Despre viața de zi cu zi…

 

● Care este activitatea pe care o faci zilnic, fără excepții?

Postez pe pagina de Facebook. Pe Insta mai ratez câteodată, dar pe Facebook foarte rar se întâmplă.

 

● Ce îţi doreai să devii atunci când erai mică?

Pilot, arheolog, doctor, polițist, marinar, cântăreață (aici nu prea mă ajuta vocea, recunosc). Am vrut să mă fac și scriitoare, dar mi s-a zis că scriitorii mor de foame. Nu mi-a plăcut perspectiva. Cred că le-am încercat pe toate în copilărie. Când eram foarte mică voiam să fiu sirenă, vrăjitoare și alte creaturi fantastice, dar n-am vrut niciodată să fiu prințesă, nu știu de ce nu m-a atras. Poate de vină e și faptul că nu mi-a plăcut niciodată culoarea roz.

 

● Ce anume te inspiră cel mai mult?

Viața, oamenii, muzica, experiențele personale, raza de lumină care se strecoară pieziș pe fereastră, printre perdele și lasă particulele de praf să zboare bezmetice în văzul tuturor, lucrurile frumoase, lucrurile defecte, imperfecte. În orice găsesc inspirație. Și nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru asta.

 

În postura de cititor…

 

● Ce carte citești în momentul de față?

Biblioteca de la miezul nopții – Matt Haig.

 

● După ce criterii îţi alegi cărţile pe care le citeşti?

Coperta e importantă pentru mine. Da, fac parte din acea categorie meschină de oameni care judecă o carte după copertă.

Titlul contează mult. Trebuie să îmi trezească interesul sau să îmi transmită ceva.

Descrierea e și ea importantă, deși în ultima vreme nu știu dacă am mai citit-o la vreo carte. M-am lăsat surprinsă.

Autorul e foarte important. Dacă îmi place cum scrie cineva, cu siguranță voi cumpăra și celelalte cărți ale sale. Dacă nu îmi place…de obicei citesc 2-3 cărți ale aceluiași autor până să renunț definitiv la el. Unii merită a doua șansă.

Nu prea mă ghidez după recenzii pentru că am niște gusturi literare foarte capricioase. Prefer să trag singură concluzii.

 

● Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Am mulți autori preferați, dar îl voi menționa pe Backman pentru că are un stil care îmi ajunge la suflet de la primele rânduri. E simplu și plin de încărcătură, nu exagerează, nu ține partea nimănui, nu îmi dă impresia că „face pe deșteptul”, așa cum au mulți autori tendința să facă.

Iar cartea preferată… Nu, nici aici nu pot alege. Citesc foarte mult, cât de mult pot. Autori străini, autori români, genuri diferite, clasici, contemporani. În fiecare categorie am câte o carte preferată. Citesc de toate pentru că sunt un om obișnuit să facă mereu comparații. Am impresia că doar făcând comparații pot să evoluez. Am crescut cu întrebarea aia nenorocită care a chinuit multe generații: „X de ce poate și tu nu poți?”. Și am făcut tot posibilul să pot, să fiu mai bună, să nu existe termen de comparație între mine și alții, să fiu acel „x” care poate, când alții nu pot. Nu încurajez mentalitatea asta pentru că au fost momente când m-a durut și m-am simțit insuficientă, dar trebuie să recunosc că a dat rezultate. Știu că nu voi putea niciodată să fiu mulțumită pe deplin de mine, știu că toată viața voi continua să mă compar cu alții, dar am făcut din comparațiile astea o scară pe care o urc treaptă cu treaptă. Există un gram de bine în fiecare rău, probabil.

Iar am deviat de la întrebare.

 

În postura de scriitor…

 

● Ai ştiut dintotdeauna că vei scrie sau că îţi doreşti asta?

Da!

Poate conștientizarea a venit ceva mai târziu, prin clasa a 2-a sau a 3-a când am scris primele poezii (versuri, nu vreau să exagerez), dar dorința asta de a scrie a fost mereu prezentă. Eu nu îmi amintesc, dar îmi povestește mama că scriam peste tot prin casă. Mă ascundeam în dulap cu pixuri, creioane, culori și mâzgăleam acolo lucruri fără sens, iar când mă întreba ce fac, răspundeam simplu „scriu”. „Ce scrii?” mă ataca ea înapoi. „Povești” răspundeam.

Atunci nu cred că era relevant, dar acum, privind înapoi, s-ar putea să fie.

 

● Îţi propui o perioadă din zi în care să scrii sau inspirația apare în cele mai neașteptate momente?

Câteodată mă lovește „din senin”. Mi se întâmplă să fiu pe stradă sau în mașină și să mă gândesc la cu totul altceva, iar în minte să-mi încolțească ideea unei povești sau a unui personaj. Când se întâmplă asta, scriu repede în telefon totul, cât mai detaliat pentru că la fel cum vin, tot așa pleacă aceste idei.

Nu am o perioadă a zilei preferată pentru scris. De obicei, când scriu o carte, înțepenesc cu laptopul în brațe. Scriu de dimineața până noaptea târziu sau chiar până a doua zi. La mine inspirația vine scriind, în mare parte. Cu cât scriu mai mult, cu atât am mai multe idei, cu atât aș scrie și mai mult.

Dar, dacă ar fi totuși să aleg un moment mai „special” în ceea ce privește inspirația, aș alege minutele de dinainte să adorm. Mă lupt adesea cu insomnii. Mi se întâmplă să mă pun în pat și să mă întorc de pe o parte pe alta o oră, două, câteodată mai mult. Și e un moment, undeva în starea de veghe, când nu sunt nici adormită, nici trează, în care încep să mi se aranjeze cuvintele în cap în versuri sau fraze frumoase.

Recitind ce am scris, sună absurd. Dar așa e. Când se întâmplă, mă ridic din pat și scriu poeziile respective. De câteva ori am zis „lasă, le scriu mâine dimineață”, dar dimineața nu le mai știam. Și îmi părea rău.

 

● Cât de mult analizezi o frază înainte de a o considera finalizată?

Depinde de frază. În general, nu de foarte multe ori. Mă consider o norocoasă pentru că la pasajele în care descriu stările personajelor și la narațiune îmi vine totul foarte ușor în mod natural. La dialoguri sunt mai exigentă pentru că mi se pare important ca ele să caracterizeze personajele, să fie interesante, să nu plictisească. Dialogul trebuie să curgă într-un anume fel. Cititorul așteaptă dialogul și e mai ușor să-l dezamăgești acolo. Urăsc dialogurile de genul „Bună! Ce faci? Bine. Tu?”.

Dialogul e singura parte la care câteodată mă blochez. Când se întâmplă, iau o pauză, fac o plimbare și revin la scris cu mintea mai limpede.

