Minciuni mortale a fost o carte pe care am așteptat-o cu mult entuziasm. După Portocala sângerie, Harriet Tyce vine cu o nouă lectură care este împachetată frumos – copertă faină, prezentare ademenitoare și o poveste cu potențial. Dacă pe prima carte a autoarei am citit-o într-o singură zi, pe aceasta am citit-o în două. Dacă pe prima am citit-o atât de repede fiindcă dădea dependență, la aceasta căutam acea calitate. Mulți „dacă” proveniți din așteptările mele prea mari, probabil. Este riscant să pornești cu impresia că noua carte a autorului va fi mult mai bună decât prima, la fel ca în cazul Pacienta tăcută – Fecioarele. Știu că multe persoane au lăudat a doua carte a lui Alex Michaelides, dar eu am fost puțin mai atentă la detalii și mai critică din cauza sau datorită, cum preferați, așteptărilor. Aici vorbim însă de Minciuni Mortale, așa că voi lăsa deoparte alte cărți și voi prezenta ce mi-a plăcut și ce m-a deranjat la carte.

O dramă din multe puncte de vedere

Pentru mine contează foarte mult acele cuvinte magice de pe copertă care îți dau un indiciu despre ceea ce va urma să citești. „Înfricoșător”, „Exploziv”, „Dă dependență”, „Îți taie respirația”. Cum să mă judecați că m-am așteptat la o poveste care să mă dea peste cap din moment ce îi sunt atribuite așa cuvinte? Am lămurit deci de unde până unde toată acestă nerăbdare a mea. Trecusem de jumătatea cărții și nu înțelegeam relația dintre ceea ce citesc și ceea ce mi-a fost prezentat. Dacă ocolim ce se spune, pot face și eu o prezentare mai pe gustul meu – o dramă de familie, minciuni care pot distruge vieți și o lecție de viață. Dacă iau în calcul doar ce am spus, atunci este o carte perfect în regulă.

Povestea îi aparține lui Sadie, o mamă care a oferit totul familiei și mai ales fiicei sale. În urma unor neînțelegeri cu soțul acesteia, ajunge să se întoarcă în casa copilăriei. Pare o femeie dărâmată din punct de vedere moral, dar pregătită să scoată tot ce e mai bun din orice pentru fericirea singurului copil. Pe tot parcursul cărții se vede determinarea acesteia și exemplul pe care îl oferă ca mamă în contrast cu unii părinți de la școala fiicei sale.

 

Condiția impusă pentru a accesa moștenirea mamei mele se întrunea prin trimiterea lui Robin la Ashams – fară prezența ei acolo, nu aș fi avut acces la această casă sau la micul venit din proprietatea mamei – suficient pentru a trăi, acum, că îmi lăsasem căsnicia în urmă. Când am părăsit casa mamei, cu peste un deceniu în urmă, am jurat pe viața mea că nu mă voi mai întoarce.

 

Minciuni mortale – o lectură ușoară

Povestea se axează atât pe sentimentele și acomodarea fetelor în noua localitate, cât și pe cazul la care Sadie lucrează la tribunal. În ambele locuri adevărul este incert, cu toate că tinzi să alegi să fii de partea spre care te îndrumă autoarea. Toată călătoria a fost lentă, ritmul nu ajută și nici informațiile oferite nu stârnesc prea mult imaginația. S-a încercat și o poveste în fundal care să creeze un oarecare mister, dar pe mine nu m-a impresionat. Mi-a bătut inima mai tare, ca să zic așa, în ultimele pagini, atunci când am înțeles acea poveste din spate. Tot atunci am avut parte și de puțin suspans care a salvat cartea.

Minciuni mortale este o lectuă ușoară și decentă dacă vă raportați la ea ca la o dramă de familie, cum am mai spus. Dar pentru că a încercat să pară că oferă mister și suspans, ceea ce eu nu prea am găsit până când a fost prea târziu, mă simt dezamăgită. Am impresia că anumite detalii pe care s-a insistat în poveste au fost introduse doar pentru a induce în eroare cititorul și pentru a oferi la final o surpriză. Acest lucru este bun în multe cărți, dar aici a fost manevrat cam neinspirat.

Cu toate acestea, cartea clar vrea să transmită un mesaj, mai ales pentru părinți. Ei sunt cei care îi influențează cel mai mult pe cei mici, ei sunt responsabili atât de prezentul cât și de viitorul acestora. Au în mâini o viață pe care trebuie să o modeleze cu grijă și trebuie să realizeze că nimic nu este mai important decât sănătatea fizică și psihică a acestora. Eu, ca de obicei, vă recomand să încercați singuri cartea pentru a vă forma o părere. Până atunci vă doresc lecturi plăcute!

Minciuni mortale se găsește aici, aici sau aici.

• Titlu: Minciuni mortale
• Autor: Harriet Tyce
• Editura: Litera
• Număr de pagini: 400

Fie că mergeți la mare, la munte sau stați acasă în balansoar, vă recomand aceste cărți pentru momentele de relaxare. Sunt titluri care se citesc ușor, dar care vă aduc totuși unele învățături. Am inclus titluri din mai multe categorii, astfel încât să fie pe placul tuturor. Sunt sigură că de unele ați auzit, poate că le-ați și citit. Vă aștept și recomandările voastre și vă urez o vară (sau ce a mai rămas din ea) minunată și plină de lecturi faine!

