbă de om.

Se vor forma tabere între ele, ura va pune stăpânire pe multe femei care vor arăta cu degetul spre cele care cândva le-au ajutat. Mi-a plăcut să intru în lumea lor, să le văd și înțeleg lupta.

Autoatea are un stil alert și pe mine a reușit să mă cucerească. Am fost acolo, am simțit și mi-a plăcut structura pe care a urmat-o. Nu m-a deranjat finalul, dar a fost genul de lectură de la care aș mai fi vrut câteva pagini. Fiindcă mi-a plăcut. Clar aș vedea o ecranizare după această carte, care sper să se realizeze cândva. Vă recomand Femei pe rug și vă aștept cu interes părerile. 

Femei pe rug este disponibilă pe Libris, Bookzone și Cărturești.

Aici găsești alte recenzii pentru cărțile apărute la editura Corint.

• Titlu: Femei pe rug
• Autor: Kiran Millwood Hargrave
• Editura: Corint
• An apariție: 2022
• Număr de pagini: 400

Așa de greu îmi este să vorbesc despre Zborul albinelor…nu că nu mi-ar fi plăcut, dar nici nu m-a impresionat. Sunt undeva la mijloc, indecisă. Uneori mi se întâmplă să îmi doresc foarte tare o carte fiindcă e coperta superbă, la fel ca în cazul de față. Tocmai din acest motiv, necitind nimic despre ea, m-a luat cumva prin surprindere construcția acesteia.

Zborul albinelor – o poveste atipică

Eram într-o perioadă în care citeam o carte pe zi, iar atunci când am intrat în această poveste ritmul mi-a încetinit instantaneu.  Zborul albinelor de Sofia Segovia este o carte care are nevoie de răbdare și înțelegere. Are o poveste lungă, plină de detalii mai mult sau puțin importante. Uneori cam prea puțin importante, ceea ce m-a și deranjat. În prima jumătate a cărții deja mă întrebam ce citesc și unde vrea să ajungă. După acest punct am început să mă obișnuiesc cu personajele și povestea, iar la final am putut spune că mi-a plăcut. Parcă uitasem “munca” depusă ca să ajung acolo.

Nimeni nu știa de cât timp fusese abandonat copilașul sub pod, gol și înfometat. Nimeni nu își putea explica cum de supraviețuise forțelor naturii fără să sângereze până la moarte…cu toții se întrebau cum de fusese găsit de Nana Reja, acoperit de o pătură vie de albine.

La scară largă este vorba despre o familie din Mexic care găsește un bebeluș abandonat, dar protejat în totalitate de albine. Copilul este diferit, are unele abilități speciale și povestea se va baza pe relația lui cu familia, dar și cu albinele sale. Acțiunea este plasată în timpul Revoluției mexicane și a Gripei spaniole. Acest lucru cred că este important de ținut minte fiindcă am citit undeva că ar fi o carte rasistă, însă trebuie ținut cont de context.

Autoarea scrie o ficțiune istorică care a fost comparată ca stil cu unul dintre marii scriitori de realism magic – Gabriel Garcia Marquez. Și mie mi se pare la fel, parcă are ceva din Un veac de singurătate. Dacă sunteți fani ai titlului menționat, s-ar putea să vă surprindă această lectură.  Dacă sunteți interesați de carte o găsiți pe Litera, Libris sau Librex.

• Titlu: Zborul albinelor
• Autor: Sofia Segovia
• Editura: Litera
• An apariție: 2022
• Număr de pagini: 560

Cum a ajuns Paradisuri pierdute cea mai bună carte de până acum pe anul 2022? Nimic mai simplu: am avut încredere în unul dintre autorii mei de suflet: Eric-Emmanuel Schmitt.

Am citit o parte dintre romanele sale, nuvelele și iată că acum am ajuns la un mare proiect. Un proiect la care a lucrat zeci de ani. Ne spune că pe la vârsta de 25 de ani i-a venit ideea acestei povești. În momentul de față nu mai este o simplă schiță, ci primul volum din cele 8 titluri care vor alcătui seria Străbătând secolele.