 

● De unde îţi vine inspiraţia pentru operele tale?

„Opere” e mult spus. La fel cum nici titulatura de „scriitor” nu cred că mi se prea potrivește. Sunt un om care scrie. Atât.

Revenind la întrebare: de peste tot. Mintea umană e un mecanism extrem de interesant. În cazul meu, ia o față de undeva, o tipologie de altundeva, ticuri, însușiri și le lipește într-un personaj original. Mă gândesc la o situație și plasez personajul respectiv acolo, apoi mă întreb ce ar face omul ăsta, așa cum e el, în acest caz? Planurile mele pentru cărți nu sunt rigide tocmai din această cauză. Mi se pare o greșeală mare să tratezi personajele ca pe simple marionete care se plimbă prin acțiune așa cum le porți tu, ca om care scrie. Acțiunea și tipologia personajelor trebuie să se potrivească, altfel pare totul tras de păr, îți pierzi credibilitatea. Ajungi să iei decizii prostești pentru personaje tocmai pentru a te încadra în tiparul de la început. Eu cred că ar trebui să lăsăm și personajelor o libertate a lor. Iar de la un punct, totul curge de la sine.

Revenind la inspirație – mulți autori și artiști, în general, consideră că arta ia naștere doar din tristețe, din nefericire, că de acolo vine inspirația. Nu știu dacă e adevărat. Tind să cred că da. Tind să cred că nu. Și ca să justific… Întotdeauna am avut un sâmbure de tristețe în mine. Îl simt acolo, e al meu. Sunt un om fericit, am o mulțime de motive să fiu, dar sâmburele ăsta e acolo. Mă face să plâng când aud anumite acorduri, când privesc un apus frumos sau când simt miros de lemn ars pe străzile de acasă. Nu e nostalgie, nici sensibilitate, nu sunt amintiri. Ce simt eu atunci e tristețe. Poate din sâmburele ăsta pleacă dorința de a scrie, nu știu. Dar știu că e doar un sâmbure și că s-ar putea să-l avem mulți dintre noi în suflete. Și mai știu că e bine să trăim în pace cu el, dar să nu-i dăm voie să încolțească și să prindă rădăcini.

 

● Care a fost elementul declanşator care a dus la scrierea primei cărţi?

Am început o sută de cărți înainte să o public pe prima. Acum îmi pare rău că nu am păstrat acele caiete pe care scriam. Îmi era rușine că scriu, îmi era teamă că vor citi alții și îmi vor interpreta sau răstălmăci cuvintele. Le-am ascuns, ars și aruncat pe toate. Din aceleași motive am ales să public cu pseudonim. Plus multe altele.

Totuși, acestea nu au fost chiar cărți, doar începuturi. Prima scriere pe care o pot numi aproape carte e o jumătate de roman de care nu am mai fost mulțumită și la care am renunțat. Am folosit câteva idei de acolo în primul volum al trilogiei „Mai presus de el”. Culmea, nici documentul cu acea carte nu știu pe unde mai e, dacă mai e pe undeva.

Iar elementul declanșator care a dus la scrierea primei cărți publicate au fost oamenii, oamenii care mă urmăreau pe Facebook și îmi citeau blogul. Mi-au cerut cartea asta, au așteptat-o. Mi-o doream și eu, dar mi-era teamă să scriu, să sper, să visez. Și totuși am îndrăznit. De atunci nu mi-a mai fost niciodată teamă să îndrăznesc să visez. Și am o mulțime de visuri care câteodată mi se par „prea mari”. Dar nu e nimic rău în asta. Rău e să visăm „prea mic”.

 

Ce preferi?

 

● Ceai sau cafea?

Cafea când scriu, căci mă apucă dimineața de multe ori și am nevoie să-mi țin ochii deschiși. Ceai în restul timpului.

 

● Film la cinema sau acasă?

La cinema. Mi-e dor de un film la cinema.

 

● Pix sau stilou?

În ultima vreme doar pix. Știu că unii au preferințe, pentru mine nu contează. Singurul moft pe care îl fac e faptul că vreau să alunece greu pe hârtie. Scriu urât și dezordonat, dovadă a gândirii mele haotice, așa că am nevoie de puțin ajutor de la instrumentul de scris.
Cărțile le scriu la laptop. Dar ideile principale și tipologiile de personaje le schițez pe hârtie.

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Cititorii mă pot găsi pe Facebook, Instagram și, mai nou, pe Wattpad. La mesaje răspund mai repede pe Instagram. La cele de pe Facebook am acces doar de la laptop. Și nu, nu mă deranjează niciodată să primesc mesaje. Mulți oameni încep cu „scuze că deranjez” sau „nu vreau să deranjez”. Mie îmi face plăcere să vorbesc cu fiecare în parte. Cu unii dintre cititori am legat chiar prietenii foarte frumoase.

Cărțile pot fi cumpărate de pe site-ul editurii Bookzone. Și cred că de la alte câteva, dar nu aș ști să dau nume.

 

Despre viața de zi cu zi…

 

● Ce anume te inspiră cel mai mult?

Liniștea din casă, frânturile pe care le prind din discuțiile celor pe lângă care trec pe stradă sau pe care îi aud din balcon, de exemplu, și după care încerc să reconstruiesc discuții și contexte, imaginându-mi bucățile lipsă; o carte bună sau nu, că sunt și situații când îmi zic că mie mi-ar fi ieșit mai bine; un film, deși mai rar, ceea ce visez dacă dorm mult și bine, așa cum am nevoie mereu.

 

● Ți-ai dorit să devii scriitoare de când erai mică sau pasiunea a apărut mai târziu?

Pasiunea a fost mereu acolo, dorința nu. Nu mi-am dorit asta neapărat nici când am publicat, s-a întâmplat pur și simplu; eu căutam să primesc feedback la ce scriam, am primit propunerea de a publica și-apoi am rămas pe acest drum. Acum da, simt o oarecare datorie, pe lângă respect, față de oamenii care mă citesc constant și care n-au greșit cu nimic, săracii.

 

● Care este motto-ul tău?

De când mi-am dat seama că mă sperie certitudinile, nici măcar motto nu mai am.

 

În postura de cititor…

 

● Ce carte citeşti în momentul de față?

Lucia Berlin, „Manual pentru femei de serviciu”. Și răspund acestei întrebări privind spre stânga, unde se află corpul de bibliotecă în care am TBR-ul, aproximativ 100 de cărți ce trebuie citite cât mai curând, care au ajuns acolo pentru că „vai, îmi trebuie exact acum cartea asta, jur că pe asta o citesc de mâine”.