Dinți de lapte

Dinți de lapte este romanul care a prins un val uimitor pe rețelele de socializare din momentul lansării acestuia. Zoje Stage vine cu o idee nouă de carte, cel puțin pentru mine. Astfel am intrat și eu în cercul persoanelor care și-au dorit mult să citească despre monstrulețul care încearcă să își omoare mama. Dacă nu ești obișnuit cu povești care amintesc de filmele horror, probabil nu va fi o lectură confortabilă. Dacă îți plac însă thrillerele mai dure și nu ai probleme cu subiectele ciudate și, pe alocuri, înfricoșătoare, atunci s-ar putea să te bucuri de o carte unică. Citește toată recenzia aici.

 

Portocala sângerie

Portocala sângerie este o nouă apariție de care m-am bucurat într-o singură zi. Am descoperit că Harriet Tyce are darul de a scrie într-un ritm alert, presărat cu momente de suspans și tensiune. Nu pot spune că m-a luat prin surprindere finalul, așa cum se întâmplă în alte cazuri, dar m-am bucurat de poveste și de modul în care a aranjat lucrurile. Portocala sângerie propune subiecte despre lipsa devotamentului în căsnicie, despre impulsuri nestăpânite, despre violența domestică și pierderea respectului de sine. Citește toată recenzia aici.

 

Oameni anxioși

Fredrik Backman a reuşit să mă impresioneze din nou. Ţinând cont de cărţile citite de la acest autor până în momentul de faţă, nici nu se putea altfel. Rar descopăr cărţi care să îmbine comedia cu drama atât de subtil. Oameni anxioşi este o lectură cu de toate, chiar şi cu elemente care ar putea fi folosite în cărţile bune de dezvoltare personală. Toate aceste lucruri îmi demonstrează încă o dată că Backman este un maestru al cuvintelor, dar şi al subiectelor. Nu caută niciodată ceva complicat de care să se lege, prinde ideile cele mai simple din vieţile oamenilor şi le redă pe hârtie într-un stil original. Citește toată recenzia aici.

 

Acolo unde cântă racii

Acolo unde cântă racii vei găsi liniştea pe care o cauţi atât de des, acolo este locul în care poţi fi protejat de cei care nu îţi inspiră încredere. Un astfel de loc a construit Delia Owens pentru personajul principal din cartea de faţă. Termenul exotic cred că este cel mai potrivit pentru descrierea decorului în care îşi desfăşoară activitatea personajul -Fata Mlaştinii – Kya. Citește toată recenzia aici.

 

Primăvară în Toscana

Primăvară în Toscana m-a surprins într-un mod plăcut. Cu peisaje de vis, personaje ale căror relații sunt complicate și cu o poveste încântătoare, cartea are o prospețime aparte. Aceasta reuşeşte cu succes să îți inducă o stare de bine cu fiecare pagină parcursă. Am descoperit o lectură care mi-a oferit o mulțime de sentimente. Abordează o așa varietate de întâmplări, încât nu te poți abține de la un zâmbet sau chiar un hohot de râs. Citește toată recenzia aici.

 

Fata dinainte

În general oamenii tind să facă schimbări majore în momentul în care trec printr-un eveniment traumatizant, dar modul în care aleg să o facă rămâne la latitudinea lor. Unii aleg să schimbe ceva nesemnificativ, însă alții fac direct un pas mare, până la alegerea unei noi locuințe. Fata dinainte și fata de acum au avut norocul sau neșansa să aleagă casa visurilor oricărei persoane iubitoare de tehnologie. One Folgate Street este locul în care J.P. Delaney a ales să dea peste cap viața personajelor iar nouă, cititorilor, să ne întindă nervii la maxim. Citește toată recenzia aici.

 

Fecioarele

Fecioarele este cel mai nou roman al autorului Alex Michaelides. După succesul avut cu Pacienta tăcută, care în opinia lui A.J. Finn este thrillerul perfect, Alex revine în fața cititorilor cu o altă enigmă. Ne prezintă o serie de crime, un mister care strigă după o rezolvare imediată și un individ pus pe rele. Recunosc că am pornit cu așteptări mari de la această carte, titlul și coperta sunt foarte bine alese și mi-am dorit mult să fiu printre acele persoane care îi acordă notă maximă. Din păcate nu a fost cazul și o să prezint fără amănunte care să vă strice plăcerea lecturii, atât părțile bune, cât și cele care m-au dezamăgit. Citește toată recenzia aici.

 

Ultimul oaspete

Ultimul oaspete este un thriller pe care l-am citit foarte repede. Vă mărturisesc că mi-a luat ceva timp să decid dacă mi-a plăcut sau dacă doar l-am considerat okay. Pe de o parte, cartea are un ritm satisfăcător, întâmplările curg una după alta şi eşti introdus în acţiune destul de uşor. Pe de altă parte, autoarea pare că te ademeneşte şi promite ceva spectaculos, lucru pe care eu nu l-am descoperit. M-a ţinut în suspans, dar în mijlocul acţiunii a apărut o mare bubă din punctul meu de vedere. Cred că înţelegeţi această nehotărâre a mea, sigur aţi păţit şi voi. Însă momentan vreau să vă povestesc despre acţiune. Citește toată recenzia aici.

 

Cele patru vânturi

Cele patru vânturi de Kristin Hannah mi-a reamintit motivul pentru care citesc. Eram la ultimele pagini și emoțiile mele o luaseră razna. Cei care mă cunosc știu cât de mult îmi place această autoare pentru subiectele abordate, pentru felul în care scrie, dar mai ales pentru ceea ce reușește să te facă să simți. Nu s-a îndepărtat nici de data aceasta de elementul ei de suflet – relația dintre două femei. În cazul de față ne referim la cuplul mamă-fiică, în jurul căruia s-a construit o minunată și, în același timp, tristă poveste de viață. Citește toată recenzia aici.