Încă din primele pagini am văzut o altfel de abordare, ca și cum lucrurile ar fi mult mai serioase aici. Am simțit o tensiune și o importanță a celor scrise ca și cum ar vrea să îmi arate amplitudinea acestei călătorii literare. Sunt imagini și rânduri cu un limbaj mult mai complex. Se fac treceri între prezent și trecut. Un trecut tare îndepărtat.

Noam s-a născut în urmă cu 8000 de ani, iar acum umblă cu o mulțime de sentimente într-o lume care se află în continuă schimbare. Nu mă întrebați cum de poate fi Noam încă în viață. Un mic aspect din această întâmplare îl veți afla doar citind cartea. Important este că acest personaj va fi pionul care va parcurge secole întregi și îți va prezenta într-o formă unică umanitatea și schimbările prin care a trecut aceasta încă de la Potop.

Vei descoperi o civilizație de mult uitată, relațiile și obiceiurile familiilor străvechi. Acoperă partea de comunicare, supraviețuire, dragoste, cunoaștere. Toate acestea prin ochii omului care le-a văzut pe toate.

Nu este o carte alertă, nu trebuie citită pentru acțiune, ci pentru descrieri, poveste, mesaj și o nouă viziune asupra a ceea ce a făcut omul cu acest pământ. Cât de bună a fost această dezvoltare? Care ar fi avantajele și dezavantajele? Când era viața mai bună, a fost vreodată bună sau este vorba doar de unghiul din care privește fiecare individ situația? Sunt câteva idei pe care le-am extras în urma acestei lecturi.

Vă recomand cu drag cartea dacă sunteți în căutarea unei lecturi serioase, interesante, care curpinde câte puțin din viața care ar fi putut fi și care este. Eu aștept cu interes noul volum!

Paradisuri pierdute este disponibilă aici, aici sau aici.

• Titlu: Paradisuri pierdute
• Autor: Eric Emmanuel-Schmitt
• Editura: Humanitas Fiction
• An apariție: 2022
• Număr de pagini: 496

Fata cu fragi a fost cartea pe care îmi doream de foarte mult timp să o citesc. Titlul, subiectul și coperta mă atrăgeau de fiecare dată și aveam impresia că voi găsi în acele pagini una dintre cele mai bune cărți citite. Lisa Stromme nu mi-a adus asta, însă m-a lăsat cu o poveste frumoasă și cu un subiect care am considerat că merită cercetat în amănunt. Atunci când am închis cartea am intrat imediat pe internet pentru a afla mai multe informații despre Edvard Munch, pictorul care a realizat celebrul tablou Țipătul.

The Scream este opera lui Munch realizată în patru versiuni diferite. Nu are o formă sau un sex anume, dar dacă pătrunzi dincolo de imagine se poate observa durerea și pierderea esenței umane în această lume. Eu așa îl văd. Din căutări am descoperit picturi care au o notă de nostalgie, din care îți poți face o idee pentru ceea ce simțea autorul la momentul realizării acestora. Lisa Stromme adună câteva dintre aceste tablouri, află amănunte și creează o poveste despre originea lor.

Fata cu fragi este un roman în care ficțiunea se împletește cu detalii mai mult sau mai puțin adevărate. Realizează o imagine de ansamblu satisfăcătoare, care ne permite să visăm și să ne bucurăm de o poveste de dragoste tulburătoare, dar și de viața oamenilor de rând sau a pictorilor care alegeau ca zonă de inspirație Asgårdstrand, o mică localitate din Norvegia.

O luptă interioară între iubire și creație

Povestea în care suntem introduși este pusă pe umerii lui Johanne, o fată simplă care încearcă să treacă de barierele comunității. Johanne sau Fata cu fragi este personajul care va dezvălui o combinație de amănunte care dau frumusețea cărții. Provine din grupul oamenilor care muncesc pentru cei cu o poziție superioară. Este genul de fată care visează, care știe că există posibilitatea de a nu trece niciodată granițele localității, însă știe cu siguranță că poate spera.

…acum, la șaisprezece ani, era greu să rămân tot Fata cu fragi. Numele îmi luase locul – mai bine zis, se așezase între mine și lume. Din clipa în care tabloul fusese terminat și expus la Hotelul Grand ca să poată fi admirat de toți cei care veneau în Kristiania, numele ăsta se lipise de mine ca o pojghiță de lac.

