Marea iubirii pierdute este a doua mea întâlnire cu Santa Montefiore, prima fiind cu Primăvară în Toscana. Nu m-am putut abţine şi am făcut mici comparaţii ce ţin de poveste, ritm şi stil. Cu toate acestea, am reuşit să le separ şi să le privesc individual aşa cum merită. Întotdeauna am fost atrasă de subiectele care au la bază familii de aristocraţi, aşa că m-am bucurat să descopăr personaje noi din această sferă. Nu am compătimit pe nimeni, cu toate că aceştia parcă cereau o astfel de atenţie. I-am privit dintr-un colţ pe fiecare în parte şi m-am amuzat de problemele cu care obişnuiesc să se confrunte.

În vara anului 1958, conacul Pendrift Hall era plin de viaţă. Cu mic cu mare, membrii familiei ce deţineau domeniul din Cornwall îşi petreceau în linişte ultimele zile de vacanţă. Sub fiecare zâmbet existau totuşi tot soiul de frământări. În funcţie de statutul şi vârsta acestora, masca pe care o afişau proteja punctele slabe care i-ar fi putut compromite. În aceste condiţii a avut loc elementul declanşator, căci o catastrofă s-a abătut asupra tuturor, iar lucrurile au luat o întorsătură cât se poate de ciudată.

Probleme în Paradis

Singura interesată de cauza şi credibilitatea nefastei întâmplări este Celestria. Deoarece am petrecut multe pagini în compania ei, am reuşit să descopăr multe nuanţe ale acestui personaj. Făcând parte dintr-o familie înstărită, era inevitabil să nu aibă comportamentul tipic fetelor mironosiţe. Când vine vorba despre acest gen de personaj, pur şi simplu nu am cum să mă supăr. În schimb, ceea ce pot face este să mă amuz şi să mă las condusă de copilăriile de care dă dovadă. Mi-a plăcut faptul că au fost prezentate amănunţit elementele de suprafaţă ale Celestriei, deoarece mi s-a oferit ocazia de a descoperi singură interiorul. 

Cartea are două părţi: prima ne oferă diverse detalii despre vieţile şi interesele personajelor, iar a doua se bazează pe călătoria Celestriei pentru aflarea adevărului. Mi-a adus un strop de încântare iniţial, căci m-am bucurat de descrieri şi conversaţii piperate. Am reuşit să mă familiarizez uşor cu personajele şi să le clasific după diverse criterii. De la jumătatea cărţii lucrurile au început să fie mai alarmante, misterul se cerea dezlegat şi apăreau noi personaje. Nu ştiu dacă să fiu deranjată de întâmplările care s-au conturat periculos de repede sau ar trebui să las totul pe seama vremurilor respective. 

O călătorie cu surprize

Faţă de alte cărţi care abordează subiectul dramelor familiale din acea perioadă, Santa Montefiore reuşeşte să strecoare un element surpriză. Îşi propune să aducă ceva nou pentru acest gen de lectură şi alege un mister. Dacă la început mi se părea cât se poate de uşor de elucidat, până la final vă garantez că va fi neaşteptat. Este ciudat şi în acelaşi timp inteligent. Dacă l-am acceptat sau nu voi păstra pentru mine, fiindcă îmi doresc să trageţi singuri concluziile.

În ceea ce privea membrii familiei Montague, nimic nu era ieşit din comun în acea vară a anului 1958. Nici urmă de nemulţumire. Nici o umbră de nefericire. Nimic.

Tare mult s-au înşelat aceştia când au crezut că vor încheia vara cu bine. Cu această ocazie, autoarea reuşeşte să le scoată la suprafaţă frământările interioare, problemele sociale şi dorinţele adevărate. I-am văzut captivi într-un glob de cristal care la un moment dat a fost scuturat. Perturbarea normalităţii i-a făcut să devină haotici, să îşi uite valorile sau pur şi simplu să deschidă ochii. Fiecare s-a descurcat pe cont propriu şi au ales tactica „de luptă” care i-a caracterizat cel mai bine. 