 

● Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Autorii preferați sunt măcar câteva zeci, mi-ar fi greu să numesc doar pe cineva. Însă cei cu care rezonez cel mai mult ar fi, printre cei pe care inevitabil îi nedreptățesc uitându-i acum, Mircea Cărtărescu, Flavius Ardelean, Radu Găvan, Paul Auster, Fredrik Backman, Karl Ove Knausgaard, Mihail Vakulovski, Olivia Gatwood, Elena Ferrante, Ioana Maria Stăncescu, Margaret Atwood, Stefan Ahnhem…

 

● Te exteriorizezi atunci când citeşti?

E nevoie ca o carte să iasă în evidență într-un mod foarte pregnant ca să scot vreun sunet, să am vreo expresie anume. Altfel, la fel ca-n viață, my resting bitch face ajută să nu transmit vreun mesaj interpretabil. Dacă-mi place o carte, se va vedea în postările de pe social media și-n recenziile de pe ancazaharia.ro.

 

În postura de scriitor…

 

● Ai un loc preferat în care scrii, loc în care simți că inspirația îți vine mai ușor?

Orice loc liniștit, unde pot asculta unul dintre radiourile mele preferate, cu cântecele eclectice pentru hipsteri care se cred scriitori, musai cu cafea alături, eventual care să curgă la nesfârșit și să fie doar puțin călduță, nu rece, nu fierbinte. E nevoie de atât de puțin. Și apoi de inspirație, haha.

 

● Care a fost elementul declanşator care a dus la scrierea primei cărţi?

Ca la mulți oameni care scriu și pe care-i știu, suma experiențelor prin care ai trecut înseamnă și transformarea ta într-un anume om. Iar din acel om poate să iasă o crimă, un copil căruia să-i dai mai departe traumele tale, încercând să-ți zici că tu faci lucrurile diferit, o carte. În cazul meu, „Sertarul cu ură” s-a scris în timp, alcătuit din diverse nefericiri pentru că asta sunt, omul care nu poate scrie când e bine, și-a ajuns să prindă viață dintr-un motiv mult mai ancorat în concret și real: cartea a fost ce am pregătit, în cele din urmă, ca lucrare finală la masteratul făcut la Litere.

 

● Analizezi mult o frază înainte de a o considera finalizată?

Nu, niciodată. Zic sau scriu ceva și așa rămâne. Dacă e o prostie, cu-atât mai bine, dispar repede de pe radarul literaturii române și-mi văd de viață în continuare, fără iluzia că aș fi mare scriitoare dacă aș șterge și rescrie de zeci de ori.

 

Ce preferi?

● Pix sau stilou?

Pix, dar cu gel negru și vârf cât mai subțire. Altfel scriu ca un măgar care abia ieri a pus dinții pe o unealtă de scris. Și am tot atâta bună-dispoziție ca un animal pus să facă asta.

 

● Ciocolată albă sau neagră?

Kilogramelor mele le va veni greu să creadă, însă nu de la ciocolată sau dulciuri au apărut. Nici albă, nici neagră, nu-mi place ciocolata. Poate doar dacă e bombonică din aia cremoasă cu alcool în centru, dar acolo cred că altul este elementul-cheie, nu culoarea învelișului.

 

● Ceai sau cafea?

Cafea. Ceai beau doar de un an de zile, alți 28 m-am ținut departe de licoarea asta pe care încă nu o înțeleg, dar o beau acum de dragul unui om.

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Prin librării, mai prin toate; dacă am dispărut de pe undeva sau sunt prea obscură pentru librarii care nu m-ar găsi în fundul raftului de români contemporani, sunt de găsit online, acolo e mereu mai simplu, mai rapid, mai ieftin.

 

 

Despre viața de zi cu zi…

 

●  Dacă ai putea alege un cuvânt care să descrie viaţa ta, care ar fi acela?

Cred că…schimbătoare. Poate. Da, pentru că am făcut schimbări radicale de-a lungul timpului și nu știu de ce îmi tot vine să mă caracterizez prin asta, prin schimbările pe care le-am tot făcut.

 

●  Care este activitatea pe care o faci zilnic, fără excepţii?

Citesc. Se întâmplă fără excepții de când am descoperit un challenge drăguț în comunitatea cititorilor de pe Instagram, lansat de o persoană pe care o admir mult, Andreea Chiuaru. Se numește #10minutesreadingchallenge și se bazează pe faptul că nu contează câte pagini citești într-o zi, dar nu lăsa să treacă ziua respectivă fără cel puțin 10 minute de lectură. Așa că eu din luna martie a acestui an pot spune cu mâna pe inimă că nu am lăsat să treacă o singură zi fără să citesc.

 

●  În care perioadă a zilei te simți cel mai productivă?

Aș fi spus dimineața, dar mă corectez degrabă să răspund că în prima parte a zilei. Asta pentru că sunt zile în care nu mă trezesc chiar la prima oră, cu toate că sunt o persoană matinală. Dar și atunci când se întâmplă să dorm până mai târziu, primele ore după ce mă trezesc sunt cele mai prețioase în termeni de lucru, creație, concentrare și voință.

 

În postura de cititor…

 

●  Ce carte citești în momentul de față?

Istanbul de Orhan Pamuk.

 

●  Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Of, cum să răspund eu la întrebarea asta când tocmai anul acesta, cu câteva luni în urmă, topul meu a suferit un șoc, după mai bine de zece ani de părere neschimbată? Nu pot să îți răspund cu un singur titlu. Zece ani sunt prea mulți, iar faptul că Mizerabilii a lui Victor Hugo a căzut subit și neașteptat pe locul doi, nu înseamnă că nu rămâne o carte de suflet în continuare. Numai că, în aprilie, am citit cartea O viață măruntă care m-a dat complet peste cap și care a devenit cartea mea preferată. Nu pot spune că autoarea, Hanya Yanaghiara, este scriitoarea mea preferată pentru că de obicei citesc minimum două, trei cărți de la același autor pentru a îl declara autorul meu preferat, însă eu am citit numai acest roman și nu știu prea multe despre ea în rest. Autorul meu preferat a fost Milan Kundera tocmai din acest motiv. Într-o vară, pe când eram în liceu, i-am citit toate cărțile care se traduseseră în limba română până la momentul respectiv. Le-am devorat și mi-au plăcut enorm. Însă sunt cam cincisprezece ani de atunci, așa că nu mai am un autor preferat astăzi, așa cum a fost Milan Kundera atunci. Mai nou citesc foarte multă nonficțiune, iar autorii sunt variați. Îmi vine în minte Irvin Yalom, însă i-am citit numai două cărți.

 

●  Te exteriorizezi atunci când citești?