I-am văzut viața ca pe un triunghi. Se împarte între condiția ei actuală, atracția pentru pictori cu tot ce presupune această pasiune și legătura dintre Munch și muza acestuia. Cartea menține un echilibru între aceste elemente chiar dacă uneori pare că tinde să fie acaparată de cel din urmă. Este prezentă în viața tuturor și face tot ce îi stă în putință ca să îi mulțumească pe ceilalți. Lupta ei pare a fi aceea de a se vedea pe ea, de a se mulțumi pe sine.

O carte simplă, dar deosebită

Mi-a plăcut să citesc pagini care spun ceva, fără amănunte de umplutură. Descopăr în multe cărți momente în care ne sunt expuse lucruri doar pentru a crește numărul de pagini. Aici nu am văzut așa ceva, ci am avut parte de o lectură care a curs de la sine. Avem dialog, acțiune și multe idei care în final se vor rezuma la una singură. O poveste curată care stârnește interesul pentru ceea ce citești și ceea ce nu este scris.

Fata cu fragi nu este una dintre cele mai bune cărți citite de mine, dar este una dintre cele mai plăcute. Mi-a câștigat admirația prin stil, subiect și ideile din spatele picturilor. Dacă vă hotărâți să citiți cartea, vă recomand să acordați atenție detaliilor referitoare la momentele în care Munch pictează, iar apoi să căutați acele imagini. Le-am văzut cu alți ochi apoi și mi-au întipărit și mai bine cartea în minte.

Recomand Fata cu fragi pentru seri liniștite, pentru momente în care vă doriți o lectură ușoară și plăcută. Vă aștept cu interes părerile și vă doresc lecturi frumoase în continuare!

• Titlu: Fata cu fragi
• Autor: Lisa Stromme
• Editura: Humanitas Fiction
• An apariție: 2017
• Număr de pagini:320

În pat cu regele spune povestea amantelor regale într-o manieră destul de atrăgătoare. Eleanor Herman ne propune o lectură despre obiceiuri, motive, bârfe și activități din spatele ușilor închise. Împarte capitolele în subiecte care fie avantajează, fie strică imaginea pe care o aveam noi în minte despre acest subiect. Intră în amănunte mai mult sau mai puțin interesante, dar care la momentele respective făceau parte din rutina și viața caselor regale.

Nu pot spune că m-a dat pe spate cartea, fiindcă are multe momente în care se repetă informația. Acesta este unul dintre motivele pentru care aș fi preferat o abordare pe capitole destinate fiecărei amante. Am trecut totuși peste acele paragrafe și mi-am luat restul informațiilor. Mi-a plăcut fiindcă a avut un stil lejer de a povesti și nu puține au fost momentele când m-a făcut să râd. Unele situații erau de așa natură încât nu te puteai abține să nu zâmbești la situații jenante sau penibile din viața curtezanelor.

500 de ani de adulter

Se pune foarte mult accentul pe triunghiul rege-amantă-regină și pe diferențele majore dintre cele două doamne. În timp ce regina era considerată doar o modalitate prin intermediul căreia regele făcea alianțe și mulțumea poporul, amanta avea roluri mult mai potrivite unei vieți personale. Napoleon explică cel mai bine situația când afirmă că Vreau să mă însor cu un uter. Așadar toți știau că regele trebuie să aibă o înlocuitoare pentru restul nevoilor. Exista un loc special pentru aceasta la castel, o denumiere a funcției și multe alte avantaje destinate celei mai importante amante, fiindcă nu era doar una.

Nimic nu a fost mai fatal pentru bărbați, și pentru bărbații măreți, decât îngăduința de a alerga după dragostea interzisă a femeilor.

Poate vă întrebați despre sentimentele pe care le aveau reginele în tot timpul acesta. Acestea erau împărțite între cele măcinate de gelozie, și cele care acceptau ca pe un fapt de la sine înțeles toată situația. Orice atitudine ar fi adoptat, rezultatul era oricum același: nu îi păsa nimănui de toanele și dorințele reginei. Dacă voiau totuși să rămână în grațiile stăpânului, alegeau varianta a doua și se mulțumeau cu momentele rare și prea puțin pasionale alături de trupul și sufletul soților.