Marea iubirii pierdute nu are un ritm constant, ceea ce uneori poate fi deranjant, însă îţi oferă posibilitatea de a te relaxa. Este o lectură care se citeşte uşor şi care cu siguranţă îţi poate aduce zâmbetul pe buze. Vei descoperi intrigi, poveşti de dragoste şi mistere ce necesită o rezolvare. Vă doresc lectură plăcută şi vă aştept impresiile!

Dacă doriţi să achiziţionaţi cartea o găsiţi aici.

• Titlu: Marea iubirii pierdute
• Autor: Santa Montefiore
• An apariție: 2010
• Editura: RAO
• Număr de pagini: 448

Primăvară în Toscana m-a surprins într-un mod plăcut. Cu peisaje de vis, personaje ale căror relații sunt complicate și cu o poveste încântătoare, cartea are o prospețime aparte. Aceasta reuşeşte cu succes să îți inducă o stare de bine cu fiecare pagină parcursă. Am descoperit o lectură care mi-a oferit o mulțime de sentimente. Abordează o așa varietate de întâmplări, încât nu te poți abține de la un zâmbet sau chiar un hohot de râs.

Primăvară în sufletul tuturor

Gracie Burton are o viață monotonă, captivă în „clubul doamnelor” din zona în care trăiește, o adunare destul de toxică și inutilă. Viața îi este prezentată într-o notă melancolică fiindcă, cu toate că familia ei este compusă din fiică și nepoată, aceasta nu a reușit să lege o relație așa cum și-ar fi dorit cu ele. Toate acestea până într-o zi când observă un anunț referitor la un curs de gătit în Toscana la Castello Montefosco. Numele acesta a trezit în ea valuri de emoții care au determinat-o să ia hotărârea de a-și găsi mulțumirea sufletească în acele clipe ale bătrâneții.

Din momentul în care cele trei femei ajung în ipostaza de a călători împreună în însoritele meleaguri ale Italiei, viața fiecăreia începe să se schimbe frumos cu fiecare clipă petrecută departe de rutina zilnică. Relația acestora este prezentată clar și cu amănunte, ceea ce ajută cititorul să sesizeze ușor fiecare schimbare de-a lungul acțiunii.

Bineînțeles că partea mea favorită din carte a fost evocarea tinereții lui Grace, o perioadă plină de culoare, speranțe și ambiții. Fiecare trăire a personajului a fost însoțită de descrierea Toscanei, iar acest lucru m-a făcut să vizualizez totul cu dorința de a mă afla și eu în acele locuri. Pe parcursul întregii cărți liniștea și frumusețea naturii le ajută pe cele trei femei să se descopere atât pe ele cât și între ele. Sentimente care le erau necunoscute își fac apariția și speranța unui deznodămât frumos este din ce în ce mai mare.

O carte plină de speranță

Îmi place mult când în timpul unei lecturi anumite întrebări încep să își facă loc în mintea mea. Întrebări legate de viața mea și modul în care privesc totul. Cu toate că nu mă așteptam, Primăvară în Toscana m-a provocat să mă gândesc la rutina în care sunt prinsă și uite așa am ajuns să îmi pun îmi revizuiesc prioritățile.

Este frumoasă, luminoasă aș putea spune, și dacă aveți o dispoziție mai proastă cu siguranță este cartea de care aveți nevoie. Eu mă bucur că am reușit să ajung la ea și că pot să v-o recomand și vouă. Vă urez lecturi plăcute și vă aștept părerile legate de ea!

Dacă doriți să achiziționați cartea o găsiți pe Litera sau pe Cărturești

• Titlu: Primăvară în Toscana
• Autor: Santa Montefiore
• An apariție: 2020
• Editura: Litera
• Număr de pagini: 384