Cam da. Am aflat asta odată cu Mizerabilii, în urmă cu mult timp, cu toate că și înainte de această carte trăiam foarte mult împreună cu personajele. Dar îmi este greu să îmi amintesc dacă am plâns sau râs sau cum am trăit la cărți citite cu prea mult timp în urmă, cum ar fi Singur pe lume sau Cireșarii, însă cea mai veche amintire cu pagini de carte udate de lacrimi este când citeam Mizerabilii. Și da, admit, s-a întâmplat și cu O viață măruntă, și cu Poate ar fi bine să discuți cu cineva, și cu Un bărbat pe nume Ove, toate citite în trecutul apropiat. Hm, deja încep să mă simt ca o plângăcioasă.

 

În postura de scriitor…

 

●  De ce ai schimbat coperta cărţii tale?

Prima copertă a fost o alegere de impuls, mânată de cât de mult m-am implicat și a însemnat și încă mai înseamnă pentru mine ultimul capitol al cărții. Coperta inițială era o ilustrație care atrăgea atenția asupra acelui capitol la care eu țin foarte mult, capitol total diferit de celelalte 12, pe care eu îl consider un fel de întorsătură de situație la tot ce scriu până la el. În realitate, însă, cartea mea se adresează tocmai celor care ar respinge o copertă de felul primeia. Am conștientizat acest lucru poate mai târziu decât ar fi trebuit, însă nu îmi pare rău, mi se pare o lecție frumoasă și sunt suprinsă de cât de împăcată am acceptat schimbarea aceasta, eu, care eram cam rezistentă la schimbare atunci când țineam foarte mult la un anumit lucru. Mi-am dat seama că publicul cărții constă mai degrabă în persoane care s-ar regăsi în acele povești, așadar cu o stimă de sine scăzută sau cu dificultăți în cuplu, în viață, persoane care nu sunt ok cu ele. Ori o persoană care nu este bine cu sine, va respinge anumite imagini, va evita, va avea bariere, fie conștient sau subconștient. Așadar, schimbarea coperții era absolut necesară din moment ce mi-am dorit să ajungă mai mult la cele care au nevoie de cartea mea pentru ce scrie în ea. Am întâlnit cititoare care preferau prima copertă. Ce crezi că mi-au spus după ce au citit cartea? Te rog să mă ierți, dar nu m-am regăsit deloc în cartea ta. Această reacție m-a făcut să fac legătura. Îți place coperta, ești ok cu tine. Eu am scris Terapie pe salteaua de pilates pentru cele care nu sunt ok cu ele. Schimbă coperta. Și-am schimbat-o…

 

●  Îți propui o perioadă din zi în care să scrii sau inspirația apare în cele mai neașteptate momente?

Nu îmi propun o perioadă din zi și nici nu aștept mereu să apară inspirația. Pot scrie în orice moment mă apuc. Dacă am zile în care jobul, sala, alte activități îmi ocupă timpul prea mult, prefer ca înainte de culcare să citesc câteva pagini decât să scriu. Dacă însă am câteva ferestre de timp liber, profit de ele pentru a scrie, indiferent de moment al zilei sau de locul în care mă aflu. Sunt genul de persoană care poate scrie la comandă, oricât și despre orice, însă nu profit de această abilitate atunci când îmi scriu cărțile. Acolo pun suflet.

 

●  Ce te inspiră cel mai mult atunci când scrii?

În momentul de față, și prevăd că pentru încă vreo câțiva ani de aici înainte, povești de viață cu izvorul în traume vechi, povești ale oamenilor adulți care repetă tipare sau care se luptă cu tipare datorate anumitor experiențe traumatizante (conștientizate mai mult sau mai puțin) din copilărie. Mă refer la câțiva ani de acum înainte pentru că Terapie pe salteaua de pilates este doar un început timid, o culegere micuță de 13 povești diferite care își au rădăcina în ce am spus mai devreme, însă deja îmi scriu a doua carte care va pune mult mai mult lupa pe ceea ce înseamnă maturitate nesănătoasă, relații disfuncționale, traumă și consecințele ei. Asta mă inspiră momentan, asta scriu. Cartea la care lucrez acum are multă legătură cu prima pentru că este o replică masculină, scriu despre un bărbat care întruchipează tot răul trăit de clientele Veronicăi din cartea de debut. Pot să spun că, în cazul meu, inspirația a venit de la niște povești de viață reale (cartea fiind inspirată din fapte reale într-o proporție de 70%), dar că în timp, odată cu următoarele cărți, se va transforma în imaginație și ficțiune „pe spatele” acelor povești adevărate.

 

Ce preferi?

 

●  Pix sau stilou?

Din păcate pix. Scriu îngrozitor și îmi este teribil de rușine când scriu dedicații pe cărți. Le scriu cu litere de tipar.

 

●  Ceai sau cafea?

Mult lapte cu puțină cafea foarte tare. Cafea

 

●  Ciocolată sau vanilie?

Ciocolată.

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Pe mine mă pot găsi pe Facebook şi pe Instagram și chiar mi-aș dori să îmi scrie și să mă întrebe. Am eu o glumă: dacă tot sunt în viață… Am și un cont dedicat cărților pe care le citesc, pe care nu îl amestec cu cel personal, iar acesta este numei pe Instagram și se numește emilia.citește. Pentru cititorii nonconformiști și nonjudgemental, cartea mea se găsește pe Carturești online, în ediția, glumesc eu, princeps, adică cea cu prima variantă de copertă. Ediția cea nouă poate fi găsită pe Libris.ro.

 

 

 

Despre viața de zi cu zi…

 

● Dacă ai putea invita la cină trei oameni (în viaţă sau nu), care ar fi aceia?

Dacă tot fac cinste, atunci permite-mi să mă mulțumesc cu doi invitați. Mi-ar plăcea să așez la masă doi oameni complet diferiți, dar legați unul de celălalt… Simon Wiesenthal și Hitler să spunem… Sunt curios cum și-ar justifica cel din urmă crimele. Sau aș invita-o pe venerabila Elisabeta Rizea să-i povestească regretatului Nea Nicu la ce torturi a supus-o regimul.

 

● Ce îţi doreai să devii atunci când erai mic?

Copil crescut pe străzile din Ferentari, ce altceva decât șmecher mi-aș fi putut dori să ajung?

 

● Ce anume te inspiră cel mai mult?

Sincer? Tristețea, durerea chiar, nostalgia, emoțiile de tot felul… Am mai spus-o și susțin în continuare: fericirea nu naște altceva decât complacere, mulțumire de sine, stagnare, dacă vrei… Literatura bună (arta) își trage seva din tristeți de tot felul.

 

În postura de cititor…

 

● Ce carte citești în momentul de față?

Ildefonso Falcones – Moștenitorii pământului, continuarea romanului Catedrala mării.