O luptă continuă între femei

Nici viața amantelor nu era prea ușoară, dacă ne gândim din perspectiva lor. Reginei nu avea ce să i se întâmple dacă nu se aranja într-o zi, dacă nu conversa cu regele pe subiecte de interes sau dacă nu era atentă încontinuu la nevoile acestuia. În schimb o amantă putea fi oricând înlocuită cu alta. Putea pierde într-o clipă tot ce construise în timp, putea fi exilată sau să rămână cu copii nerecunoscuți de rege. Era o muncă continuă pentru acestea și odată ce porneau pe acest drum, erau conștiente de „riscurile meseriei”.

Acestea sunt doar câteva aspecte abordate în carte, atât cât să vă stârnească interesul. Există și un volum doi numit În pat cu regina, îmi doresc să ajung și la acela cândva. Dacă ați citit deja cartea, vă aștept cu interes părerile!

În pat cu regele este disponibilă pe Litera, Libris, Cartepedia.

• Titlu: În pat cu regele
• Autor: Eleanor Herman
• Editura: Litera
• An apariție: 2020
• Număr de pagini:348

Fântânile tăcerii este lectura care atrage prin subiect, aspect și mai ales prin omul din spatele cuvintelor. Ruta Sepetys este autoarea de care am auzit în principal numai lucruri bune. Pot să spun că am mers la sigur atunci când am ales lectura pentru prima carte a anului 2022. Am vrut să găsesc acea putere a poveștii pentru care este cunoscută și iată că nu am rămas dezamăgită. Mi-a plăcut povestea, construcția și, cel mai mult, documentarea din spatele cărții. Am observat munca depusă până să citesc ulterior că a durat 8 ani cercetarea, a meritat.

A fost o plăcere să intru într-o mică bucată din istoria Spaniei de după Războiul Civil. Nu este un subiect pe care să îl întâlnesc atât de des, nici în carte nu a fost expus la capacitatea lui maximă, dar detaliile oferite au reușit să creeze o imagine de ansamblu asupra repercursiunilor dictaturii lui Franco. Francisco Franco a avut la dispoziție treizeci și șase de ani să conducă Spania într-un mod crud, având influențele lui Hitler și Mussolini. Între anii 1936 și 1939 a avut loc Războiul Civil Spaniol în care cele două tabere au fost republicanii și naționaliștii, cei din urma fiind conduși de Franco și, evident, câștigând conflicul.

O dictatură de lungă durată

Povestea în care suntem introduși de Ruta Sepetys are loc în anul 1957, în Madrid. În acea perioadă țara trata foarte mult cu America, fapt care a dus la un puternic contrast în cele expuse. Acțiunea se desfășoară în acel oraș, însă pe străzi circulau două lumi diferite. Pașii turiștilor americani se intersectau cu cei ai spaniolilor, dar direcțiile erau total diferite. În timp ce străinii purtau la gât aparate de fotografiat de 300 de dolari americani, localnicii făceau calculele și realizau că acei bani însemnau mai mult decât salariul unui spaniol obișnuit în 5 ani. În acest cadru se întâlnesc Daniel și Ana, personajele care scot la lumină toată frumusețea și stricăciunea vieții din cele două locuri.

Dar, într-o zi, cândva, într-un viitor îndepărtat, când durerea nu va mai fi atât de ascuțită, vocile morților vor găsi armonia cu ale celor vii. Se vor împleti într-o melodie. Ascultă cu atenție, până auzi muzica …

Sacrificii pentru cei dragi

Fântânile tăcerii este o carte despre iubire, sacrificii și luptă pentru supraviețuire. Personajele sunt multe și fiecare are o poveste care te ține cu sufletul la gură. Toate sunt într-o strânsă legătură, dar descoperi asta pe parcurs. Autoarea a ales capitole scurte, cu substanță și imagini din toate ramurile, astfel încât să nu îți dea ocazia să renunți la poveste. Mi-a plăcut mult stilul ei, este accesibil și plăcut. Știe cum să te ducă acolo și să te facă să te macini pentru personaje.

Dacă ar fi să găsesc un minus al cărții, acela ar fi pentru structura din final a relatărilor. Există acolo o ruptură care m-a deranjat și un salt care a fost mult prea brutal față de momentul în care m-a lăsat. Mi-ar fi plăcut o altfel de abordare, dar aceasta este părerea mea. Mai există un subiect abordat în carte, unul foarte important, dar vă las pe voi să îl descoperiți. Un amănunt care a schimbat pentru totdeauna viața a mii se familii. Da, se poate ceva și mai rău pe lângă viața mizerabilă pe care o duceau deja. Vă recomand să citiți cartea pentru o experiență într-o lume parcă prea puțin cunoscută și vă aștept cu interes părerile.