 

● După ce criterii îţi alegi cărţile pe care le citeşti?

Trebuie neapărat să mă atragă primul capitol. În caz contrar, renunț…

 

● Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Îmi place mult literatura de aventuri. Iubesc foarte mulți autori (clasici sau actuali) și nu am un clasament anume. Dar dacă vrei tu, aleg Constantin Chiriță cu ai săi Cireșari, deși Radu Tudoran, de supărare, mi-a întors acum spatele și a plecat din portul minții mele cu Toate pânzele sus, luându-l cu el și pe Dumas tatăl…

 

În postura de scriitor…

 

● Ai ştiut dintotdeauna că vei scrie sau că îţi doreşti asta?

Nu, nu am știut… Am scris primul roman – Îngeri rătăciți – în 2016. Nu știu cum și de ce, deși în ultimii ani am răspuns în fel și chip acestor întrebări.

 

● Îţi propui o perioadă din zi în care să scrii sau inspirația apare în cele mai neașteptate momente?

Scriu întotdeauna dimineața, la cafea, moment care la mine depășește orele prânzului.

 

● Cât de mult analizezi o frază înainte de a o considera finalizată?

De nenumărate ori… Dar chiar și așa, când mă întâlnesc cu fragmente din romanele mele, uneori sunt nemulțumit.

 

● De unde îţi vine inspiraţia pentru operele tale?

Întotdeauna pornesc de la o poveste. Aceasta crește, se ramnifică; mai mereu personajele preiau controlul, hotărându-și soarta… Totuși, originea poveștii și a caracterelor este realitatea înconjurătoare. Viața care bate filmul, dacă vrei…

 

● Care a fost elementul declanşator care a dus la scrierea primei cărţi?

Depresia. Scrisul a reprezentat o supapă prin care mintea, copleșită, a refulat. Rezultatul se numește Îngeri rătăciți, roman distins, în 2017, cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”.

 

Ce preferi?

 

● Ceai sau cafea?

Cafea, dar beau și ceai.

 

● Film la cinema sau acasă?

Acasă, dar frecventez și cinematografele.

 

● Pix sau stilou?

Laptop, dacă vine vorba de scris. În viața de zi cu zi, pix, dar de calitate.

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Cititorii mă pot găsi pe Facebook, spațiu unde nu a existat cititor al romanelor mele care să mă contacteze și căruia să nu îi răspund. Îmi respect și iubesc cititorii; pentru ei scriu și fără ei degeaba aș face-o…

Romanele mele pot fi găsite atât online (recomand Libris), cât și în librăriile clasice (mai ales Cerberus). De asemenea, cei care doresc un exemplar cu autograf pot apela la mine.

 

Despre viața de zi cu zi…

 

● Dacă ai alege un cuvânt care să îţi descrie viaţa, care ar fi acela?

Cred că mi-ar trebui câte un cuvânt pentru fiecare perioadă a vieții, pentru că niciuna nu a semănat cu celaltă. Dar dacă totuși ar trebui să trasez cu un singur fir roșu existența mea de până acum, acela ar fi poate: emoție sub toate formele ei.

 

● Ce îţi doreai să devii atunci când erai mică?

Ca orice copil, m-am visat având, pe rând, mai multe meserii: de la vânzătoare, la învățătoare, mai apoi culegător de folclor și apoi ziaristă. Dar din momentul în care am descoperit că scrisul (la început ca intimitate, mai apoi ca modalitate de a pune undeva trăirile pe care nu știam cum să le gestionez), mi-am dorit aproape inconștient să devin scriitoare.

 

● Ce anume te inspiră cel mai mult?

Viața, oamenii, tot ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru, mai ales acele lucruri care ne schimbă, ne fac să devenim mereu și mereu alții, toate acele întâmplări/momente/întâlniri care ajung să ne definească, să ne transforme în cele mai urâte sau frumoase moduri cu putință.

 

În postura de cititor…

 

● Ce carte citeşti în momentul de față?

Pământ american de Janine Cumminns.

 

● Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Am mulți autori preferați, fiecare pentru ceva ce nu are celălalt, iar printre aceștia îi pot enumera pe Javier Marias, Paul Auster, Jose Saramago, Ismail Kadare, Jonathan Franzen, Ian McEwan, Mircea Eliade, Dona Tartt, Elif Shafak, Haruki Murakami, Philiph Roth, Dino Buzzati, Romain Gary, John Steinbeck, Evgheni Vodolazkin, Guzel Iahina, Elena Ferante, Alberto Vasquez-Figueroa, David Grossman și mulți, mulți alții. Mai degrabă am autori preferați decât cărți preferate și asta pentru că îndată ce descopăr un autor care-mi place, cumpăr instintic tot ce a scris și-mi place să observ cum a evoluat de la prima carte la cea mai recentă (ca stil, ca scriitură, ca tematică), care sunt temele predilecte etc.

 

● Te exteriorizezi atunci când citeşti?

Da. Iar atunci când descopăr o carte sau un autor care-mi place le vorbesc prietenilor despre ele, le fac cadou, îmi doresc să ajungă să fie citite de cât mai mulți oameni. Cam am tendința asta de a le împuia capul apropiaților cu „descoperirile” mele. Din fericire, și soțul meu și prietenele mele citesc foarte mult și atunci putem dezbate în voie toate cărțile pe care le citim, ne facem recomandări și ne ținem la curent cu lecturile fiecăreia. Am și câțiva prieteni care-mi cer în mod constant să le recomand cărți (de vacanță, noutăți, de făcut cadou etc), așadar … vorbesc destul de mult despre cărți.

 

În postura de scriitor…

 

● Descrie locul în care scrii cel mai des.

Cel mai des scriu în micuța mea cameră, înconjurată de cărți, împresurată de liniște, cu o cană mare de cafea cu lapte alături. Scriu cu laptopul în brațe, așezată într-un fotoliu lung și lăbărțat, cu picioarele întinse pe un taburet. Îmi place să știu că am colțul meu de scris, oaza mea de liniște. În câteva luni îmi voi redecora camera și sper ca schimbarea să nu-mi strice acest echilibru, ba dimpotrivă, să mi-l îmbunătățească. Lipsa unor locuri în care să-mi așez cărțile frumos, mă obligă să fac aceste schimbări în cameră, așa că voi îmbina necesitatea și utilitatea cu un estetic cât mai potrivit nevoilor mele.

Dar cel mai bine scriu la țară, pe o mică terasă înălțată la nivelul frunzelor copacilor, împresurată de ciripitul păsărilor, cântecul cucului, al mierlelor, bocănitul ciocănitoarei, și seara, de concertul brotăceilor. Iubesc să scriu în mijlocul naturii, să mă simt conectată la ceva ce nu pot numi în cuvinte, dar care îmi pătrunde direct în suflet, mi-l încarcă și mă liniștește. E încă frumos la țară, chiar dacă nimic nu mai e ca pe vremea copilăriei mele, când îmi petreceam toate vacanțele de țară la bunici. E încă ceva ce sper să nu dispară niciodată.

 

● Îţi propui o perioadă din zi în care să scrii sau inspirația apare în cele mai neașteptate momente?

În cazul meu, nu-mi prea pot permite să aștept inspirația. Eu scriu când am timp și nu am creierul prea obosit de la serviciu. Scriu în concedii, în vacanțe, singurele perioade în care îmi pot permite să mă dedic sută la sută scrisului. De obicei, scriu sâmbătă și duminica, după ce termin cele câteva treburi ale casei pe care mă străduiesc să le închei cât mai repede. Și chiar dacă nu reușesc să scriu în timpul săptămânii, personajele cărții mă însoțesc pe tot parcursul ei, astfel încât în week-end știu exact ce vreau să scriu. Poate și de aceea reușesc să mă conectez destul de repede la poveste, chiar dacă procesul de scriere e unul oarecum impus și sacadat.

 

● Care a fost elementul declanşator care a dus la scrierea primei cărţi?

Senzația de trecere a timpului, perspectiva unei vieți privite tot mai des de la celălalt capăt al ei, sentimentul ireversibilului. Înțelegi târziu (sau cel puțin așa a fost în cazul meu) că eșecul de a nu reuși te poate marca mai puțin decât eșecul de nu fi încercat deloc, așa că la un moment dat am încetat să-mi pun întrebarea „cum ar fi dacă?” și am acționat. În momentul acesta nu regret nimic legat de parcursul meu scriitoricesc, ci doar mă bucur că am încercat. Aș fi renunțat (fără să știu măcar) la o parte (una dintre cele mai frumoase, poate cea mai frumoasă) a vieții mele. Scrisul mă împlinește și mă face să mă simt – abia acum – un om complet.

 

Ce preferi?

 

● Ceai sau cafea?

Cafea

 

● Ciocolată sau vanilie?

Ciocolată

 

● Munte sau mare?

Munte

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Cărțile mele se găsesc toate pe site-ul editurii Trei.

Dar și în librării, pe site-urile editurilor, pe alte platforme online cum ar fi: elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturești.ro etc. Sunt cam peste tot. 

 

Despre viața de zi cu zi…

 

● Dacă ai putea alege un cuvânt care să descrie viaţa ta, care ar fi acela?

De când sunt mamă, cred că singurul cuvânt care o poate descrie este: aventuroasă. Nu ştii ce îţi poate aduce ziua, ce lucru nou şi absolut minunat vei învăţa alături de puiul tău. Deci, da, viaţa este o aventură pentru mine, una plină de iubire şi cu glas gingaş de copil.

 

● Există vreun lucru pe care îl faci zilnic, fără excepții?

Nu am un obicei anume. Având o fetiță care se află la o vârstă foarte fragedă, întregul meu univers se învârte în jurul ei.

 

● În care perioadă a zilei te simți cel mai productivă?

Noaptea, cu siguranţă. Când toată lumea doarme şi pot fi doar eu cu mine, cu gândurile şi ideile mele.

 

În postura de cititor…

 

● Ce carte citești în momentul de față?

Tocmai am terminat zilele trecute „Nu ne vom desparţi niciodată”, iar momentan fac o pauză de la lectură. Obişnuiesc să fac asta după ce citesc o carte bună, ca să nu am tendința de a o compara cu cea în curs de citire.

 

● Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Colleen Hoover, cu siguranţă, iar romanul meu preferat este „Totul se termină cu noi”. Deşi a primit foarte multe critici, am impresia că autoarea transmite multă emoţie şi o lecţie importantă pentru tinerele domnişoare. Niciodată nu ar trebui să ramânem ancorate într-o relaţie toxică sau abuzivă!

 

● Te exteriorizezi atunci când citești?

Să ştii că nu… Fiind scriitor, depun mai multe emoţii atunci când scriu ceva decât în momentul în care citesc.

 

În postura de scriitor…

 

● Descrie locul în care scrii cel mai des.

Patul, cel mai confortabil dintre toate. Ideile mă lovesc pretutindeni şi când mă aştept mai puţin, dar mintea mea funcţionează mult mai bine la ore târzii!

 

● Îți propui o perioadă din zi în care să scrii sau inspirația apare în cele mai neașteptate momente?

În aceste momente, scrisul nu îmi este prieten. Recunosc, un factor ar putea fi şi faptul că sunt însarcinată, mă simt constant obosită sau pur şi simplu leneşă… Ideile sunt, cheful lipseşte.

 

● Ce te inspiră cel mai mult atunci când scrii?

Muzica! Cărţile mele se bazează mai mult pe dramă, pe sentimentele personajelor și modul lor de gândire, aşadar, melodiile triste sunt cele mai bune prietene ale mele în momentul în care lucrez la un nou proiect. Îţi oferă acea stare de nostalgie aproape delicioasă pe care o poţi transpune în cuvinte.

 

Ce preferi?

 

● Câine sau pisică?

Nu mă pot decide! Iubesc animalele, iar în prezent am şi pisicuţe, şi căţeluşi!

 

● Ceai sau cafea?

Ouch, nici una! Chiar dacă scriitorii se presupune a fi iubitori de cafea, eu prefer să o înlocuiesc cu „Coca-Cola” sau „Pepsi” cât mai rece sau cu cât mai multă gheaţă!

 

●Ciocolată sau vanilie?

Ciocolată, cu siguranţă!

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Dacă v-am făcut măcar puţin curioşi în legătură cu ceea ce scriu, romanele mele le puteţi găsi pe site-ul editurii Stylished.

Cel puţin ultimele două, căci seria mea de debut a dispărut anul trecut de pe piaţă.

Îţi mulţumesc, Lavinia, pentru acest interviu minunat! Şi vă mulţumesc vouă, celor care aţi citit, pentru că v-aţi rupt din timpul vostru ca să mă cunoaşteţi mai bine! Vă cuprind!

 

Despre viața de zi cu zi…

 

• Dacă ai putea alege un cuvânt care să descrie viaţa ta, care ar fi acela?

Dintr-un univers plin de cuvinte frumoase și puternice, mi-e greu să aleg numai un cuvânt, dar acela ar fi zâmbet. Cred că mi-ar descrie perfect viața, fiindcă zâmbesc în orice situație. Îmi place ca fiecare clipă să mă găsească în brațele unui zâmbet optimist.

 

• Ce ți-ai dorit să fii atunci când erai mică?