Fântânile tăcerii este disponibilă aici sau aici.

• Titlu: Fântânile tăcerii
• Autor: Ruta Sepetys
• Editura: Epica
• An apariție: 2020
• Număr de pagini: 560

1877: Portretul unei iubiri desăvârșite este noul titlu al lui Marius Albert Neguț care împletește o poveste de dragoste cu clipe crunte din timpul războiului dintr-o perioadă demult apusă. Acțiunea începe în 1876, un an al contrastelor. Pe de o parte avem domnițe care încearcă să țină pasul cu moda pariziană, pe de altă parte vedem o tensiune în rândul celor care se pregătesc fizic și sufletește de un război iminent. În aceste vremuri puse sub semnul întrebării are loc întâlnirea dintre domnița Ileana și tânărul Mihai Anastasescu.

Portretul unei iubiri pe timp de război

Evenimentele decurg într-o atmosferă elegantă, macabră și imprevizibilă, în funcție de momentele cheie ale acțiunii. Dacă m-ați întreba care a fost preferatul meu, n-aș ști să vă răspund. Ultimele pagini mi-au demonstrat că nu a fost niciodată vorba de o departajare clară a evenimentelor, ci de un singur subiect cu diverse ramnificații. Dacă tot am vorbit de final, vă spun de pe acum că a fost unul dintre cele mai bune pe care le-am citit în ultimul an.

Cartea nu are o acțiune complicată, inițial pare simplă, dar curată. Povestea curge de la sine, la început în ritm lejer, atunci când asistăm la întâlnirea parcă ieșită din povești a celor două personaje. Pe parcurs însă, viața de cuplu proaspăt căsătorit rămâne în umbra tranșeelor. 1877 este anul în care românii luptă și culoarea proaspătă a naturii este înlocuită cu negura venită de pe front. Mâinile doamnelor nu mai cunosc parfumul produselor fine, ci sângele taților, fiilor și soților scoși de pe câmpul de luptă în cel mai dezastruos mod. Femei și bărbați luptă pe două fronturi diferte, dar pentru același scop. Toți pentru unul, unul pentru toți și toți pentru țară, pentru ei.

Răbdarea ei părea că dă roade. Întors de la război cu spectrul acestuia adânc impregnat în întreaga ființă, emana atât de multă teamă, încât ea abia recunoștea în umbra tăcută, tristă, bărbatul de care se îndrăgostise, până mai ieri atât de dornic de viață. Cu toate acestea, chiar și așa, timorate, sufletele lor reușeau încă să se atingă și să se dezmierde unul pe celălalt, contopindu-se în nimbul iubirii.

 

O poveste dureroasă

În acest peisaj se scurge și viața personajelor principale. Aici intervine tensiunea și incertitudinea. Teama pe care o emană evenimentele ajunge și la tine. Pe de o parte îl urmărești îndeaproape pe Mihai care luptă cot la cot cu Principele Carol, pe de altă parte ești curios cât va mai rezista Ileana să fie în preajma Doamei Elisabeta în condițiile respective. Problemele se adâncesc și ritmul lecturii începe să o ia la galop. Nu am simțit când am terminat cartea, nu am știut când am început-o și când am terminat-o. Marius Albert Neguț nu a dezamăgit nici de această dată și ne-a oferit o poveste tristă în care urmele războiului își spun cuvântul la nivel de individ.

Vă recomand cu drag 1877: Portretul unei iubiri desăvârșite. O lectură ușoară, frumoasă, cu o construcție care uimește. Vă aștept cu interes părerile despre carte în cazul în care vă hotărâți să o citiți. De la același autor am scris și despre Îngeri rătăciți și Din altă viață, Jurnal de copil.

1877: Portretul unei iubiri desăvârșite se găsește aici sau aici.

• Titlu: 1877: Portretul unei iubiri desăvârșite
• Autor: Marius Albert Neguț
• Editura: Univers
• An apariție: 2021
• Număr de pagini: 224