Când eram mică îmi doream să fiu polițist, apoi am renunțat și am schimbat poliția cu avocatura. Aveam aceste dorințe pentru că îmi doream să fac dreptate și să îi apăr pe cei nevinovați.

 

• În care perioadă a zilei te simți cel mai productivă?

Dimineața. Clar dimineața am cea mai multă energie și spor în tot ce vreau sa fac.

 

În postura de cititor…

 

• Ce carte citești în momentul de față?

Acum am lângă mine Lanțul de Adrian McKinty. Tocmai am terminat O minciună perfectă și simt nevoia de încă un thriller.

 

• Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Autoarea preferată e J. K. Rowling și nu știu dacă va putea fi înlocuită de altcineva prea curând. E acel autor care scrie o carte din care poți învăța în fiecare perioadă din viață câte ceva. Cartea preferată e seria Harry Potter, dar nu pot uita de Jane Eyre, Oscar și Tanti Roz sau Ghici cine moare primul. Toate au fost pentru mine cărți de cel puțin cinci stele și îmi sunt preferate.

 

• Te exteriorizezi atunci când citești?

Cu siguranță trăiesc în acea lume și simt, alături de personaje, fiecare emoție în timp ce citesc cartea.

 

În postura de scriitor…

 

• Descrie locul în care scrii cel mai des.

Scriu oriunde. Nu am un loc sau un ritual anume unde îmi vine inspirația. Sunt zile în care vreau să scriu, mă așez la taste și nu pot scoate o frază, și momente când efectiv scriu și în timp ce merg spre muncă.

 

• Îți propui o perioadă din zi în care să scrii sau inspirația apare în cele mai neașteptate momente?

Am încercat să fac un ritual și, în funcție de programul de muncă, să scriu dimineața sau seara, dar rutina aceasta nu mi-a ajutat deloc inspirația și am renunțat. Cel mai bine scriu atunci când nu îmi fac planuri. E totul spontan.

 

• Ce te inspiră cel mai mult atunci când scrii?

Muzica. Iubesc să ascult muzică cu zece minute înainte să încep să scriu. De regulă, o singură melodie care să transmită emoțiile sau mesajul pe care vreau să îl transmit în acel capitol, apoi o ascult continuu până când termin așez ultimul cuvânt.

 

Ce preferi?

 

• Vara sau iarna?

Aleg vara nu pentru că îmi place mai mult, ci pentru e mai ușor pentru mine. Sunt o fire practică, urăsc frigul și nevoia de a purta multe haine, tocmai din acest motiv prefer vara.

 

• Ciocolată sau vanilie?

Vanilie. Întotdeauna vanilie.

 

• Munte sau mare?

Munte. Încă de mică am iubit să iau la pas pădurile și să mă bucur de mirosul și muzica naturii.

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

Mulțumesc mult tuturor celor care au avut încredere în mine și în ceea ce scriu, și au făcut cunoștință cu Eva și George! Susținerea voastră îmi dă imboldul necesar de a merge mai departe cu poveștile pe care le scriu. Sunt prezentă atât de pagina de Facebook Florentina Pandelea, dar și pe instagram Florentina_Pandelea, iar Amnezic se poate găsi pe toate librăriile online, Cărturești și pe site-ul editurii Stylished Books.

Mulțumesc mult pentru frumosul interviu, Lavinia! A fost o onoare pentru mine!

Mult spor și inspirație în tot ce îți dorești să faci! Te îmbrățișez!

Despre viața de zi cu zi…

 

•  Dacă ai putea alege un cuvânt care să descrie viața ta, care ar fi acela?

Nebunia este cea care îmi guvernează viața. Nu vorbim despre ceva patologic, medical aici, ci o nebunie a unui om normal, să zicem așa.

 

• Există vreun lucru pe care îl faci zilnic, fără excepții?

Da, îi mulțumesc Universului pentru tot ceea ce mi-a dat și îl rog să nu strănute cumva din greșeală peste noi și să ne mistuie.

 

•  Care este locul în care te simți cel mai relaxată?

Marea. Întotdeauna m-am simțit foarte bine în apă, iar marea este pentru mine un univers deosebit, o lume plină de secrete și de viață, o lume care îți șoptește dacă o asculți cu atenție. Acolo simt relaxarea în adevăratul sens al cuvântului.

 

În postura de cititor…

 

• Ce carte citești în momentul de față?

Acum citesc Călărețul cu șoim de Ismail Kadare și Originile creativității umane de Edward O.Wilson.

 

•  Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Pff, o întrebare extrem de dificilă. Iubesc mulți autori, nu cred că mă pot alege, iar despre cărți nici nu se pune problema. Dar cred că pot enumera câțiva autori, să zicem spre exemplu Philippa Gregory, Anne Rice, Simon Sebag Montefiore, Carlos Ruiz Zafon, Bernard Cornwell, Neagu Djuvara și mulți alții. Sunt un mare fan al poveștilor și legendelor.

 

• Există vreo carte care a avut un rol important în viața ta?

Da, o mulțime. Și sincer fiecare carte pe care o citesc are un rol extrem de important pentru mine. Fiecare prinde viață în mintea mea, totul devine personal. Însă pe la treispezece ani Magicianul de John Fowles mi-a spus foarte clar că nu am să renunț la citit prea curând în viață, iar Inelul Nibelungilor mi-a arătat calea spre o altă lume, pe care nu am mai părăsit-o de atunci.

 

În postura de scriitor…

 

• Descrie locul în care scrii cel mai des.

Scriu oriunde. Este ceva care vine într-un anumit moment, nu prea îmi programez. Mă gândesc tot timpul la proiectele mele. Uneori îmi vin niște idei în momente în care nu se poate scrie, însă îmi notez și apoi dezvolt când se poate.

 

• Îți propui o perioadă din zi în care să scrii sau inspirația apare în cele mai neașteptate momente?

Nu îmi propun, pentru că am renunțat să îmi fac planuri, nu de alta, dar se găsește ceva care să intervină și atunci mai mult mă supăr. Mai bine profit de moment și sunt atentă când acesta îmi bate în geam.

 

• Ce te inspiră cel mai mult atunci când scrii?

Nu am idee. Cred că mintea mea și personajele care trăiesc acolo. Mă tot bat la cap cu poveștile lor, cu viețile lor, discutăm împreună despre o mulțime de lucruri, iar ele sunt destul de gălăgiaose câteodată și insită să le bag în seamă, chiar și atunci când nu vreau. Nebunie, după cum am zis la început.

Am observat că sunt o mulțime de lucruri care le declanșează, mirosuri, culori, vorbe auzite pe te miri unde. O fracțiune de secundă aduce după sine o viață întreagă pentru un personaj.

 

Ce preferi?

 

• Cafea cu sau fără lapte?

Cu lapte, clar cu lapte! Întodeauna cu lapte!

 

• Plimbări pe plajă sau pe cărări de munte?

Deși m-am născut la munte și tot acolo locuiesc, sufletul meu este cu marea. Nu am idee de ce, dar mi se pare fermecată.

 

• Film la cinema sau acasă?

Acasă, sincer. Îmi place să stau la locul meu, mă simt mult mai bine.

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Eu am un blog, la care lucrez cu drag și spor în fiecare zi. Merg pe principiul că lumea se schimbă cu pași mici și atunci discutăm acolo o mulțime de lucruri, fără să atingem subiectele obișnuite și anume politică, „vedete„ și diverse „normalități„. Discutăm despre locuri frumoase, artă, oameni extraordinari, istorie, animale și bineînțeles cărți. Avem concursuri, ghicitori și o mulțime de activități interesante, zic eu. Mă găsiți pe facebook  sau pe adresa blogului meu.

Cartea mea se găsește în mai multe locuri, dar am să pun aici câteva link-uri: libris.ro, librarie.net, cărturești Și desigur în câteva librării din țară.

 

Recenzia cărții Omul a uitat că trebuie să moară o găsiți aici.

Recenzia cărţii Copilăria fermecată o găsiţi aici.

 

Despre viața de zi cu zi…

 

• Dacă ai putea alege un cuvânt care să te descrie, care ar fi acela?

Hmm, interesantă întrebare! Să descrii tot ce ești, ce știi sau ce faci într-un  singur cuvânt?! Mă străduiesc să găsesc, dar îmi apare în minte unul singur : suflet! Sunt un suflet venit pe pământ să experimenteze viața, în felurite moduri : prin iubire și suferință, dans și culoare, umbre și obstacole. Cred că am și o misiune, aceea de a strânge toate trăirile într-o cămăruță secretă a inimii mele, unde sunt topite și remodelate, iar apoi de a le reda alchimizate, sufletelor cititorilor.

 

• Ce ți-ai dorit să fii atunci când erai mică?

Când eram foarte mică, îmi doream să vând la o tonetă de înghețată. Ei, da, îmi place foarte mult înghețata, aceasta este explicația, desigur! După ce am mai crescut puțin, spuneam tuturor că vreau să „mă fac” doctoriță, apoi profesoară, apoi ingineră. Cam aceasta a fost ordinea. Prima și ultima dintre profesii nu mi s-au potrivit, iar pe cea din mijloc am practicat-o o vreme. Provocarea vieții profesionale a venit din partea cifrelor. Atunci când nu scriu, calculez. Sunt economistă.

Dacă mă întrebați cum se împacă cifrele cu literele, răspunsul este că nu se împacă, ci se susțin, se completează. Fiecare cuvânt are o semnificație și o anumită încărcătură energetică. Imaginați-vă câte cuvinte sunt într-o carte, îndeosebi într-una care conține mesaje optimiste și idei inspiraționale și impactul imens pe care îl pot avea acestea.

În numerologie, fiecare cifră dezvăluie câte un detaliu, un indiciu, care uneori te poate salva. De cine? Poate chiar de tine însuți și de răul pe care ți l-ai putea face inconștient. 

 

• În care perioadă a zilei te simți cel mai productivă?

Peste zi am o energie destul de constantă, însă spre seară productivitatea scade vertiginos. Nopțile sunt pentru somn, pentru refacere și de ce nu, pentru vise frumoase, la fel cum diminețile sunt pentru umplerea plămânilor cu aer curat, programarea zilei în curs și deplasarea spre întâlnirea cu cifrele.

 

În postura de cititor…

 

• Ce carte citești în momentul de față?

„Arta devenirii tale”, de Anatol Basarab.

 

• Care este autorul tău preferat? Dar cartea preferată?

Îmi plac cărțile de dezvoltare personală, dar mai ales cele care tratează teme spirituale. Sunt atât de multe bune, încât ar fi nedrept să menționez o singură carte sau un singur autor. Îmi place Wayne Dyer – Există o soluție spirituală pentru orice problemă; Louise Hay – „Poți să-ți vindeci viața”; Jerry Sargent – „Steaua Magică”; Pamela Kribbe- „Femeia interzisă vorbește”; Anita Moorjani- „Am murit și m-am descoperit pe mine însămi” și multe altele.

 

• Te exteriorizezi atunci când citești?

Evident! Dacă îmi vine să râd sau să plâng, o fac! Dacă îmi place ceva foarte mult, recitesc de câteva ori pasajul cu pricina, eventual notez ideea într-un caiet sau o citesc celei mai bune prietene, o discut, o împărtășesc.

 

În postura de scriitor…

 

• Îți propui o perioadă din zi în care să scrii sau inspirația apare în cele mai neașteptate momente?

Da și nu! Îmi propun să scriu și uneori iese ceva deosebit, iar alteori nu iese nimic. Când îmi vin idei, le notez și apoi fac în așa fel încât să mă așez în fața laptopului și să dau drumul cuvintelor să se aștearnă frumos. Degetele se mișcă rapid pe tastatură, de parcă nu mai au răbdare să fie coordonate de ceea ce le dictează creierul. Atunci îmi place cel mai mult. Acelea sunt momente magice, de ghidare divină.

 

• Ce te inspiră cel mai mult atunci când scrii?

Trăirile mele și ale celorlați. Îmi place să observ oamenii, să îi ascult, să îi înțeleg și sunt captivată de diversitatea infinită a naturii umane.

 

Ce preferi?

 

• Ceai sau cafea?

Ambele, nu în egală măsură, dar cu măsură

 

• Munte sau mare?

M-am născut la munte, am fost îndrăgostită de mare, dar prima iubire nu se uită niciodată. Munte!

 

• Pantofi sau teneși?

Pantofi, dar obligatoriu fără toc!

 

Unde te pot găsi cititorii și de unde îți pot cumpăra cărțile?

 

Pe facebook : Corina Farago

Email : corina.farago@gmail.com

Cele două cărți pe care le-am scris până în prezent, pot fi găsite pe mai multe site-uri ale librăriilor online, după o căutare sumară pe internet sau pe link-urile de mai jos :

 –  „Între noi și eternitate”

– „SANINA”

Cel de-al treilea roman așteaptă să fie tipărit, astfel că va apărea în curând.

Mulțumesc pentru această minunată oportunitate de a intra în contact cu cititorii cărților mele, ocazie cu care îi rog și le voi fi recunoascătoare, dacă în urma lecturii, îmi vor lăsa câteva cuvinte (sau cifre ) despre impactul pe care l-au avut asupra lor.

Lectură Rod(n)ica!